luni, 4 septembrie 2023

duminică, 3 septembrie 2023

10 ANI BUNI

 

Fără a nedreptăți alte... decenii

 

Fără a nedreptăți alte... decenii (tuturor le sunt recunoscător pentru inspirație, sugestii, generozitate), de remarcat ar fi, totuși, deceniul-axă, deceniul-turnantă, median între celelalte zeci de ani (asta e...), de când mă aflu în literatură. Adică anii 1988-1998 (și ușor prin... împrejurimi temporale), perioadă (deja... epocă... personală), în care mi se întâmplaseră cărți de poeme, proză și eseu, intrarea și „aclimatizarea” în spațiul artistic din dreapta Prutului, colaborarea cu edituri din Iași, București, cu reviste prestigioase – „România literară”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „Contrapunct”. Am avut călătorii peste hotare (Franța, Grecia, Suedia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Mongolia, Turcia...), dar a fost să cunosc în toată splendoarea ei și România dodoloață, în care, până în 1987, molohul ruso-sovietic îmi interzisese accesul. Au apărut traduceri din poezia mea în alte limbi. Ioanid Romanescu mi-a prefațat și editat la Iași prima carte în dreapta Prutului, „Iluzia necesară”. Am avut șanse și deschideri spre literatura română și ca jurnalist, conversând/dialogând cu D. R. Popescu, A. Pleșu, M. Sorescu, F. Neagu, N. Breban, D. Vatamaniuc, A. Rău, I. Alexandru, C. Baltag, Gh. Tomozei, P. Stoica, M. Tomuș, L. Ulici, M. Ciobanu, M. Martin, E. Simion, A. Blandiana, I. Romanescu, D. Tudoran, M. Nedelciu, I. Miloș, G. Țărnea, M. Tupan, E. Uricaru, Sorin Preda... În dialog cu acești și alți colegi parcă aș fi conștientizat și trăit condiția intelectualului ce are grijă să nu se plafoneze, deci și condiția scriitorului care ar fi, ar rămâne... student etern, ca prin vechimile chinezești. Nimic jenant în atare stare de învățăcel non-stop și fără frontiere entropice. Convorbirile au intrat în volumele „Spunerea de sine” (1994) și „Prezența celuilalt” (1997).
        Colegii m-au mandatat să fac delegațiile necesare, pentru înregistrarea oficială a Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, prin ani fiind și președintele ei.
        Cam pe la mijlocul acestui deceniu au apărut și, cum să zic? –  invidii, animozități care mă vizau, – căci oameni suntem și mai ales români, nu? M-au ajutau să atenuez necazurile și adumbririle tensionat-emotive simpatia și prietenia confraților din Iași, București, Galați, Botoșani, Cluj, Timișoara, Suceava, Piatra Neamț, Focșani, Râmnicu Sărat, Constanța etc. Dacă s-ar acorda o patalama a prieteniei panromânești, cred că aș putea fi printre cei care o merită.
        Nu știu dacă e... modest să spun că respectivul deceniu e jalonat și de Premiul USR (Poezie) pentru volumul „Gladiatorul de destine”, binecuvântat de Fănuș Neagu („Cartea Românească”), însă așa a fost. Iar primul premiu important, care mi s-a acordat în dreapta Prutului, veni de la revista  „Luceafărul” (1992), fiind onorat să-l primesc alături de Cezar Baltag.
        În fine, cam așa s-au rânduit întâmplările, iar mai multe le pot spune volumele de biobibliografie, care au avut inspirația, acribia și generozitatea să mi le elaboreze Biblioteca Municipală „Hasdeu”, Chișinău, și Biblioteca Națională a Moldovei.

sâmbătă, 2 septembrie 2023

CURENTE, DIN REVISTA EUPHORION

 



Leo Butnaru

 

 

Întrebare, răspuns

 

E de înțeles că orice naștere

ivire

faptă

sunt răspunsuri la anumite întrebări.

 

Doamne,

apariția lumii a fost răspunsul la care întrebare

pe care ți-ai pus-o în atot-

cuprinzătorul Sine?...

 

Sau să fi fost o întâmplare

ce nu a pornit din nicio întrebare?

 

Filozofie la firul ierbii

 

Recunosc

din păcate nu aud cum iarba crește

dar

chiar fără dispozitiv acustic

aud cum vorbesc între ei

fluturii pe iarba și prin iarba

                                   căreia

unii îi aud creșterea;

 

fluturii de pe modestele ei inflorescențe

de pe care

cu bătaia aripilor

spulberă polenul întru alogamie

de iarbă multianuală

poate chiar de iarbă veșnicie;

 

aud clar cum

în plină amiază

uneori nițel patetic

cumva abia-abia retoric

fluturii vorbesc, discută între ei

mai ales când filozofează

așa

ca omul când se îngândurează...

 

 

Ghid la arhaisme

 

În minte

se întâmplă să trec în revistă

vreun dicționar, două de arhaisme

cuvinte de culoarea pergamentelor

a fetrului pălăriilor arse de soare ale sătenilor

a șiacului de pe vremuri.

 

La un moment dat

în spațiile întinse ale arhaismelor

mă surprind că parcă l-aș aștepta

pe Bogdan Petriceicu-Hasdeu

căruia să-i spun cum i se adresase Vergiliu

lui Dante: Tu duca, tu signore e tu maestro...

 

joi, 17 august 2023

O INVITAȚIE

 PE 3 SEPTEMBRIE, AȘ FI BUCUROS SĂ NE REVEDEM LA O DUBLĂ PREZENTARE DE CARTE - SALONUL BOOKFEST CHIȘINĂU, ORA 14.00, STANDUL EDITURII JUNIMEA. NUMAI BINE SPRE FOARTE BINE VERSUS MINUNAT!





sâmbătă, 12 august 2023

ANI MAI TINERI, TIMP PRIELNIC...

 


Fără a nedreptăți alte... decenii (tuturor le sunt recunoscător pentru inspirație, sugestii, generozitate), de remarcat ar fi, totuși, deceniul-axă, deceniul-turnantă, median între celelalte zeci de ani (asta e...), de când mă aflu în literatură. Adică anii 1988-1998 (și ușor prin... împrejurimi temporale), perioadă (deja... epocă... personală), în care mi se întâmplaseră cărți de poeme, proză și eseu, intrarea și „aclimatizarea” în spațiul artistic din dreapta Prutului, colaborarea cu edituri din Iași, București, cu reviste prestigioase – „România literară”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „Contrapunct”. Am avut călătorii peste hotare (Franța, Grecia, Suedia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Mongolia, Turcia...), dar a fost să cunosc în toată splendoarea ei și România dodoloață, în care, până în 1987, molohul ruso-sovietic îmi interzisese accesul. Au apărut traduceri din poezia mea în alte limbi. Ioanid Romanescu mi-a prefațat și editat la Iași prima carte în dreapta Prutului, „Iluzia necesară”. Am avut șanse și deschideri spre literatura română și ca jurnalist, conversând/dialogând cu D. R. Popescu, A. Pleșu, M. Sorescu, F. Neagu, N. Breban, D. Vatamaniuc, A. Rău, I. Alexandru, C. Baltag, Gh. Tomozei, P. Stoica, M. Tomuș, L. Ulici, M. Ciobanu, M. Martin, E. Simion, A. Blandiana, I. Romanescu, D. Tudoran, M. Nedelciu, I. Miloș, G. Țărnea, M. Tupan, E. Uricaru, Sorin Preda... În dialog cu acești și alți colegi parcă aș fi conștientizat și trăit condiția intelectualului ce are grijă să nu se plafoneze, deci și condiția scriitorului care ar fi, ar rămâne... student etern, ca prin vechimile chinezești. Nimic jenant în atare stare de învățăcel non-stop și fără frontiere entropice. Convorbirile au intrat în volumele „Spunerea de sine” (1994) și „Prezența celuilalt” (1997).
        Colegii m-au mandatat să fac delegațiile necesare, pentru înregistrarea oficială a Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, prin ani fiind și președintele ei.
        Cam pe la mijlocul acestui deceniu au apărut și, cum să zic? –  invidii, animozități care mă vizau, – căci oameni suntem și mai ales români, nu? M-au ajutau să atenuez necazurile și adumbririle tensionat-emotive simpatia și prietenia confraților din Iași, București, Galați, Botoșani, Cluj, Timișoara, Suceava, Piatra Neamț, Focșani, Râmnicu Sărat, Constanța etc. Dacă s-ar acorda o patalama a prieteniei panromânești, cred că aș putea fi printre cei care o merită.
        Nu știu dacă e... modest să spun că respectivul deceniu e jalonat și de Premiul USR (Poezie) pentru volumul „Gladiatorul de destine”, binecuvântat de Fănuș Neagu („Cartea Românească”), însă așa a fost. Iar primul premiu important, care mi s-a acordat în dreapta Prutului, veni de la revista  „Luceafărul” (1992), fiind onorat să-l primesc alături de Cezar Baltag.
        În fine, cam așa s-au rânduit întâmplările, iar mai multe le pot spune volumele de biobibliografie, care au avut inspirația, acribia și generozitatea să mi le elaboreze Biblioteca Municipală „Hasdeu”, Chișinău, și Biblioteca Națională a Moldovei.

duminică, 6 august 2023

DONATOR TUTUROR

 

