miercuri, 11 iulie 2018

DESPRE BUNICII DIN VORONEJ AI LUI NICHITA STĂNESCU



Nu știu dacă, în românește, s-a referit cineva la originea numelui de familie Cereaciukin. Însă el este unul destul de interesant, cu… subtexte genealogice mai speciale, constat, gândindu-mă că Nichita Stănescu putea prelua unele nuanțe din obârșia de botez a semințeniei sale pe linie maternă.
Numele „Cereaciukin” este format din supranumele (porecla) „Cereaciuk” cu rădăcini ucrainene, ducând spre „cerciuk”, care era varianta livrescă a cuvântului „cerneț” (cum ar veni, „cernitul”), în traducere însemnând „monah/ călugăr”. Pe de altă parte, este puțin probabil ca Cereaciukinii să fi fost monahi, deoarece acestora le era interzis să aibă familie, copii. Mai curând, Cereaciukin putea fi numit omul cu un mod de viață ascetic.
În ce-l privea pe Nichita, poetul nostru, nu prea avea el ceva în comun cu ascetismul…
Nu pot spune nici dacă se știu unele lucruri esențiale despre originea și devenirea ca militar de profesie a bunicului Nikita Cereaciukin. El a fost un cazac născut în stanița Konstantinovka din Primul District al regiunii Armatei de pe Don (azi: orășelul Konstantinovka, regiunea Rostov; cam de pe la Șolohov, să zicem). A fost fiul sotnicului (ofițer de cazaci, echivalent în grad cu locotenentul) Vasili Kornilovici Cereaciukin, născut în stanița Kocetovskaia. Nikita Cereaciukin a fost elev în Corpul de Cadeți de pe Don, al școlii de cavalerie din Nikolaev (de gradul întâi), după care a absolvit cursurile de pe lângă Direcția Principală a Instituțiilor Pedagogice Medii. În septembrie 1892, i se acordă gradul de sublocotenent de cazaci (horunjii), peste patru ani – cel de sotnic, în 1899 – de esaul (grad între locotenent și căpitan), în iunie 1903 – căpitan, iar din aprilie 1906 – superior în armată (starșina = maior).
A participat la Primul Război Mondial. A avut mai multe funcții în regimentele de cazaci de pe Don, apoi a fost ofițer-educator în Corpul de Cadeți din Voronej.
A participat la Războiul Civil din Rusia, la răscoala cazacilor de pe Don contra bolșevismului. În 1918 este avansat la gradul de locotenent-colonel, în 1919 – cel de general-maior.
Există câteva versiuni ale evacuării familiei Ceareaciukin, care s-a întâmplat pe 2 noiembrie 1920 din orașul Eupatoria din Crimeea pe dragorul „T – 412”. Unii spun că a ajuns în Constantinopol, de unde, peste o lună, ar fi plecat în România. Alții susțin că, de fapt, pe timp de vreme rea, nava s-ar fi rătăcit, în loc de Turcia ajungând în portul Constanța. Altcineva se dă cu părerea că familia generalului Cereaciukin nu a reușit să se îmbarce pe ultima navă care pleca din Crimeea spre Constantinopol și a ajuns, pe o barjă, în România. Versiunile, ca niște opinii aproximative, precum ar spune vreun matematician…
Apoi familia Cereaciukin se stabilește la Ploiești, unde, în 1933, fiica ei Tatiana, se căsătorește cu Hristea Stănescu. Iar generalul ar fi plecat din România, stabilindu-se în Bulgaria, unde mai activa statul major al cazacilor de pe Don. Se zice că ar fi fost pe acolo până pe la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care urmele i s-au pierdut. A fost distins cu câteva ordine și medalii.
Bunica lui Nichita Stănescu pe linie maternă a fost Maria Iosifovna Tiurmorezova, născută în 1873 în familia unei starșini (maior de cazaci). Mama poetului nostru, Tatiana, născută la Voronej în 1910, a mai avut doi frați: Vasili (27.X.1899 – ?), ofițer de cazaci; Iosif (1904 – ?), pisar. În 1921 ambii se mai aflau în România.
Numele bunicii, Tiurmorezov, constă din două rădăcini substantivate: «тюрма» și «рез» („tiurma” și „rez”). În vechile graiuri rusești, „tiurma” însemna „închisoare, ocnă, temniță”. De cele mai multe ori, la ocnă nimereau oamenii cu carte, „liber-cugetătorii”, neagreați de autorități, astfel că, în popor, atitudinea față de atare locuri de detenție nu era univocă. Spre exemplu, unul din proverbele rusești spune: „Pe cel curajos caută-l la ocnă, pe cel prost – printre popi”.
În ce privește cuvântul „rez”, el e folosit în sensul de lot de pământ atribuit cuiva; o postată dintr-un ogor mai mare. Astfel, etimologii presupun că numele Tiurmorez era dat unui om, pe moșia căruia se afla ocna locală, sau ar fi existat pe timpuri.
Conform altei versiuni, a doua parte din numele în cauză se trage din verbul „rezat’” = „a tăia”, în sensul de „a meșteri ceva, a tăia cu ferestrăul, a despica”. În acest caz, numele Tiurmorez era atribuit cuiva care construia închisori.
Ba se mai spune că, în structura și posibilele sale sensuri, subtexte, numele Tiurmorez(ov) este un adevărat monument al scrisului și culturii slavone.

Semnătura bunicului Nikita Cereaciukin

Așa arăta Școala de Cadeți din Voronej

Platoul de instrucții al cadeților generalului  Nikita Cereaciukin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu