O CARTE BILINGVĂ RUSO-ROMÂNĂ

Евгений СТЕПАНОВ // Evgheni STEPANOV

ИСТОРИК САМОГО СЕБЯ
=
ISTORIOGRAF MIE ÎNSUMI


Versiune românească de
Leo BUTNARU

EDITURA FUNDAŢIEI CULTURALE POEZIA, Iaşi, 2010

* * *

Evgheni Stepanov e autorul mai multor cărţi editate în Rusia, SUA, Bulgaria.
S-a născut în anul 1964 la Moscova. Licenţiat al Facultăţii de Limbi Străine a Institutului Pedagogic din Tambov (1986), specializare – limbile franceză, germană. A studiat la Universitatea de Educaţie Creştină din Geneva (1992), iar în 2004 îşi încheie aspirantura la Universitatea de Stat din Moscova. Este candidat (doctor habilitat) în ştiinţe filologice. Din 2006, membru al PEN Centrului Rus. Distins cu Blazonul Părintelui futurismului rus D. D. Burliuk. Laureat al Festivalului de avangardă „Feed Back” (România). În anul 2008, Fundaţia V. P. Astafiev (Krasnoiarsk) l-a inclus pe Evgheni Stepanov printre cei mai buni 11 scriitori ruşi contemporani.

* * *

Stepanov e un Krucionâh contemporan, stalker (călăuză) în literatura noastră. Prin însăşi natura sa e o călăuză. Dânsul pătrunde acolo, unde intrarea este interzisă. După care descrie ce a văzut. Când hazliu, când înspăimântător.

Konstantin Kedrov

* * *

Versurile lui E. S. sunt clare, precum proza documentară, pline de taină, aidoma unui strigăt al iubirii rănite, concomitent – publicistice, sugestive. Într-un singur poem se pot învecina în mod firesc reminescenţe din Blok şi Sosiura sau din Venecika (Erofeev) şi Soljeniţân, precum şi din „sufletul slav” şi „mijitul asiat”, ironia şi patosul, jargonul şi elementul arhaic... Plus la aceasta, Stepanov e un maestru al crochiului de inspiraţie urbană (aici dânsul e continuatorul celor din şcoala de la Lianozovo, înainte de toate al lui Sapghir), dar nu o singură dată se afundă în adâncimile sonorităţii cuvântului, pe care îl încearcă, „în dinţi”, precum făcea cândva Hlebnikov...
...or, cum ar fi spus un înţelept mai puţin cunoscut, poetul Evgheni Stepanov nu e un autoinstaurator, ci un autoexprimator. Pentru că dânsul are ce exprima.

Tatiana Bek

* * *

Versurile lui Evgheni Stepanov sunt ca o spovadă a fiului acestui veac, a omului care ca şi cum ar fi trăit, trăieşte mai multe vieţi în diverse vremuri, esenţa (dacă vă amintiţi ce scria Zaboloţki: „dar în adevăr ceea ce eu se numeşte – nu e unul singur. Noi suntem mulţi. Eu sunt viu”) fiindu-i marcată şi de coordonate spaţiale..

Serghei Biriukov

* * *

Evgheni Stepanov ar putea fi considerat primul poet rus suprarealist. Versurile sale surprind cititorul prin gradul neordinar de sinceritate lirică autentică, ceea ce în zilele noastre e o adevărată raritate. Stepanov creează în zona interacţiunii sistemului silabo-tonic şi a limbajului transraţional (zaum’), a palindromului şi anagramei, poeziei vizuale şi a calamburului necamuflat...
...Poezia lui Evgheni Stepanov e ca o invitaţie de a descoperi, de a percepe cum ea, ca experiment, atinge armonia, iar căutările ajung să fie înţelese drept subtile lecţii de seriozitate. E aici acuitatea stării de plutire, de ieşire din lumea obişnuită şi de pătrunderea într-o lume paralelă, cea a frumuseţii. Iar curajul spiritului creează cuvântul-faptă.

Iuri Milorava


* * *

Evgheni Stepanov este poetul care „nu se teme” nici de tradiţie, nici de (post-)avangardismul radical. El ştie, dar înainte de asta simte că poezia se află pretutindeni – în spaţii şi timpuri, în cosmos şi... anticosmos (antimaterie). Iată de ce Stepanov nu e un poet selectiv, ci rămâne – vorbind aproape tautologic – un poet creativ. Îl interesează nu atât aspectul, cât – subiectul. Nu se lasă înşelat de aparenţe, ci caută (şi află!) esenţe.

