DIN „VATRA” MIEZULUI DE VARĂ / Partea a II-a

DIALOG ÎN MIEZ DE VARĂ

 

    PARTEA 1

V-AȚI GÂNDIT VREODATĂ SĂ RENUNȚAȚI LA SCRIS?

 

PRIN ANI, PRIN VÂRSTE...

 

Adolescent/matur? 

Sau: adolescența și împrejurimile... Timp (...epocă?) în care m-am pomenit... revoltat: la școala din satul vecin eram subevaluat la anumite materii și am părăsit-o, pentru ca, în comuna Ciocâlteni (Orhei), să termin studiile medii cu medalie de merit, acordată chiar de Ministerul Educației al RSS Moldovenești. Pe atunci mi s-a întâmplat și debutul cu versuri în ziarul (republican) Tinerimea Moldovei. P

rimele imbolduri literare veniseră în firea mea cu speranțe imature și râvne... mature, stimulate de o imaginație aprinsă, oarecum în conflict cu realitatea propriu-zisă. Realitate dislocată de lecturile însușite și percepute drept acceleratoare ale spiritului, conștiinței, voinței, tendinței tale de debutant, ispitit, ca delicată și intimă forță motrice, de mereu iscoditoarea, întru scris literar, curiozitate în amestec cu romantismul nevăzutului, tainicului, din lumea noastră și cosmosul tuturor. Elevul-adolescent, pe cale să se maturizeze, descopeream calea serioasă și, poate că sinuoasă a lecturilor temeinice, formative, care m-au făcut, presupun, să mă desprind de clișeele și de frazele generale, educațional-ideologice, ticsite în manualul de literatură din acele timpuri.

Presupun că modificările din firea debutantului veneau și grație faptului că, pe atunci, în literatura de la Chișinău ar fi fost și un oarecare dezgheț în împingerea mai spre margini a refuzului modernității. Un astfel de dezgheț se întâmpla și grație interesului tot mai mare față de literatura din dreapta Prutului, care trecea printr-o impresionantă stare de reînnoire, de conectare la sursele valorilor ei create în interbelic. Simțul ceva mai acut al unei astfel de stări, relativ complexe, în relaxările canonice, în slăbirea chingilor realismului socialist îmbibat de ideologie și suspiciune, în posibilitatea familiarizării cu afirmarea tumultoasă a generației ’60 românești m-a și dus (ca cititor, dar, în timp, și ca autor) spre spațiile poeziei, prozei, eseului, filosofiei, teoriei în care erau cultivate aspectele și valorilor avangardismului, iar în sens mai larg – ale modernității. Și așa cum curajul literar vine în vreme ce te dedai tot mai aplicat scrisului, el e în fecundă colaborare cu libertatea artistică, astfel că azi, din câte înțeleg, din ce a mai păstrat memoria noviciatului, dar și unele dintre primele pagini de versuri, în etapa secundă a... începutului meu literar parcă m-ar fi tentat să încerc și un gen de ermetism... intelectualizat, sau care, cu amendamentele de rigoare, ar fi putut fi perceput astfel. Însă în acele tentative nu am mers prea departe, pentru ca, peste ani, să trec și prin scurte etape de prosodie ermetică sau cvasi-ermetică în volumele Sfinxul itinerant (2004) și În ambuteiaj & Partițiuni Nabokov (2012).

Poate că nu deplin conștientizat, însă real în fapta firii tale, tendința spre independența discursului față de clișeizările oficiale făcea ca limbajul tău poetic, metafora să intre în antiteză cu sistemul politic, infiltrat în realismul socialist; să intre în conflict cu limbajul de lemn al prozodiei realismului socialist, cu idiomatica acestuia.

SELFIE ȘI... GREBLA

 

VĂ INTERESEAZĂ AVANGARDA?

 

DIALOG DESPRE AVANGARDĂ

 

SCRISORI DE MAI - ECOURI BISTRIȚENE

 

ECOU DE LA PONT

 

DIN VITRALIU # 60 (IV)

 

DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE

 

POEME DIN „MIȘCAREA LITERARĂ”

 

DIN REVISTA „MIȘCAREA LITERARĂ”

                    COLEGUL, PRIETENUL, POETUL OLIMPIU NUȘFELEAN

puțin spus că m-a copleșit – m-a dat într-o... benefică năuceală a emoțiilor, rar încercate de om în viața sa! Cu generozitatea și cumsecădenia lui, mi-a dedicat o treime din cele peste 150 de pagini ale revistei „Mișcarea literară”, al cărui director este.

M-am convins încă o dată, că oamenii, prietenii, colegii de o ținută oarecum mai retrasă, discretă, sunt în stare de fapte temeinice, gospodărești, convingătoare! Și, repet, generoase peste poate!

Mulțumiri, frățâne Olimpiu! Mă bucur că peste câteva zile ne vom întâlni la Bistrița, la lansarea acestui număr de revistă!

DIN VITRALIU # 60 (III)

 

DIN VITRALIU # 60 (Nr. 2)

 

DIN VITRALIU # 60 / 2024

 

JURNALUL DE LA HYPERION (VI)

 

ÎN PREAJMA UNEI CĂRȚI NOI

 

Ca om aflat la interferențele culturilor și istoriei, trăitor într-o zonă a lumii, ce focalizează ca o lentilă razele ideatice ale discursurilor și demersurilor din Europa Centrală, Leo Butnaru nu se limitează la cultivarea propriei identități, ci transgresează cutezător frontierele, ridicându-se deasupra diviziunilor și eventualelor antagonisme. Scriitorul tratează respectivele evidențe drept puncte de deschidere și afirmare ale creativității în contextul spiritului și atitudinilor intelectuale superioare. Această poziționare în context transfrontalier, în sistemul de referințe la civilizațiile legate de comunicare prin limbaje elevate, ce impulsionează viziuni orientate spre viitor ca permanentă contemporaneizare, determină atitudinea autorului și propune perspectiva din care ar fi evaluată opera sa.

Krzysztof D. Szatrawski

Polonia

DIN POEZIA FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ

 

JURNALUL DE LA HYPERION

 

O MARE POETĂ DIN FINLANDA

 

LA PIEPTUL PĂMÂNTULUI
 
Ce bine e să te lipești de tine, Pământule,
afundându-te în tălăzuirea verdelui tău!
Prin iarbă răzbate gingașul violet al brândușei
precum un ochi deschis a uimire.
Iar de sus, prin murmurul frunzișului mustește
lumina verzuie-portocalie.
 
Te iubesc, Pământule,
negru sau brun
verde sau cenușiu de arșițe!
Te iubesc, Pământule,
ce parcă iată-iată te stingi
pentru ca îndată să renaști triumfător…
Pieptul tău e un verde altar pe care
viața aduce-n jertfă trupul meu
ce absoarbe aromele tămâierilor.
Pământule!
Fă-mă asemănătoare ție
să pot mereu a mă reînnoi, creând și recreându-mă
cu nestăvilitele forțe ale eternei inspirații!
 
Dacă vederile îmi vor deveni crepusculare
dacă inima mi se va domoli până la nemișcare –
atotputernica ta chemare, strigătul tău
sălbatic, înflăcărat
îmi va injecta stropi de aur topit
lumea solară, strălucitoare, înfloritoare
trezind-o din nou în mine.
 
ULTIMA SEARĂ DE APRILIE
 
Seară liniștită.
Streșinile deja nu mai suspină în vânt
și soarele s-a ascuns.
Păduri și stânci s-au afundat
în amurgul siniliu.
 
Din fumegarea tămâioasă a sumbrelor hățișuri
apare luna
și încremenește pe cer
asemeni unei uriașe flori uimite
ce miroase-a prospețime nocturnă.
Lumină palidă, unduitoare
și negre umbre nemișcate...
Unde ați fi voi, cântări ale eternelor ape,
unde vă e glasul plin de viață
asemeni chemărilor de păsări călătoare?
Unde ești tu, timpule,
când sângele verde al ierbii
roșu se pare?

CHESTIONAR ROMÂNIA LITERARĂ

 

JURNALUL DE LA HYPERION (V)

 

COSMOGRAME DE LA „EXPRES CULTURAL”

 

CĂLĂTORII ÎN TIMP

 

PUR ȘI SIMPLU LEOLOGISME (I)