Expozițiile de pictură sunt, în fond, locuri unde ochii
flămânzi vin să caute alți ochi flămânzi care să-i vadă. Nu doar tablourile se
privesc, ci și privirile dintre ele. Fiecare chip din sală, fiecare siluetă
oprită în fața unei pânze e o dovadă că foamea de sens, de frumusețe, de
confirmare nu se satură niciodată. Arta nu e un obiect, ci o circulație: schimb
de sugestii, comerț subtil între priviri, inimi, neliniști.
În genere, arta nu înseamnă decât ochi
flămânzi de alți ochi flămânzi, vizibili sau invizibili. Inimi
flămânde de alte inimi flămânde. Încântări flămânde de alte încântări flămânde.
Decepții flămânde de alte decepții flămânde. Deșertăciunea deșertăciunilor
flămândă de alte deșertăciuni flămânde. Sau, poate, de deșteptăciunea deșteptăciunilor
flămânde... Totul e o rețea de dorințe care nu se pot hrăni decât unele
pe altele, un lanț de prezențe sau absențe care se
recunosc reciproc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu