Igor IARKEVICI*
ISTORIA PATRIOTULUI RUS
Traducere de Leo BUTNARU
Ruşii nu sunt iubiţi. Ruşii niciodată nu
au fost iubiţi. Ruşii nu vor fi iubiţi în vecii vecilor. Pentru asta există
destule motive. Înşişi ruşii se fac vinovaţi de atare situaţie. Ruşii fac
totul, pentru ca să nu fie iubiţi – ruşii îl aleg pentru un al treilea mandat la
rând pe Putin, ruşii joacă prost fotbal şi cântă anost şlagărele de estradă,
iar când salută, nu sunt bucuroşi de cei cu care se salută, – când spun „Bună
ziua”, ruşii nu privesc în ochii omului, ci se uită oarecum pieziş, aiurea.
Unde mai pui că ruşii au gropi de gunoi la fiecare colţ. Fireşte, după toate
astea nu se poate crede că ruşii ar putea fi simpatizaţi, ca să nu mai zicem de
a fi iubiţi.
Igor Iarkevici |
Plus că, din punct de vedere strategic,
ruşii nu-l folosesc corect pe Dostoievski. Ruşii consideră cu Dostoievski
trebui impus tuturor celor, care se trag spre Rusia. Chipurile, după ce-l
cunosc pe Dostoievski, dânşii nu vor mai putea să nu iubească Rusia. Numai că în
realitate totul e viceversa. După ce-l cunosc pe Dostoievski, toţi cei care se
trăgeau, deja nu se mai trag spre Rusia.
Rusia şi ruşii sunt înjuraţi de toată
lumea. Faţă de ruşi mereu sunt înaintate pretenţii şi revendicări. Ba că ruşii
au o expresie a feţii, după care nu ştii la ce să te aştepţi, – sau că ruşii ar
fi în stare să dea cu toporul, precum Raskolnikov, sau ar putea începe să-ţi
vorbească despre ceva spiritual, precum academicianul Saharov sau preotul
Kuraev1. De parcă de la ceilalţi, s-ar zice, ştii de la ce te poţi
aştepta. Nu, de asemenea nu se ştie. Ba că ruşii beau de usucă. De parcă
ceilalţi nu beau mult! Beau şi ei destul. Însă ruşii beau mult nu de aia că ar
vrea să bea mult, ci din motivul că ei au o sumedenie de temeiuri din care
trebuie să bea. Pe când alţii nu au astfel de temeiuri. Iar ruşii le au.
Ba ruşii sunt certaţi că l-ar fi băgat la
mititica pe Hodorkovski. Numai că asta a ieşit întâmplător. Şi cu duduiţele alea
din enervantul ansamblu „Pussy Riot”2 tot întâmplător a ieşit, deloc
intenţionat. Dar cine, mă rog, nu bagă pe cineva întâmplător la pârnaie? Toţi
bagă. Numai că pretenţiile sunt din nou adresate numai şi numai ruşilor.
Ba că ruşii sunt leneşi şi lucrează puţin.
De ce puţin? Ruşii lucrează mult. Pe când alţii, spre exemplu panda, – nu
lucrează deloc. Şi nimeni nu le impută nimic, ci, din contră, toţi mor de dorul
urşilor panda, visând să se fotografieze pe fundalul neamului ăsta de mamifere
exotice. Pe când pe fundalul ruşilor nu are nimeni chef să se fotografieze.
Chiar dacă ruşii muncesc cu mult mai mult decât panda.
Ba că ruşii îl aleg preşedinte pe unul şi
acelaşi Putin. Numai că ruşii de fapt nu ţin atât de tare la Putin. Pur şi simplu deocamdată
nu au pe un altul mai bun decât Putin. De cum va apărea vreunul, fiţi siguri
că-l vor alege neamânat.
Ruşii s-au obişnuit că sunt înjuraţi. Şi
deja de multă vreme nu mai atrag atenţia la aşa ceva. Numai de ar plăti bani
pentru petrol şi gaz, încolo, treaba lor, înjură-ne.
E drept, cu aşa ceva nu s-a obişnuit
patriotul rus. Patriotului rus îi este neplăcut să audă cum e înjurată Rusia.
Rusia a câştigat războiul. Rusia a scris „Evgheni Oneghin”. Rusia a filmat
„Andrei Rubliov”. Rusia a inventat vodca şi tot ce se mai află în jurul ei –
pâinea neagră, stacana şlefuită în faţete şi halucinaţia rusească dusă până la
delirium tremens. Pentru toate astea Rusiei ar trebui să i se ierte belele care
i se reproşează – mirosul urât din gură, Putin şi gropile de gunoi de pe la
toate colţurile.
Argumentele patriotului în apărarea Rusiei
sunt destul de banale, însă îndreptăţite – Rusia a salvat lumea de
tătaro-mongoli, de fascişti, de scriitorii ruşi şi de Stas Mihailov3.
Rusia a atras asupra sa loviturile lor. Cum ar fi fost, dacă tătaro-mongolii
ajungeau până dincolo de Europa? Însă iată că nu, nu au depăşit limitele, nu a
ajuns, nu au trecut, nu au ocupat. Pentru că Rusia i-a luat pe toţi,
dizolvându-i în sine.