ÎNTREBĂRI, RĂSPUNSURI DE ACUM 20 DE ANI

6.VIII.1993

Telefonează de la Constanţa Marin Mincu (e profesor la universitatea de acolo). Bucuros de veşti bune. Care anume? „Cele din parlament”. Da, ieri nu s-a votat intrarea în CSI. N-au ajuns 4 voturi.

Altceva? Mi-a citit versurile. Vorba dumisale: „Mi-au plăcut foarte mult”. Pe dl Mincu îl cred. Sobru, exigent, uneori distins până la cinism niţel brumat. Nu vin în Ţară? Ar fi bucuros să mă aibă oaspete la cursurile de vară ce ţin, la Constanţa, până pe 20 august. „Mai am câţiva moldoveni”, zice. Se interesează de Cimpoi. A apărut nr. 2 al „Paradigmei” (revistă redactată de Mincu) în care se vorbeşte şi despre cartea şefului.

Chestia cu „Erata” din „LA”, în care dau peste cap grando-ego-mania lui Mihai Cimpoi,  prinde… a prinde. Mă întâlneşte graficianul Isai Cârmu şi, zâmbind larg, cu subtext (cu… sub-mustăţi) mă întreabă: „Completarea ceea din erată se referă şi la tine?” Îi răspund cu aceleaşi subtexte şi sub-mustăţi… Dar egolatrul protagonist s-o fi dumerit?

Alaltăieri, o şuetă împreună cu Mânăscurtă şi Dabija. Discuţii pe teme acute, cu coniac mult, la care  – văd! – ţine/ rezistă şi Nicolae. Nu e greu de imaginat cam ce, pe cine şi cât am tot tocat noi…

A, da, ieri telefonează Ioan Adam de la Bucureşti. Din partea editurii „Eminescu”, veste bună de la directorul Mircea Ciobanu: au fost sponsorizări, 2 milioane de lei, pentru publicarea cărţii lui Cimpoi. Se creează impresia că toată lumea caută bani pentru manuscrisele preşedintelui: „Hyperion”, „Porto-Franco”, „Eminescu”, alţii. Să fie într-un ceas… – ba, în ceasuri bune! Chiar dacă drumurile ni se vor răzleţi. Voi trece la „EUS” (Editura Uniunii Scriitorilor).

AL DOILEA VAL DE DEPORTĂRI: IULIE 1949

Leo BUTNARU

LISTA BASARABEANĂ

1. Şocul întâlnirii cu „eliberatorii”

Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins...

                                                                              Deuteronom, 5/15

Era tânără. Doamnă sadea, alias boieroaică ce moştenea o anume avere, zeci de hectare de pământ prin părţile Sorocii, în satul Ţepilova din comuna Ocolina. Tânără şi frumoasă, după cum o înfăţişează fotografiile de epocă. După cum şi-o amintesc cei care, la sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut, erau copilandri sau adolescenţi. Spre exemplu, profesorul universitar chişinăuian Aurel Marinciuc: „Nu încape îndoială că viaţa acestei femei este un fenomen singular în lume. Raportat la locul în care am trăit o perioadă şi eu, pot să vă asigur că, încă din tinereţe, ea a fost o celebritate a oraşului Soroca. Orăşenii mai în vârstă mi-au descris escapadele ei în oraş: apărea călare pe un cal mândru, cu puşca pe umăr, cu revolver la şold, iar la şa avea legaţi 3-4 iepuri şi tot atâtea raţe împuşcate, pe care Eufrosinia le oferea cadou prietenilor sau rudelor.
           Ţăranii se mirau – cum o domnişoară, fiică de boieri, mergea desculţă în urma plugului, cosea grânele sau fânul, întrecându-se cu bărbaţii. Mulgea vacile, rânea bălegarul, castra porcii, altoia pomii. Era fermierul universal. În acelaşi timp, cunoştea literatura, muzica clasică, picta. Vorbea nouă limbi, printre care pe evreieşte şi ţigăneşte – limbi necesare în oraşul nostru”.

