DIALOG ÎNTRE GENERAȚII

 

             Tineri prieteni, dragi cititori, pe parcursul anilor, la editura Junimea” din Iași, am publicat câteva cărți de... leologisme. Dar ce ar fi să fie leologismele? Ele reprezintă idei secundate de sentimente, cărora subsemnatul le poate oferi o formulă stilistică personală. Sunt sintagme, metafore, monoversuri, impulsuri oarecât memorabile. Pentru că, în orice pulsiune și manifestare a sa, prin gândire-simțire-scriere, viața e o modalitate, plurală, de expresie, de transmitere de mesaje.

               Leologismele țin de dezvăluirea de sine, de spovedania-instantanee; spovedania-bliț. Poate că ar fi chiar un gen de literatură... la minut. Fiecare ar constitui o maximă, în care maximă este ideea, pe când forma e minimă. Ar fi și leologismul un aforism care, după mine, înseamnă respect pentru timpul cititorului, dar în special pentru inteligența acestuia.

        Pentru voi, tineri prieteni, dragi cititori, am ales unele din leologisme dedicate copiilor și copilăriei, urmând îndemnul înțelept al bunicului Ion Creangă: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi, drept vorbind, acesta-i adevărul”.

 
Leo Butnaru
 
·  Fiind copil, alergam, alergam din răsputeri întru întâmpinarea Lui și nimeni nu ar fi cutezat să-mi spună că nu aș alerga în direcția cea bună, pentru că Dumnezeu e pretutindeni.
·  Când se întâmplă ca, printre aplauzele de pe Pământ, Dumnezeu să distingă și micuțele aplauze de copil, evanghelistul scrie: Și a auzit Dumnezeu că este bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a opta.
·  Ați ascultat vreodată?... Uimitor în câte moduri intonează copilul numele mamei sale: mamă…
·  În rugăciunile copiilor Dumnezeu e „redus” până la dimensiunile unui Moș Crăciun sau Moș Nicolae oarecare, cărora li se cer lucruri atât de pământești. Nu însă și neimportante. Spre exemplu, o păpușică, o înghețată...
·  Copilăria lui Isus Hristos ar fi însemnat deja maturitatea lumii?... Probabil, și da și nu. Îndoiala tot de Dumnezeu fiind dată (și ea).
·  Copiii basarabeni învață în Transilvania, bănățenii vin pe la Chișinău... înseamnă că – deocamdată? – nu a renăscut niciun imperiu...
•  Xero-copii și xero-bătrâni ai scrisului, ai poeziei.
·  De la un moment încolo, încetul cu încetul, din genialitatea și desăvârșirea stării de copilărie cădem în iremediabila imperfecțiune a maturității.
·  Dat fiind că astăzi până și copii de 2-3 ani sunt „legați” de computer, de aia îl și auzi câte pe unul din aceștia zicând: „Mă skype în pamperși!”
· Astăzi, deja nu mai există copii de la țară și copii de la oraș: pur și simplu, există doar copii din internet.
· LUMEA COPIILOR ORIGINALELOR.
·  Clerul l-a excomunicat, copii l-au sanctificat. Da, e vorba de Ion Creangă.
·  Cei mari nu-și puneau mintea cu noi, copii, ci doar sentimentele și le puneau cu noi, copiii. Adică dragostea.
·  Pe timpul copilăriei mele sătești, printre experiențele acumulate era și cea de-a putea deosebi, chiar legat la ochi, cum ar mirosi țărâna unei gropi săpate pentru beci și a celei săpate pentru mormânt.
·  Pământul în pericol. De unde speranța că până și miliardele baloanelor de săpun ale copiilor de pretutindeni curăță cât de cât atmosfera atât de poluată.
·  Pe când eram copil, se întâmpla de-a mă gândi să cânt cât mai tare, un cântec despre fluturi, încât aerul vâlvorat al respirației mele cântătoare să ajute fluturii despre care cânt să se înalță, să zboare.
