Implicit sau oarecât deschis, sunt un autor
autoreferențial, mărturisitor de sine întru proprie înțelegere și cu speranța
de a fi înțeles de eventualii săi cititori.
Într-un fel, pentru a-mi reîntoarce, parcă, datoriile
de sute de întrebări, pe care le-am adresat scriitorimii, la rândul meu, din
solidaritate colegială, am acceptat tirul (pașnic) de interogații venite din
partea jurnaliștilor („puri”) sau a colegilor-scriitori, care mi-au solicitat
interviuri, inserate și editate în volumele Interviuri
din secolul XX și A fi sau a nu fi? –
Acesta e răspunsul.
Sunt unul dintre scriitorii de beletristică mereu asistați de jurnalistul
fidel, un fel de Sancho Panza în aventurile călătoriilor cu viața prin viață în
imensitățile spațiale ale propriului său scris, în fascinantul scris al lumii. Apoi
în linia autoreferențialității, a spunerii de sine se
înscriu și două tomuri cu jurnale de peregrinări prin Europa, prin Asia.
În fine, se știe, auto-raportări, auto-referiri
scriitorul are, voluntar sau involuntar, și în poezie, proză, dar mai ales în
eseuri. Iar toate autoreferințele duc spre sau vin dinspre interogația
sacramentală: De ce scriu?... O întrebare de adânc de lume și de memorie
literară.
Leo
Butnaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu