GÂNDURI LA FINAL DE AN 2025

              Revista bucureșteană „Cervantes” mă întreabă: ”Cum vă vedeți în acest an – învingător, învins, resemnat? Neutru, fără soluții, altfel?”

Și eu îmi amintesc cum, demult, în junețe, la o masă de revelion, până la cele 12 bătăi de orologiu mi-am făcut timp să număr semințele rubinii ale unei rodii – ce coincidență! S-au dovedit a fi 365! Cât zilele anului ce pleca.
Tot în „zodia rodiilor” rămânând, spre acest final de an 2025 mi-am amintit că babilonenii, în străvechile lor timpuri (nu pot ști, până la prăbușirea Turnului sau după), înainte de luptă mestecau semințe de rodii, nutrind credința că astfel vor deveni invincibili. În timpul care-mi este dat de a scrie cuvintele de dinaintea revelionului, cuvintele din, încă, anul 2025, mestec și eu semințe de rodii, în speranța că și de azi înainte, în 2026, voi fi învins/cucerit de cărți, de poezie, de proză, de filosofie. Este minunat să fii, să rămâi prizonierul lor!
Încolo... cum va fi anul? Ni-l dorim bun, cu pace și vindecări de răni... (Am publicat o carte intitulată „Postimperiale sau poezia cicatricelor”.) Însă, din mai veche experiență reieșind, de-ar fi voia mea, mitologic dragon Pyhton, spirit al profețiilor, care de multe ori ești pur și simplu în eroare de ton, dând răspunsuri strâmbe, te-aş ţine în ungher de destin sau de dom cu genunchii pe zaruri, ca pe boabe de porumb… În ce mă privește – cine știe? – în dorința de mai bine simțindu-mă ca și cum cu genunchii pe... semințe de rodii, odată ce am eu ce am, de multă vreme, cu aceste fructe mistrețe... (De-mi vine să le zic: mustrețe...)