·  Copii i-au scris scrisoare lui Moș Crăciun. Înainte de a o expedia, le-au citit-o de două ori părinților cărora, de altfel, le-au lăsat și o copie.
·  Copiii nu sunt chiar atât de atei, pentru ca să nu creadă în existența lui Moș Crăciun.
·  – Ții minte cam pe când ți s-a încheiat copilăria? – Da. Era prin anul în care nu mai ardeam de nerăbdare să mă întâlnesc cu Moș Crăciun, ci cu Alba ca Zăpada.
·  Gura copilului spune adevărul (...auzit de la părinți, dar pe care aceștia vor să-l ascundă).
·  Pentru ca să mai aflați câte ceva din relațiile părinți – copii, citiți inscripțiile din casa scării.
·  Copii ascultători, alții supuși... Poporul nostru nici nu poate propune altceva spre maturizare.
·  Copil. Copăcel. Primul pas. Nesigur ca un start fals validat totuși.
·  Ascultarea copilului e de calibrul unui colibri.
·  Odată, în poarta curții noastre, gândind ca un copil ce eram, am avut totuși prima revelație de om matur: nicicând și niciunde nu există atâta spațiu, de cât ar avea nevoie copilăria!
·  Ajungând pe pământ, primul lucru pe care-l face zăpada e să ia amprentele digitale ale copilăriei.
·  Se știe, sau nu se prea știe, sau doar se presupune pentru cine bat clopotele. Însă e sigur că acești clopoței prinși la undițe și zdruncinați smucit de trasul peștilor bat pentru copilăria mea.
·  Dacă ar fi să aleg între copilăria Și maturitatea mea, ce alta să aleg decât – Și – Și?
·  Copiii văd în părinți trecutul, părinții văd, anticipat, în copii trecutul viitorului.·  Timpurile de tristă-veselă amintire ale copilăriei... Aproape ca la Esenin: „E-o tristețe veselă în rumeneala zării”... (nașterii și copilăriei noastre...).
·  În acceleratorul Fermilab savanții caută Particula Dumnezeu, în sufletul meu eu caut Particula Copilărie care este infimă particulă din Particula Supremă.
·  Orice copil se naște ca un pui de zeu, apoi crește până la condiția de biet om.
·  Dacă ar fi fost după mine, Ianus bifrons trebuia să fie înfățișat cu un chip de copil și altul de matur, ceea ce presupunea să se pună mai multă fantezie captivantă în legenda lui.
·  Astăzi, când copilului i se spune că a fost găsit în varză, el întreabă îngrijorat: „Dar era o varză ecologică?”...
·  Copilul care pune o întrebare are trei răspunsuri: unul acasă, altul la școală, mai celălalt în stradă.
·  În copilărie, când mă pomeneam în pomul cu fructe coapte, parcă aș fi ajuns pe culmile abundenței.
·  Copiilor să li se dea nu sfaturi, ci exemple.
·  Șansonetă – șansă în copilărie.
·  Când privesc Turnul din Pisa unii copii, dar și părinți, se gândesc la un eventual tobogan.
·  Să nu crezi că greșelile copilărești le-ai făcut pe toate în copilărie. Ți-au mai rămas și pentru 40, 60, 70 de ani să mai faci din ele.
·  Copii aud perfect. Numai dacă ar mai fi și ascultători...
·  Copilul singur la părinți poate crește mai mult sau mai puțin fricos (ceilalți sunt mai mulți!) sau precaut-temerar. Cred că eu am ieșit din a doua categorie.
·  Copilăria e perioada cea mai fericită din viață. Uneori doar a părinților, sau doar a copiilor.
·  Alter ego nu e geamănul, ci copilul tău.
·  A pedepsi un copil pentru vina sa, sunt necesare 3 colțuri: unul pentru copil, altul pentru mamă, celălalt pentru tată.
·  În Scoția, copilul poate sta deopotrivă în poalele mamei și în poalele tatălui.
