Leo Butnaru – Ordine de zi, ordine de noapte (Valman, 2009). Scriitor total, mişcându-se nonşalant în mai toate genurile literare, Leo Butnaru rămâne în primul rând poet, poet român prin excelenţă, deşi e şi bun cunoscător de rusă, limbă din care traduce şi antologhează preponderent pe avangardiştii din spaţiul nord-slav, mai mulţi decât ne-am fi putut închipui. Precum un Şerban Foarţă, poetul de la Chişinău e dedat la toate subtilităţile limbii române, mânuind măiestru jocurile de cuvinte şi scriind poeme apoftegmatice de genul: „Moartea e o lege/ în afara legii/ adică – pretutindeni”. În volumul de faţă, Leo Butnaru lasă ars poetica la sfârşit, aceasta fiind o Odă marelui cititor: „La vârsta, dar mai ales la experienţa pe care o am/ nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi stângul)/ de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv/ în stil etern-post-antic-despre/ oralitatea libertină care, intrând direct din stradă/ îşi şterge tălpile de preşul dungat al/ primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!)/ apoi, fără a-şi lua tălpăşiţa/ intră familiar-textualist în discurs...”
Dumitru Augustin Doman
11 iulie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu