10 ANI BUNI

 

Fără a nedreptăți alte... decenii

 

Fără a nedreptăți alte... decenii (tuturor le sunt recunoscător pentru inspirație, sugestii, generozitate), de remarcat ar fi, totuși, deceniul-axă, deceniul-turnantă, median între celelalte zeci de ani (asta e...), de când mă aflu în literatură. Adică anii 1988-1998 (și ușor prin... împrejurimi temporale), perioadă (deja... epocă... personală), în care mi se întâmplaseră cărți de poeme, proză și eseu, intrarea și „aclimatizarea” în spațiul artistic din dreapta Prutului, colaborarea cu edituri din Iași, București, cu reviste prestigioase – „România literară”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „Contrapunct”. Am avut călătorii peste hotare (Franța, Grecia, Suedia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Mongolia, Turcia...), dar a fost să cunosc în toată splendoarea ei și România dodoloață, în care, până în 1987, molohul ruso-sovietic îmi interzisese accesul. Au apărut traduceri din poezia mea în alte limbi. Ioanid Romanescu mi-a prefațat și editat la Iași prima carte în dreapta Prutului, „Iluzia necesară”. Am avut șanse și deschideri spre literatura română și ca jurnalist, conversând/dialogând cu D. R. Popescu, A. Pleșu, M. Sorescu, F. Neagu, N. Breban, D. Vatamaniuc, A. Rău, I. Alexandru, C. Baltag, Gh. Tomozei, P. Stoica, M. Tomuș, L. Ulici, M. Ciobanu, M. Martin, E. Simion, A. Blandiana, I. Romanescu, D. Tudoran, M. Nedelciu, I. Miloș, G. Țărnea, M. Tupan, E. Uricaru, Sorin Preda... În dialog cu acești și alți colegi parcă aș fi conștientizat și trăit condiția intelectualului ce are grijă să nu se plafoneze, deci și condiția scriitorului care ar fi, ar rămâne... student etern, ca prin vechimile chinezești. Nimic jenant în atare stare de învățăcel non-stop și fără frontiere entropice. Convorbirile au intrat în volumele „Spunerea de sine” (1994) și „Prezența celuilalt” (1997).
        Colegii m-au mandatat să fac delegațiile necesare, pentru înregistrarea oficială a Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, prin ani fiind și președintele ei.
        Cam pe la mijlocul acestui deceniu au apărut și, cum să zic? –  invidii, animozități care mă vizau, – căci oameni suntem și mai ales români, nu? M-au ajutau să atenuez necazurile și adumbririle tensionat-emotive simpatia și prietenia confraților din Iași, București, Galați, Botoșani, Cluj, Timișoara, Suceava, Piatra Neamț, Focșani, Râmnicu Sărat, Constanța etc. Dacă s-ar acorda o patalama a prieteniei panromânești, cred că aș putea fi printre cei care o merită.
        Nu știu dacă e... modest să spun că respectivul deceniu e jalonat și de Premiul USR (Poezie) pentru volumul „Gladiatorul de destine”, binecuvântat de Fănuș Neagu („Cartea Românească”), însă așa a fost. Iar primul premiu important, care mi s-a acordat în dreapta Prutului, veni de la revista  „Luceafărul” (1992), fiind onorat să-l primesc alături de Cezar Baltag.
        În fine, cam așa s-au rânduit întâmplările, iar mai multe le pot spune volumele de biobibliografie, care au avut inspirația, acribia și generozitatea să mi le elaboreze Biblioteca Municipală „Hasdeu”, Chișinău, și Biblioteca Națională a Moldovei.