În toate ale acestei
existențe deloc simple, deloc confortabile, deloc... amicale, suportabile, să
nu uiți de Nietzsche: „Voința nu poate acționa decât doar asupra voinței și nu
asupra materiei”. Printre altele menționând că, totdeauna, și scrierea/ținerea
unui Jurnal cât de cât ordonat a presupus, presupune obligatoriu voință,
mobilizare de sine, auto-convingere că nu e chiar zădarnică această modestă și,
până la un punct, anonimă strădanie. Mai ales în Basarabia, unde nici pe
stânga, nici pe dreapta, nici în centrul eșichierului socio-cultural nu se află
organe de presă care să-ți ofere cu adevărat libertatea de expresie, de
opțiune, de stil, dacă vreți. Presa ar vrea doar să te folosească, fără a se lăsa „folosită” de intelectul tău, de caracterul
și temperamentul tău, de particularitățile tale umane, scriitoricești... Presa de
pe aici e una tupilată, a orizontalității docile, de cap plecat în fața unor
saci cu bani mai totdeauna murdari, manipulați de inși dubioși și nici pe
departe bine școliți.
Jurnalul – și ca suport al memoriei de om, dar și de creator – poate veni în
ajutorul literaturii tale de viitor. Cel puțin, în ce mă privește pe mine, cel
care mai consider că scriitorul trebuie să utilizeze multe, foarte multe fișe.
Unde mai pui că eseistul e ca și cum predestinat un... mozaicar al textului și
fișele îi sunt de o acută necesitate, chiar dacă el, autorul, ar avea o memorie
excepțională. Fișele dispersate, mai apoi orchestrate, regizate cu o severitate
intelectuală pe potriva talentului și măiestriei literare pe care le
posezi/care te posedă. (29.III.2003.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu