Евгений СТЕПАНОВ // Evgheni STEPANOV
ИСТОРИК САМОГО СЕБЯ
=
ISTORIOGRAF MIE ÎNSUMI
Versiune românească de
Leo BUTNARU
EDITURA FUNDAŢIEI CULTURALE POEZIA, Iaşi, 2010
* * *
Evgheni Stepanov e autorul mai multor cărţi editate în Rusia, SUA, Bulgaria.
S-a născut în anul 1964 la Moscova. Licenţiat al Facultăţii de Limbi Străine a Institutului Pedagogic din Tambov (1986), specializare – limbile franceză, germană. A studiat la Universitatea de Educaţie Creştină din Geneva (1992), iar în 2004 îşi încheie aspirantura la Universitatea de Stat din Moscova. Este candidat (doctor habilitat) în ştiinţe filologice. Din 2006, membru al PEN Centrului Rus. Distins cu Blazonul Părintelui futurismului rus D. D. Burliuk. Laureat al Festivalului de avangardă „Feed Back” (România). În anul 2008, Fundaţia V. P. Astafiev (Krasnoiarsk) l-a inclus pe Evgheni Stepanov printre cei mai buni 11 scriitori ruşi contemporani.
* * *
Stepanov e un Krucionâh contemporan, stalker (călăuză) în literatura noastră. Prin însăşi natura sa e o călăuză. Dânsul pătrunde acolo, unde intrarea este interzisă. După care descrie ce a văzut. Când hazliu, când înspăimântător.
Konstantin Kedrov
* * *
Versurile lui E. S. sunt clare, precum proza documentară, pline de taină, aidoma unui strigăt al iubirii rănite, concomitent – publicistice, sugestive. Într-un singur poem se pot învecina în mod firesc reminescenţe din Blok şi Sosiura sau din Venecika (Erofeev) şi Soljeniţân, precum şi din „sufletul slav” şi „mijitul asiat”, ironia şi patosul, jargonul şi elementul arhaic... Plus la aceasta, Stepanov e un maestru al crochiului de inspiraţie urbană (aici dânsul e continuatorul celor din şcoala de la Lianozovo, înainte de toate al lui Sapghir), dar nu o singură dată se afundă în adâncimile sonorităţii cuvântului, pe care îl încearcă, „în dinţi”, precum făcea cândva Hlebnikov...
...or, cum ar fi spus un înţelept mai puţin cunoscut, poetul Evgheni Stepanov nu e un autoinstaurator, ci un autoexprimator. Pentru că dânsul are ce exprima.
Tatiana Bek
* * *
Versurile lui Evgheni Stepanov sunt ca o spovadă a fiului acestui veac, a omului care ca şi cum ar fi trăit, trăieşte mai multe vieţi în diverse vremuri, esenţa (dacă vă amintiţi ce scria Zaboloţki: „dar în adevăr ceea ce eu se numeşte – nu e unul singur. Noi suntem mulţi. Eu sunt viu”) fiindu-i marcată şi de coordonate spaţiale..
Serghei Biriukov
* * *
Evgheni Stepanov ar putea fi considerat primul poet rus suprarealist. Versurile sale surprind cititorul prin gradul neordinar de sinceritate lirică autentică, ceea ce în zilele noastre e o adevărată raritate. Stepanov creează în zona interacţiunii sistemului silabo-tonic şi a limbajului transraţional (zaum’), a palindromului şi anagramei, poeziei vizuale şi a calamburului necamuflat...
...Poezia lui Evgheni Stepanov e ca o invitaţie de a descoperi, de a percepe cum ea, ca experiment, atinge armonia, iar căutările ajung să fie înţelese drept subtile lecţii de seriozitate. E aici acuitatea stării de plutire, de ieşire din lumea obişnuită şi de pătrunderea într-o lume paralelă, cea a frumuseţii. Iar curajul spiritului creează cuvântul-faptă.
Iuri Milorava
* * *
Evgheni Stepanov este poetul care „nu se teme” nici de tradiţie, nici de (post-)avangardismul radical. El ştie, dar înainte de asta simte că poezia se află pretutindeni – în spaţii şi timpuri, în cosmos şi... anticosmos (antimaterie). Iată de ce Stepanov nu e un poet selectiv, ci rămâne – vorbind aproape tautologic – un poet creativ. Îl interesează nu atât aspectul, cât – subiectul. Nu se lasă înşelat de aparenţe, ci caută (şi află!) esenţe.
Leo Butnaru
Evgheni STEPANOV
Poeme
* * *
în uniunea scriitorilor a celor morţi
nu există morţi
în uniunea scriitorilor a celor morţi
îşi discută versurile unul altuia
puşkin e-ncântat de holin
celan e în dispute cu ayghi
iar în ajun de an nou saşa tkacenko
pune la cale o sărbătoare
împodobeşte bradul
vine tanecika bek
şi vladimir kornilov
igor alekseev
şi arkadi kutilov
ayghi
şi holin
puşkin
şi celan
baudelaire
şi verlaine
whitman
şi dickinson
gumiliov
şi voloşin
deja dânşii nu se mai provoacă mutual la duel
toţi discută doar versuri
numai şi numai versuri
la biroul politic al celor morţi
nu există morţi
biroul politic al morţilor
e în şedinţă foarte importantă
tovarăşul stalin
dă indicaţie
tovarăşului kaganovici
să ia măsuri cu cei vii
– spuneţi-i lui volodea* – zice tovarăşul stalin
că nu e păcat să fii bogat
păcat e când poporul tău e sărac
de ce azi ruşii au pensia doar de trei mii de ruble
întrebaţi-l pe volodea dacă el ar putea supravieţui cu trei mii de ruble
şi raportaţi ce măsuri aţi luat
în oraşul morţilor
nu există morţi
prietenului meu ural
ca şi înainte îi place să pescuiască
cu toate că în apele lethei nu prea este peşte
în oraşul morţilor
nu există morţi
şi acolo răsună muzica
nu doar muzica lui Chopin
bunicul meu saşa îmi spune –
jenika nu te grăbi să reînnoieşti duelul nostru
deocamdată voi cânta de unul singur la vioară
iar tu repetă
de multă vreme nu ai mai cântat la acordeon
_______
*Volodea – adică Vladimir Putin.
* * *
Pentru T. P.
Brazii, oricare, nu i-am linguşit.
Nimănui nu i-am crezut vorba rea.
De mine însumi am fost răstignit
De propriul păcat. De dragostea mea.
De al propriului câtecel hazliu ton.
De propriu-mi puls infernal, însingurat.
De propiul meu suflet slavon,
De mijirea ochilor mei de croi asiat.
FOTOLIU
Te-am înfrânat, orăşelule, cum indianul un mustang.
Sparg cu fruntea zidurile tale impertinente.
Mutra mea a prins a semăna cu turela unui tanc:
Nasul – ca ţeava, urechile – antene atente.
De aici încolo orice mi-i în putere, am de toate.
Şi grăbesc să sfarm piedici mari, mărunte, mulţime.
Însă o fac să râdă pe Doroteea cea din înălţime.
Ba chiar şi pe mine mă pot face să râd de mine.
* * *
Pe când nu cunoşteam adevărul Ecle-
ziastului, rătăceam în bezna
iluziilor – în seringă ca-n ţeapa
iubirii – delicioase! – boleşniţa.
Am supravieţuit. Deja din venele mele
pot fi împletite frânghii
pentru ring. Şi totuşi regret
pierderile
iluziilor, seringii... Astă lume
nu mai străluceşte ca până acum un an –
ea e plină de ironie aidoma lui Sapghir*
şi zgârcită ca tranşele de peste ocean.
____________
*Ghenrih Sapghir (1928–1999) – remarcabil poet al postmodernităţii ruse.
DISCUŢII CU ANECIKA
1
la serviciu zi de zi discut cu anecika romaniuk
dânsa se teme că civilizaţia terestră ar putea fi ocupată de oamenii-rechini
iar eu consider că aşa ceva în moscova deja s-a şi întâmplat
rechinii au ieşit din maluri le-au crescut picioare
branhiile li se pot descheia iar dacă trebuie oamenii-rechini
se încheie la toate posturile cheie
ei şi-au subordonat crima organizată
s-au contopit cu puterea şi grupările financiar-industriale
oamenii-rechini sunt dotaţi cu cea mai modernă tehnică
nopţile ei zboară pe autoavioane invizibile cetăţenilor de rând
şi sunt mulţumiţi de viaţă
la berlin e un alt tablou
anecika e de părerea că la berlin s-a înstăpânit civilizaţia pinguinilor
pinguinii stau prin birouri îmbrăcaţi în costume asemănătoare
dorm împreună cu femeile cel mai mult asemănătoare omului
mănâncă peşte viu şi pământ uscat
oamenii pământeni sunt servitorii pinguinilor pe care îi admiră
când aceştia joacă biliard sau bowling
şi pinguinii de asemenea sunt mulţumiţi de viaţă
însă mai puternică decât toate e civilizaţia din beijing
acolo puterea au acaparat-o oamenii-furnici
furnicarele cresc mai repede decât blocurile-monolit din moscova
copiii oamenilor-furnici seamănă mai mult furnicilor decât oamenilor
cromozomii genele furnicilor sunt mai puternice
oamenii-furnici ocupă tot mai multe teritorii
şi sunt fo-o-o-arte mulţumiţi de viaţă
în ce priveşte oamenii
oamenii de rând
oamenii pământeni
aceştia nu sunt deloc mulţumiţi de viaţă
şi se văd nevoiţi să valorifice vreo altă planetă
2
după discuţia cu anecika am scris poemul despre pinguini
care i-a plăcut soţiei
în special după ce i-am dat bani
însă nu i-a plăcut criticul de la revista „luminile siberiei”
care a scris că acest poem nu ar fi decât o porcărie
astăzi noi cu anecika am discutat despre arbori
mie îmi este absolut clar că aceştia au creier şi înţelepciune
însă dânşii sunt nişte sfătuitori proşti consideră anecika
viaţa întreagă ei stau pe loc şi nu cunosc ce se întâmplă în jur
anecika mai consideră că ar fi bine ca arborii să se transforme în case
nu în scrum
cu toate că nu este exclus ca cenuşa să fie şi ea un fel de viaţă nouă
consideră anecika
cu care eu totdeauna cad de acord
doamne fereşte cine ştie ce va mai scrie de data aceasta criticul de la „luminile siberiei”
Versiune românească - Leo BUTNARU
