Nu știu dacă, în românește, s-a referit cineva
la originea numelui de familie Cereaciukin. Însă el este unul destul de
interesant, cu… subtexte genealogice mai speciale, constat, gândindu-mă că
Nichita Stănescu putea prelua unele nuanțe din obârșia de botez a semințeniei
sale pe linie maternă.
Numele „Cereaciukin” este format din supranumele
(porecla) „Cereaciuk” cu rădăcini ucrainene, ducând spre „cerciuk”, care era
varianta livrescă a cuvântului „cerneț” (cum ar veni, „cernitul”), în traducere
însemnând „monah/ călugăr”. Pe de altă parte, este puțin probabil ca
Cereaciukinii să fi fost monahi, deoarece acestora le era interzis să aibă
familie, copii. Mai curând, Cereaciukin putea fi numit omul cu un mod de viață
ascetic.
În ce-l privea pe Nichita, poetul nostru, nu
prea avea el ceva în comun cu ascetismul…
Nu pot spune nici dacă se știu unele lucruri esențiale
despre originea și devenirea ca militar de profesie a bunicului Nikita
Cereaciukin. El a fost un cazac născut în stanița Konstantinovka din Primul
District al regiunii Armatei de pe Don (azi: orășelul Konstantinovka, regiunea
Rostov; cam de pe la Șolohov, să zicem). A fost fiul sotnicului (ofițer de
cazaci, echivalent în grad cu locotenentul) Vasili Kornilovici Cereaciukin,
născut în stanița Kocetovskaia. Nikita Cereaciukin a fost elev în Corpul de
Cadeți de pe Don, al școlii de cavalerie din Nikolaev (de gradul întâi), după
care a absolvit cursurile de pe lângă Direcția Principală a Instituțiilor
Pedagogice Medii. În septembrie 1892, i se acordă gradul de sublocotenent de
cazaci (horunjii), peste patru ani – cel de sotnic, în 1899 – de esaul (grad
între locotenent și căpitan), în iunie 1903 – căpitan, iar din aprilie 1906 –
superior în armată (starșina = maior).
A participat la Primul Război Mondial. A avut mai multe funcții
în regimentele de cazaci de pe Don, apoi a fost ofițer-educator în Corpul de
Cadeți din Voronej.
A participat la Războiul Civil din Rusia, la răscoala cazacilor
de pe Don contra bolșevismului. În 1918 este avansat la gradul de
locotenent-colonel, în 1919 – cel de general-maior.
Există câteva versiuni ale evacuării familiei Ceareaciukin,
care s-a întâmplat pe 2 noiembrie 1920 din orașul Eupatoria din Crimeea pe
dragorul „T – 412” .
Unii spun că a ajuns în Constantinopol, de unde, peste o lună, ar fi plecat în
România. Alții susțin că, de fapt, pe timp de vreme rea, nava s-ar fi rătăcit,
în loc de Turcia ajungând în portul Constanța. Altcineva se dă cu părerea că
familia generalului Cereaciukin nu a reușit să se îmbarce pe ultima navă care
pleca din Crimeea spre Constantinopol și a ajuns, pe o barjă, în România.
Versiunile, ca niște opinii aproximative, precum ar spune vreun matematician…
Apoi familia Cereaciukin se stabilește la Ploiești, unde, în
1933, fiica ei Tatiana, se căsătorește cu Hristea Stănescu. Iar generalul ar fi
plecat din România, stabilindu-se în Bulgaria, unde mai activa statul major al
cazacilor de pe Don. Se zice că ar fi fost pe acolo până pe la sfârșitul celui
de-Al Doilea Război Mondial, după care urmele i s-au pierdut. A fost distins cu
câteva ordine și medalii.
Bunica lui Nichita Stănescu pe linie maternă a
fost Maria Iosifovna Tiurmorezova, născută în 1873 în familia unei starșini
(maior de cazaci). Mama poetului nostru, Tatiana, născută la Voronej în 1910, a mai avut doi frați:
Vasili (27.X.1899 – ?), ofițer de cazaci; Iosif (1904 – ?), pisar. În 1921
ambii se mai aflau în România.
Numele bunicii, Tiurmorezov, constă din două
rădăcini substantivate: «тюрма» și «рез» („tiurma” și „rez”). În vechile
graiuri rusești, „tiurma” însemna „închisoare, ocnă, temniță”. De cele mai
multe ori, la ocnă nimereau oamenii cu carte, „liber-cugetătorii”, neagreați de
autorități, astfel că, în popor, atitudinea față de atare locuri de detenție nu
era univocă. Spre exemplu, unul din proverbele rusești spune: „Pe cel curajos
caută-l la ocnă, pe cel prost – printre popi”.
În ce privește cuvântul „rez”, el e folosit în sensul
de lot de pământ atribuit cuiva; o postată dintr-un ogor mai mare. Astfel,
etimologii presupun că numele Tiurmorez era dat unui om, pe moșia căruia se
afla ocna locală, sau ar fi existat pe timpuri.
Conform altei versiuni, a doua parte din numele
în cauză se trage din verbul „rezat’” = „a tăia”, în sensul de „a meșteri ceva,
a tăia cu ferestrăul, a despica”. În acest caz, numele Tiurmorez era atribuit
cuiva care construia închisori.
Ba se mai spune că, în structura și posibilele
sale sensuri, subtexte, numele Tiurmorez(ov) este un adevărat monument al
scrisului și culturii slavone.
 |
| Semnătura bunicului Nikita Cereaciukin |
 |
| Așa arăta Școala de Cadeți din Voronej |
 |
| Platoul de instrucții al cadeților generalului Nikita Cereaciukin |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu