DESPRE CEASTUŞTE CU STALIN, PUTIN ETC.

 E DOAR  AH! ŞI E DOAR  VAI!

Traduc o carte de teorie literară, semnată de Evgheni Stepanov. În ea este şi un capitol dedicat ceastuştei, din care extrag unele pasaje.

Dicţionarul literar enciclopedic dă următoarea definiţie: „Ceastuşka, gen al folclorului muzical rus, cântecel concis (de obicei, din 4 rânduri) cu un ritm vioi de interpretare”.

În definiţia pe care o include, dicţionarul Brokgauz-Efron subliniază, că ceastuşka are „un conţinut luat din viaţa cotidiană”.

Ceastuştele pot fi pentru copii, politice, lirice, nupţiale, săteşti, orăşeneşti, regionale (de exemplu, din Voronej, Tambov, Breansk, Vologda…) ş.a.m.d.

 Patria ceastuştei este satul. Şi acolo ea este cea mai la locul ei, în special când sună armonica, când oamenii se întâlnesc, se căsătoresc… În oraş, cu încetul, ceastuşka îşi încheie veacul. Aici ea nu e atât de solicitată, societatea urbană fiind dispersată, astfel că e destul de problematic să-ţi imaginezi oameni cu armonici în Moscova (pe strada Tverskaia sau în cartierul-„dormitor” Julebin), unde mai pui că în acest mediu la nunţi răsună altfel de cântece.

Unite de refrene de legătură, ciclurile de ceastuşte se desfăşoară totdeauna pe un singur  motiv muzical. Nu de puţine ori, în refrene aceeaşi temă este variată de pe diverse poziţii. 

Spre exemplu, arestarea ex-premierului Iulia Timoşenko în august 2011 a trezit o reacţie turbulentă în societatea ucraineană, astfel că, în Krimeea, să zicem, deja în septembrie răsuna astfel de strigături (ceastuşte):

Iulka noastră cea bălaie

E băgată la pârnaie.

Ianukovici, eşti prost, s-o ştii, –

Pentru gaz ţi-or scoate ochii.

*     *     *

Ianukovici, mahăr mare,

Băgă pe Iulka-n închisoare.

Lui slănina nu-i lipseşte –

Mănâncă şi se hlizeşte.

În acelaşi timp, răsunau şi alte ceastuşte, cu un conţinut diametral opus celor reproduse mai sus:

Iulia noastră-i la strâmtoare,

Deja să nu se mai dea mare.

Bine-o fi sau rău? E basta!

Nouă ni-i în cot de asta?

Incontestabil, unele din speciile de ceastuşte cele mai răspândite sunt cele politice şi lirice, care se întâlnesc mai frecvent.

Au existat (mai există) şi aşa-numitele ceastuşte contrafăcute, prin care puterea suspuşilor încerca (mai încearcă) să introducă în conştiinţa oamenilor versuri de doi bani, prin care este elogiată orânduirea socială existentă, debitând elemente propagandistice lozincarde. Spere exemplu, iată o ceastuşkă de pe timpurile „stagnării” brejneviste:

Toţi colhoznicii din ţară

Repetă a mia oară:

– Suntem pentru pace noi,

Nu ne trebuie război.

Astfel de contrafaceri nu prindeau în societate.

De cele mai multe ori, ceastuşka politică este personificată. Există multe refrene-strigături, dedicate ţarului Nikolai al II-lea, lui Rasputin, Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev, Gorbaciov, Elţin, Putin, Medvedev, Timoşenko, Ianukovici şi multor altor foşti sau actuali oameni de stat. De regulă, ceastuşka politică înfăţişează un portret negativ al puterii opresive. Aşa a fost până la revoluţie (chiar dacă s-au păstrat şi unele ceastuşte măgulitoare la adresa lui Nikolai al II-lea), aşa a fost în timpul puterii sovietice, aşa se întâmplă şi în prezent. Voi reproduce doar câteva exemple relevante:

*     *     *

Chiar de mă iau în armată,

Ţarul n-oi sluji vreodată:

Cizme şi manta le arunc

Într-un râu cât mai adânc!

*     *     *

Lenin, Stalin, Voroşilov

Şi Kalinin, dulău puchios,

Au zătrit Rusia-ntreagă,

De cum au băgat-o-n colhoz.

*     *     *

Stalin pe-o vacă călare,

Vaca îşi ascute cornul.

– Încotro, tovarăş Stalin?

– Să deschiaburesc norodul!

*     *     *

Ah, voi castraveţi verzui,

Roşii voi şi vinete,

Stalin l-a popit pe Kirov

Pentru orişicare pete.

*     *     *

Gorbaciov şi Elţin, doi,

Ce-aţi făcut, vă-ntreb, cu noi?

Voinicescul rus popor

A ajuns un cerşetor.

*      *     *

Putin, Putin, eşti circar,

Abil şi-ndemânatic.

La ce stare ai adus

Ursul nostru de nimic.

*     *     *

Putin, Putin, eşti bogat,

Ce de-a bănărit mai ai!

Pe când pensia mea toată

E doar – ah! şi e doar – vai!

*     *     *

Ho-pa, ho-pa,

Cum ar juca nebuna!

Puşkin este tot ce-avem

Putin – e pe totdeauna.

 Una dintre problemele principale ale folcloristicii şi originilor ei ţine de autenticitatea ceastuştelor. Care sunt sonorităţile lor adevărate, unde, cine şi în ce situaţii au înregistrat o piesă sau alta? Nu de puţine ori apar câteva variante ale aceluiaşi text.

Concomitent, trebuie să recunoaştem că ceastuşte canonice nu există, ele modificându-se în dependenţă de situaţii. În special, acest lucru apare evident în ceastuştele lirice. Este memorabilă strigătura-refren:

Fetele se dau la măritat

Cu Ivan Kuzin. Ce om!

Pentru că Ivan Cuzin

Are ştiuletele enorm.

 Există şi o variantă nu mai puţin populară, în care primul vers sună cu totul altfel: „Duduilor, nu vă măritaţi”.

Adică, firul semantic al ceastuştei poate fi diferenţiat.

Strigătura lirică nu evită şi lexicul obscen. Aceasta ar ţine de coloritul ei naţional autentic. N. Dobroliubov remarca: „Poezia populară nu se jena de legităţile retoricii şcolare şi de poetica verbelor alese, pentru ea fiind potrivite toate cuvintele, cu condiţia ca ele să exprime exact şi clar obiectul”.

 În acest sens, este reprezentativă ceastuşka „deocheată” din colecţia poetului Nikolai Starşinov (1924–1998), un eminent popularizator al acestui gen folcloric:

Lăsă-mă să te mângâi,

Şi vei fi sătulă.

Însă mai întâi mă lasă

Să-mi pun pâslarul pe p…ă!

Pe de o parte, aici este evidentă gluma de dragul glumei, pe de altă parte cuvântul necenzurat atrage atenţia la strigătură, mai exact spus – la un întreg ciclu de atare refrene.

De regulă, în ceastuşkă lexicul nenormativ este îndreptăţit. De exemplu, la nuntă, motivele erotice sunt frecvente în strigăturile rurale, când tinerii sunt pregătiţi să-şi petreacă prima noapte de soţ şi soţie.

Tinerii merg la culcare,

Să se roage Domnului,

Să dea iute din picioare

Sub lâna iorganului.

*     *     *

Lui Miron, aşa, spre seară,

Pe p…ă îi stă o cioară.

Şi când cântă cioara-boală,

P…a lui Miron se scoală.