Din poezia avangardei ruse
În traducerea lui Leo BUTNARU
(1887 – 1938)
În anul 1913
devine membru al „areopagului” Asociației Intuitive a Egofuturismului. A editat două cărți de versuri –
„Netăcutul căzător” („Padun
nemolcinîi”, 1913) și
„Flori de gheață” (1914), precum și proclamația-poem „Coralul-preludiu” (1912).
În perioada 1912-1916 publică frecvent versuri și articole în revistele și
almanahurile futuriste și neofuturiste. (În principiu, spre deosebire de
cubofuturiști, egofuturiștii
se remarcau distinct prin caracterul asocial al scrisului, promovând
individualismul, cerând abolirea rigorilor etice în artă.)
În pofida
evidentei influențe a poeziei lui Igor Severianin, Dmitri Kriucikov era autorul
cel mai „temperat” din asociație. Caracterul contradictoriu – tradiționalism-avangardism – a fost
remarcat în recenziile semnate de I. Ehrenburg și V. Briusov.
În anul 1923
este arestat și condamnat la 10 ani de închisoare. După al doilea arest, în
PRIN ZĂPEZI
Din nou s-a
răsturnat și împrăștiat
Pudriera care
îți ia vederea
A unei aurite
porumbițe cârlionțate!
Și iarăși,
oboseala înfruntându-mi,
În
înflăcărate-mpurpurări de-amurg
La scară-o să aștept îngândurat.
Peste mine prin
pajiști azurii
Norii de
ninsoare-n depărtare
Ajurul și-l
plutesc în legănare...
Și-n înghețata,
geroasa minunăție –
Ce scârțâit
strident, ce freamăt tumultos!
Râul – stea
scânteietoare.
Ziua-i ca o
perlă mică,
Inima-i tare și precaută, –
Inimii a pierde
nimica nu-i este dat.
Pudriera care
îți ia vederea
A unei aurite
porumbițe cârlionțate
Din nou s-a
răsturnat, împrăștiat!
(1913
ÎN TOAMNĂ
Din nou sunt al
tău, oraș al toamnei,
Am venit la
tine de pe stânci polare,
Unde-i densă,
tulbure aroma pinetului,
Unde-i de
ne-îmblânzit talazul din zare.
Îmi place
electricul tău refren,
Severul joc
tresăltat al tramvaielor,
Al canalelor
plescăit elegiac
Și coerenta
vorbă-a înserărilor.
În suflet,
precum tundre-acaparatoare,
S-au extins
realități și vise ciudate,
Iar în inimă –
contrare e; amintirile
Își răvășesc –
păzea! – lumi împuținate.
Și până la
crăpat de zori gata-s de a-ți bea
Purpurul sau
azurul luminilor clare,
Până-ar fi să
cad răpus de oboseală
În pădurea felinarelor cântătoare.
Că-ar fi
aproape-o ninsoare scânteioasă
I se pare
inimii – drept albă uvertură
Pe sub
stelarul, radiosul râu
Ce umbrele ne
joacă a caricatură.
(1913)
* * *
Tu ești
îmbrăcată în rotondă de fulgi scânteioși.
Deja se duce
și-al cincilea ceas.
Seara-i sobră, tihnită.
Iar în
depărtatul azur cineva risipi neglijent
Cioburi-mii de
gheață dintr-o sfărâmată sită.
Imaginează-ți
cum, noaptea, va luci dens-intens
Smaralde
revărsate de al tăriilor ocean,
Cum plana-va
pasărea cu ochii negrii,
Cu negre aripi,
de-asemeni, – antic-eternul bâtlan.
Imaginează-ți
cum se va-nălța ancestralul luminător
Din argintie
raclă, cum și cât de calm, neauzit
Va da ocol
tundrei, locașul ocrotindu-și
De ochi răi, de
obide și cuvânt
răstit.
Imaginează-ți
cum, în noapte, cu văz friguros,
Tot mai mult se
răcesc ghețari, acostând
Precum copleși
orfani, nomazi sinilii,
Plutitori,
licăr de faruri ca și purtând.
Pe pervaz –
plâns-ozor din lacrimi înghețate.
Ca și mine, capricios, el e stih
care moare.
Tu treci în
rotondă de fulgi scânteioși.
S-a dus ora
cinci. Seara-i tihnită, se pare.
(1913)
_______
*Novaia zemlea
(Pământul nou) – insulă în Oceanul Arctic.
Graal-ARELSKI/ Stefan Petrov
(1888/89 – 1938?)