Ce portret! De tânără. Şi boieroaică. Şi frumoasă! Cutezătoare. Chiar şi în acel 28 iunie 1940 rămânând să aştepte hoardele roşii. Şi, poate, nu doar din cutezanţă, ci şi din motivul că se considera oarecum... de-a lor, rudă a ruşilor ce aveau să treacă Nistrul.

De a lor, de a sovieticilor chiar să fi fost? Era rusoaică. Şi aşa s-ar fi putut crede, cu toate că sângele ei avea afluenţi de prin mai multe seminţii – greco-macedoneană-aromână, poloneză, georgiană... Oricum, vorbea fluent limba rusă, se considera rusoaică. Deci, ce rău puteau să-i facă cei ţintaţi cu stele roşii? Şi de ce? Deci, şi-a zis să rămână.

Iar mama sa, profesoară, îi spunea, o implora: „Hai, fata mamei, să plecăm şi noi peste Prut, că nu se ştie cum o să iasă întâlnirea asta cu «ai noştri»”.

Însă fiica nu pleacă, rămâne, petrecându-şi mama ce-şi rânduia căruţa în lungul convoi al celor care fugeau din calea sovieticilor. Bezmeticilor.

Ea, tânăra boieroaică Eufrosinia Kersnovskaia (avea 33 de ani), hotărăşte să rămână. Ar fi putut să se pregătească din timp de plecare, pentru că, peste ani, deja în Siberia, în Gulag, îşi aminteşte că, atunci, cu 2-3 zile până la groaznicul 28 iunie 1940, radio Bucureşti transmitea: „Uniunea Sovietică a înaintat pretenţii asupra teritoriului Basarabiei. Comisia mixtă în componenţa generalilor (cutare) pleacă cu avionul la Odessa pentru rezolvarea acestei probleme... Mama nu a mai dus ceaşca până la gură. Mâna a început să-i tremure şi ceaşca reveni, zângănitor, pe farfurioară.

– Cum aşa? Ce va fi cu noi?

FOTOGRAFIA DE PE CRUCE

20.VII.1993

S-a stins şi muntele de viaţă şi cuvânt Nicolai Costenco. Azi dimineaţă, pe la ora şapte, s-a sculat şi şi-a făcut toaleta, după care a intrat în odaia sa, aşteptând până e gata ceaiul special pe care i-l prepara doamna Măşuţa. Povesteşte Gheorghe Vodă (vecini cu apartamentele): „Şi, la un moment dat, auzim un glas sfâşietor: «Co-olea!» Nina, soţia, zice: «E al doamnei Maria!»”

Măşuţa lui nenea Colea intrase să-l invite la ceai… Pe faţa proaspăt spălată, în ochii bătrânului poet – negrul antracit al morţii…  În decembrie, ar fi împlinit 80 de ani.

Alexei Mare de la Cluj mă întreabă: „Dar unde e peştele cel mic?” Şi eu trebuie să înţeleg că e vorba de Arcadie Suceveanu care are poemul „Peştele cel mare”, despre URSS ce a tot înghiţit „peştii mici”, popoarele înrobite.

22.VII.1993

Ieri, ziua înmormântării lui Nicolai Costenco. Dis-de-dimineaţă, îmi telefonează telejurnalista Silvia Hodorogea: cine ar putea vorbi despre poetul ce se îndreaptă spre malul Styxului? Îl recomand pe cineva, însă tocmai acesta s-a dovedit a fi la ne-înălţime, însă repar greşeala, recomandându-l, deja „documentat”, pe Aureliu Busuioc, care a şi venit la mine în birou (vreo câţiva ani, a slujit şi el în acest spaţiu), spunându-mi că a scris două pagini despre Costenco, intitulate „Prinţul”; se teme să nu fie lacrimogene, sentimentale. Mi le citeşte. Din contră, le găsesc bărbate şi bine scrise. După ce le-a imprimat, Silvia îmi spune că am avut dreptate în ceea ce priveşte „valorile”: unele/ unii dintre colegi au vorbit dezlânat şi mult prea întins, fără simţul măsurii.  Dumitru Ciobanu şi ministrul educaţiei Nicolae Mătcaş, acesta folosind obsesiv cuvântul „moldovenesc” şi acolo, unde nu era cazul… Patrioţi în două iţe.

Nu ştiu dacă a făcut bine A. Busuioc, răspândind din coleg în coleg părerea că: „Nu i-ar fi trebuit lui Costenco preot… Cu religia el a avut relaţii speciale…În 1936 (39?), a deflorat-o în biserică pe domnişoara Elena (?) Bradu…” Cică ei doi, tinerii, au rămas tăinuiţi până s-a închis biserica, apoi… Cine ştie?..

FOTBAL, ÎN 1913, FOTBAL, ÎN 2014

Prietenul Vasile Ernu mă întreabă, dacă în cele 2 volul Osip Mandelştam, pe care le-am publicat la Editura "Tracus Arte", am tradus/ inclus şi poemul "Fotbal". Da, e în volumul 2. Acesta e:

FOTBAL

Aşa-i, bodyguardul a fost otrăvit.

În luptă inegală, nemiloasă,

E desfigurat, de onoare lipsit,

Zeul fotbalului, cu pielea groasă.

Uşor, precum în grea categorie

Boxerul noian de lovituri para:

O, expusă pânză în vijelie,

O, cort neocrotit, vai de soarta ta!

Poate, gloata s-a înghesuit prea mult,

Când cruntă de vie, în aiurare,

Fără-a goli întregul pahar temut –

Ţeasta i se pomeni la picioare.

Au nu tot făţarnic, ca-n infern,

Cu delicatul vârf dalb de picior

Atinsese cadavrul lui Olofern

Iudita Iudeei – batjocoritor?...

1913

DESPRE CEASTUŞTE CU STALIN, PUTIN ETC.

 E DOAR  AH! ŞI E DOAR  VAI!

Traduc o carte de teorie literară, semnată de Evgheni Stepanov. În ea este şi un capitol dedicat ceastuştei, din care extrag unele pasaje.

Dicţionarul literar enciclopedic dă următoarea definiţie: „Ceastuşka, gen al folclorului muzical rus, cântecel concis (de obicei, din 4 rânduri) cu un ritm vioi de interpretare”.

În definiţia pe care o include, dicţionarul Brokgauz-Efron subliniază, că ceastuşka are „un conţinut luat din viaţa cotidiană”.

Ceastuştele pot fi pentru copii, politice, lirice, nupţiale, săteşti, orăşeneşti, regionale (de exemplu, din Voronej, Tambov, Breansk, Vologda…) ş.a.m.d.

 Patria ceastuştei este satul. Şi acolo ea este cea mai la locul ei, în special când sună armonica, când oamenii se întâlnesc, se căsătoresc… În oraş, cu încetul, ceastuşka îşi încheie veacul. Aici ea nu e atât de solicitată, societatea urbană fiind dispersată, astfel că e destul de problematic să-ţi imaginezi oameni cu armonici în Moscova (pe strada Tverskaia sau în cartierul-„dormitor” Julebin), unde mai pui că în acest mediu la nunţi răsună altfel de cântece.

Unite de refrene de legătură, ciclurile de ceastuşte se desfăşoară totdeauna pe un singur  motiv muzical. Nu de puţine ori, în refrene aceeaşi temă este variată de pe diverse poziţii. 

Spre exemplu, arestarea ex-premierului Iulia Timoşenko în august 2011 a trezit o reacţie turbulentă în societatea ucraineană, astfel că, în Krimeea, să zicem, deja în septembrie răsuna astfel de strigături (ceastuşte):

Iulka noastră cea bălaie

E băgată la pârnaie.

Ianukovici, eşti prost, s-o ştii, –

Pentru gaz ţi-or scoate ochii.

*     *     *

Ianukovici, mahăr mare,

Băgă pe Iulka-n închisoare.

Lui slănina nu-i lipseşte –

Mănâncă şi se hlizeşte.

În acelaşi timp, răsunau şi alte ceastuşte, cu un conţinut diametral opus celor reproduse mai sus:

Iulia noastră-i la strâmtoare,

Deja să nu se mai dea mare.

Bine-o fi sau rău? E basta!

Nouă ni-i în cot de asta?

Incontestabil, unele din speciile de ceastuşte cele mai răspândite sunt cele politice şi lirice, care se întâlnesc mai frecvent.

Au existat (mai există) şi aşa-numitele ceastuşte contrafăcute, prin care puterea suspuşilor încerca (mai încearcă) să introducă în conştiinţa oamenilor versuri de doi bani, prin care este elogiată orânduirea socială existentă, debitând elemente propagandistice lozincarde. Spere exemplu, iată o ceastuşkă de pe timpurile „stagnării” brejneviste:

Toţi colhoznicii din ţară

Repetă a mia oară:

– Suntem pentru pace noi,

Nu ne trebuie război.

Astfel de contrafaceri nu prindeau în societate.

De cele mai multe ori, ceastuşka politică este personificată. Există multe refrene-strigături, dedicate ţarului Nikolai al II-lea, lui Rasputin, Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev, Gorbaciov, Elţin, Putin, Medvedev, Timoşenko, Ianukovici şi multor altor foşti sau actuali oameni de stat. De regulă, ceastuşka politică înfăţişează un portret negativ al puterii opresive. Aşa a fost până la revoluţie (chiar dacă s-au păstrat şi unele ceastuşte măgulitoare la adresa lui Nikolai al II-lea), aşa a fost în timpul puterii sovietice, aşa se întâmplă şi în prezent. Voi reproduce doar câteva exemple relevante:

*     *     *

Chiar de mă iau în armată,

Ţarul n-oi sluji vreodată:

Cizme şi manta le arunc

Într-un râu cât mai adânc!

*     *     *

Lenin, Stalin, Voroşilov

Şi Kalinin, dulău puchios,

Au zătrit Rusia-ntreagă,

De cum au băgat-o-n colhoz.

*     *     *

Stalin pe-o vacă călare,

Vaca îşi ascute cornul.

– Încotro, tovarăş Stalin?

– Să deschiaburesc norodul!

*     *     *

Ah, voi castraveţi verzui,

Roşii voi şi vinete,

Stalin l-a popit pe Kirov

Pentru orişicare pete.

*     *     *

Gorbaciov şi Elţin, doi,

Ce-aţi făcut, vă-ntreb, cu noi?

Voinicescul rus popor

A ajuns un cerşetor.

*      *     *

Putin, Putin, eşti circar,

Abil şi-ndemânatic.

La ce stare ai adus

Ursul nostru de nimic.

*     *     *

Putin, Putin, eşti bogat,

Ce de-a bănărit mai ai!

Pe când pensia mea toată

E doar – ah! şi e doar – vai!

*     *     *

Ho-pa, ho-pa,

Cum ar juca nebuna!

Puşkin este tot ce-avem

Putin – e pe totdeauna.

 Una dintre problemele principale ale folcloristicii şi originilor ei ţine de autenticitatea ceastuştelor. Care sunt sonorităţile lor adevărate, unde, cine şi în ce situaţii au înregistrat o piesă sau alta? Nu de puţine ori apar câteva variante ale aceluiaşi text.

Concomitent, trebuie să recunoaştem că ceastuşte canonice nu există, ele modificându-se în dependenţă de situaţii. În special, acest lucru apare evident în ceastuştele lirice. Este memorabilă strigătura-refren:

Fetele se dau la măritat

Cu Ivan Kuzin. Ce om!

Pentru că Ivan Cuzin

Are ştiuletele enorm.

 Există şi o variantă nu mai puţin populară, în care primul vers sună cu totul altfel: „Duduilor, nu vă măritaţi”.

Adică, firul semantic al ceastuştei poate fi diferenţiat.

Strigătura lirică nu evită şi lexicul obscen. Aceasta ar ţine de coloritul ei naţional autentic. N. Dobroliubov remarca: „Poezia populară nu se jena de legităţile retoricii şcolare şi de poetica verbelor alese, pentru ea fiind potrivite toate cuvintele, cu condiţia ca ele să exprime exact şi clar obiectul”.