·  Petele albe din istorie sunt dovada că istoria e un fel de carte de colorat, ce trebuie oferită copiilor.
·  Când se pomenise pentru prima oară la mare, zâmbi aproape visător, amintindu-și cum, demult-demult, pe când era copil, uneori mama îl trimitea în mahala după sare...
·  Curios: căpitanul Grant a mai avansat sau nu în grad? Unii zi că ar fi chiar generalul copilăriei.     
·  Unii părinți fac temele împreună cu copii, învață împreună cu ei și, nu o dată, în comparație cu ei sunt restanțieri.
·  De-ar fi avut copii posibilitatea să-și aleagă părinții, mulți maturi ar fi rămas șomeri.
·  Copilăria? O furnicuță jertfă a naufragiului corăbioarei de hârtie.
·  Mă revăd copil, pe când mă închin Gluminăției Voastre, Charlie Chaplin.
·  La un moment dat, coșcogea chitul biblic deveni, diminutiv, chitic; deveni peștișorul obișnuit din Răutul copilăriei mele, ocheană, porcușor, ziși fără valoare economică. În schimb se supra valoare, plusvaloare sentimentală au!
·  Apele clonează luna. Asta, implicit, îmi face să-mi amintesc cum, copil, cu o vărguță în mână, pășteam norii care se oglindeau în apa Răutului. Apoi țin minte bine și pot spune: în perimetru de coline șerpuiau, ondulat, lianele cărăruilor trasate de umbletul oilor pe oblice pășune.
·  Bătrânilor le este permis să-l tachineze pe Dumnezeu. Roage-I-se cât le poftește inima. Dumnezeu nu obosește doar de la rugile copiilor și ale bătrânilor.
·  Îți mai amintești?... În zi fără vânt, cocoșelul de alviță dulce – giruetă rotindu-se în mânuța ta de copil...
·     Învață-ți copilul să  gândească. Ce are de făcut cu asta, el va învăța singur.
·     În copilărie, Mona Lisa era Mini Lisa.
·     Amintire: Demult, în târziu de seară, pe prispele satului noi, copiii, făceam puțină lumină cu știuleții de porumb fiert pe care-i mâncam.
·     Uneori, copii pun întrebări la care nu se știe de există sau nu răspuns: –Tăticule, dar frunza care a căzut a știut că a trăit, că a fost, că s-a dus?
·     Dacă zeii nu ar fi, dacă pegas și muzele nu erau pe lume, în cosmos sau... extra-cosmos, oriunde. Dacă nu ar exista Dumnezeu și copii Săi, Adam și Eva. Și noi, de asemenea copii Lui. Dacă nu ar exista câți și mai câți, câte și mai câte, din altă parte, decât de la toți, de la toate acestea, noi nu am fi avut imaginație pentru a le inventa, pentru a ne inventa. Cu tot cu imaginație și inventivitate. Am fi fost depășiți, creator, de situație, de toți, de toate.
·     Pe atunci, după miezul nopții, din vreme în vreme pupăza se trezea din somn, să-și scuture moțul de fulguirea petalelor mărului pădureț. Azi, peste ani, peste ani, când mă vede, pupăza își moțăie cununa a semn că mă recunoaște; ea – pupăză guralivă din adânca-mi copilărie sau din sufletul lui Ion Creangă, ceea ce e absolut totuna.
·     Precum se spune – să ne alimentăm spiritul. Poveștile – cum ar veni, micul dejun al nesățiosului meu spirit de copil. Iată prânzul – mii de cărți, bibliotecile virtuale ale internetului și mai ales cele virtual-reale ale memoriei mel. Curios, ce vei avea la cină spirite... Vreun os?...
·     Un copil de 12 ani a depășit IQ-ul lui Eminescu. Fiți liniștiți: din păcate, copilul-minune de 12 ani nicidecum nu știe ce e aia poezie. Deci, din păcate, geniul de 12 ani nu are nimic în comun cu Eminescu.
·     Din amintiri: Iată-mă copil pe lunca Răutului, străduindu-mă să merg într-un pas cu cocostârcii lungani și țanțoși.