Nicolae Oprea     

Poetul dintre generaţii

            Dintre scriitorii de aceeaşi limbă din Republica Moldova care forţează procesul reintegrării în literatura română după 1989, încă tineri în momentul revoluţionar, se evidenţiază prolificul Leo Butnaru, datorită plurivalenţei creatoare şi prin energia comunicării dincolo de limitele frontaliere, mai cu seamă prin intermediul traducerilor. Timp de aproape o jumătate de secol a publicat în ritm trepidant numeroase volume de eseuri, proze, jurnale de existenţă şi memoriale de călătorie în spaţiul european şi asiatic, interviuri şi traduceri. Ca traducător s-a remarcat prin tălmăcirea programatică a creaţiei avangardiştilor din geografia slavă învecinată, rusă şi ucraineană. Debutul absolut a fost marcat, însă, prin culegerea de poezii Aripă în lumină (1976), publicată la un an după prima carte a regretatului Nicolae Dabija, considerat liderul noii generaţii basarabene. În anii de vârf ai generaţiei optzeciste a publicat volumele Sâmbătă spre duminică, Formula de politeţe, Duminici lucrătoare şi Şoimul de aur, însă toate au apărut la edituri din Chişinău cu circulaţie restrânsă. În ultimii ani, versurile sale au fost transpuse în limba mai multor ţări din cele două continente, începând cu rusa şi ucraineana (!): franceză, engleză, spaniolă, polonă, germană, bulgară, turcă, armeană, georgiană,  lituaniană etc.

vineri, 4 august 2023

EUGEN CIOCLEA: 75 DE ANI DE LA NAȘTERE

 

NU TRAGEȚI DE CIOCLEA...

 (Despre debutul adevărat și poziția... generaționistă)

La ce mă gândesc chiar în ziua, în care Eugen Cioclea (1948 – 2013) ar fi împlinit 75 de ani?            Unii autori de referințe sau că nu știu, sau că fac abstracție, conștient, de faptul că Eugen Cioclea nu a debutat ca poet în 1986 (în ce mă privește, de ar fi adevărat, nu aș avea nimic contra, chiar aș fi oarecum măgulit: eu i-am pregătit pentru publicare în LA acel grupaj de versuri). Atare inexactitate sugerează ca și cum că Cioclea ar fi fost un neofit... optzecist! Dar de unde, odată ce însuși poetul mărturisea că își consideră drept debut poemul „Început”, publicat în 1973 în ziarul „Tinerimea Moldovei”. Adică e timpul când debutau în periodică, apoi editorial mulți din cei considerați a constitui generația șaptezeci a poeziei pruto-nistrene. Iar în 1977 un grupaj din versurile sale apar în revista „Nistru”. Cei care, de-a surda, o țin una și bună că Eugen Cioclea ar fi debutat în 1986, „pe timpul apariției optzecismului basarabean”, el însuși fiind un stâlp (de nădejde) al acestui fenomen, pe cât de vag, pe atât de drag (lor), ar face bine să citească și să înțeleagă care ar fi estetica și plasamentul... generaționist al poemelor din revista „Nistru”, 1977 („Altă iubire”, „Clopotul necântat”, „Liniștea”, „Luminos”). Rezonează oare ele cu trâmbițatul, de către unii „exegeți” și „amici”, optzecism al lui Cioclea? Să fim serioși și să învățăm, totuși, a decanta, sub aspect canonic, baribilianismul, dinescianismul, maiakovskianisml, labișianismul (lupta cu inerția), esenianismul, chiar păunescianismul  etc., la care se fac trimiteri, pe drept, întemeiate, de unii din cei ce opinează despre poezia lui Cioclea, făcând-o lucid, argumentat, în pofida tentației de a o declara, încă de la începutul  anilor 70, postmodernistă, optzecistă, astfel de obsesie mie unuia părându-mi-se de-a dreptul incompetentă, frivolă până la aberație. Nici chiar în grupajul de poeme, pe care l-am pregătit chiar eu și l-am semnat pentru publicare, în secție, și apărut în noiembrie 1986 în LA (Conştiinţa de sine; Rampa; Frunza eretică; Plai; Pretext; Triumful materiei; Dilema; Cină irodică; Iluminare) Cioclea nu e postmodernist și mai ales optzecist, fiind  pur și simplu un poet bun, singularizat, crescut și educat în undele creației interbelicilor, dar și ale generației 60. Erau texte libere, pe alocuri îndrăznețe, „permise” de... începutul de perestroika. Criticii competenți nu se angajează să tragă, să smulgă de Cioclea, ba în jos, spre șaptezecism, ba în lături, spre optzecism. Iar cei care au făcut-o sau o fac ori sunt pur și simplu afoni la poezie, la canonicitatea, estetica ei, sau au niște mărunte interese de grupuscule – prezența lui Cioclea le-ar spori oarecât importanța.


De la dreapta la stânga: Eugen Cioclea, Nichita Stănescu, Nicolae Popa și Leo Butnaru.