 În acest sens, este reprezentativă ceastuşka „deocheată” din colecţia poetului Nikolai Starşinov (1924–1998), un eminent popularizator al acestui gen folcloric:

Lăsă-mă să te mângâi,

Şi vei fi sătulă.

Însă mai întâi mă lasă

Să-mi pun pâslarul pe p…ă!

Pe de o parte, aici este evidentă gluma de dragul glumei, pe de altă parte cuvântul necenzurat atrage atenţia la strigătură, mai exact spus – la un întreg ciclu de atare refrene.

De regulă, în ceastuşkă lexicul nenormativ este îndreptăţit. De exemplu, la nuntă, motivele erotice sunt frecvente în strigăturile rurale, când tinerii sunt pregătiţi să-şi petreacă prima noapte de soţ şi soţie.

Tinerii merg la culcare,

Să se roage Domnului,

Să dea iute din picioare

Sub lâna iorganului.

*     *     *

Lui Miron, aşa, spre seară,

Pe p…ă îi stă o cioară.

Şi când cântă cioara-boală,

P…a lui Miron se scoală.

DOUĂ SECVENŢE DESPRE SOCIETATEA DE MÂINE DE ACUM 20 DE ANI

AŞTEPTAREA –  ZĂDĂRNICIE A LUMII MODERNE…

30.VI.1993

Subconştientul nostru traumatizat din cauza convieţuirii pe durata a mai multor decenii cu un colos agresiv, căruia i s-a tot spus „frate mai mare”… Poţi deducea asta fie şi din stupid-înduioşătoarea obsesie  a diminutivelor: MOldovioară, ţărişoară; sau, pe firme: „Spicuşor”, „Fluieraş”, „Izvoraş”, „Struguraş” şi atâtea alte tâmpenioare (ori. Tâmpeniuţe?) a handicapului psihic care nu va fi uşor de tratat.

Şi altceva: e greu să scapi de pecinginea imperialistă. Pe unele firme, pe unele maşini speciale, pe etichete de preţuri din anumite buticuri persistă încă inscripţiile în ruseşte. Creierul aborigenilor se dovedeşte a fi un palimpsest socio-psihic prost civilizat: încă nu a fost curăţat de textele vechi, încă nu s-a scris pe el cu alt alfabet… Să nu fie cumva un palimpsest indelebil, sonoritatea acestui adjectiv fiind oarecum apropiată de cea a altul adjectiv, dramatic: debil… Însă cine ne poate împiedica să fim lucid-optimişti? Doar că, provizoriu, lenea şi poate că încă laşitatea şi cretinizarea noastră socialistă atât de conservatoare sau indiferentă…

Să fi dat peste mine o criză de timp? Mai curând, o lăcomie, o zgârcenie de timp. De unde mă văd nevoit să dedic destule zile altor preocupări, care nu sunt cele ale literaturii. Deci, zgârcit la timp, nu îndrăznesc nici să-mi recitesc lucrările apărute prin reviste. Zic că timpul de care dispun ar fi mai cu cale să-l consum pentru lecturi din alţi autori. Şi-apoi, cam obositoare paginile tipografice presărate cu caractere de litere micro-mizerabile, încât, la anumite momente, văzul meu începe să facă.. scurtcircuite. Însă de recitit aş avea ce: interviurile cu Cezar Baltag („Basarabia”), C. D. Zeletin („Sud-Est”), Mircea Petean („Columna”), alte lucruri, care s-au cam adunat.

Alte extrase din adagiile lui Ţuţea:

„În lumea valorilor prietenia este câteodată o primejdie: ea falsifică ierarhia valorilor”.

„Am fot totdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sunt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sunt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Bizanţul, considerându-se continuatorii strălucirii bizantine”.

„… nu cred să fi întâlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decât prin faptul că, probabil, s-au corcit cu tătarii”.

„I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau câte 25 de kile de lapte pe zi şi apoi se balegă în şiştar”.

UN INTERVIU ÎN "ZIARUL NAŢIONAL"

http://ziarulnational.md/interviu-doua-state-o-singura-literatura/