Leo Butnaru


Evgheni STEPANOV


Poeme

* * *

în uniunea scriitorilor a celor morţi
nu există morţi

în uniunea scriitorilor a celor morţi
îşi discută versurile unul altuia
puşkin e-ncântat de holin
celan e în dispute cu ayghi

iar în ajun de an nou saşa tkacenko
pune la cale o sărbătoare
împodobeşte bradul
vine tanecika bek
şi vladimir kornilov
igor alekseev
şi arkadi kutilov
ayghi
şi holin
puşkin
şi celan
baudelaire
şi verlaine
whitman
şi dickinson

gumiliov
şi voloşin

deja dânşii nu se mai provoacă mutual la duel

toţi discută doar versuri
numai şi numai versuri

la biroul politic al celor morţi
nu există morţi
biroul politic al morţilor
e în şedinţă foarte importantă
tovarăşul stalin
dă indicaţie
tovarăşului kaganovici
să ia măsuri cu cei vii
– spuneţi-i lui volodea* – zice tovarăşul stalin
că nu e păcat să fii bogat
păcat e când poporul tău e sărac
de ce azi ruşii au pensia doar de trei mii de ruble
întrebaţi-l pe volodea dacă el ar putea supravieţui cu trei mii de ruble
şi raportaţi ce măsuri aţi luat

în oraşul morţilor
nu există morţi
prietenului meu ural
ca şi înainte îi place să pescuiască
cu toate că în apele lethei nu prea este peşte

în oraşul morţilor
nu există morţi
şi acolo răsună muzica
nu doar muzica lui Chopin

bunicul meu saşa îmi spune –
jenika nu te grăbi să reînnoieşti duelul nostru
deocamdată voi cânta de unul singur la vioară
iar tu repetă
de multă vreme nu ai mai cântat la acordeon
_______
*Volodea – adică Vladimir Putin.

* * *

Pentru T. P.

Brazii, oricare, nu i-am linguşit.
Nimănui nu i-am crezut vorba rea.
De mine însumi am fost răstignit
De propriul păcat. De dragostea mea.
De al propriului câtecel hazliu ton.
De propriu-mi puls infernal, însingurat.
De propiul meu suflet slavon,
De mijirea ochilor mei de croi asiat.

FOTOLIU

Te-am înfrânat, orăşelule, cum indianul un mustang.
Sparg cu fruntea zidurile tale impertinente.
Mutra mea a prins a semăna cu turela unui tanc:
Nasul – ca ţeava, urechile – antene atente.

De aici încolo orice mi-i în putere, am de toate.
Şi grăbesc să sfarm piedici mari, mărunte, mulţime.
Însă o fac să râdă pe Doroteea cea din înălţime.
Ba chiar şi pe mine mă pot face să râd de mine.


* * *

Pe când nu cunoşteam adevărul Ecle-
ziastului, rătăceam în bezna
iluziilor – în seringă ca-n ţeapa
iubirii – delicioase! – boleşniţa.

Am supravieţuit. Deja din venele mele
pot fi împletite frânghii
pentru ring. Şi totuşi regret
pierderile

iluziilor, seringii... Astă lume
nu mai străluceşte ca până acum un an –
ea e plină de ironie aidoma lui Sapghir*
şi zgârcită ca tranşele de peste ocean.
____________
*Ghenrih Sapghir (1928–1999) – remarcabil poet al postmodernităţii ruse.


DISCUŢII CU ANECIKA

1

la serviciu zi de zi discut cu anecika romaniuk
dânsa se teme că civilizaţia terestră ar putea fi ocupată de oamenii-rechini
iar eu consider că aşa ceva în moscova deja s-a şi întâmplat
rechinii au ieşit din maluri le-au crescut picioare
branhiile li se pot descheia iar dacă trebuie oamenii-rechini
se încheie la toate posturile cheie
ei şi-au subordonat crima organizată
s-au contopit cu puterea şi grupările financiar-industriale
oamenii-rechini sunt dotaţi cu cea mai modernă tehnică
nopţile ei zboară pe autoavioane invizibile cetăţenilor de rând
şi sunt mulţumiţi de viaţă

la berlin e un alt tablou
anecika e de părerea că la berlin s-a înstăpânit civilizaţia pinguinilor
pinguinii stau prin birouri îmbrăcaţi în costume asemănătoare
dorm împreună cu femeile cel mai mult asemănătoare omului
mănâncă peşte viu şi pământ uscat
oamenii pământeni sunt servitorii pinguinilor pe care îi admiră
când aceştia joacă biliard sau bowling
şi pinguinii de asemenea sunt mulţumiţi de viaţă

însă mai puternică decât toate e civilizaţia din beijing
acolo puterea au acaparat-o oamenii-furnici
furnicarele cresc mai repede decât blocurile-monolit din moscova
copiii oamenilor-furnici seamănă mai mult furnicilor decât oamenilor
cromozomii genele furnicilor sunt mai puternice
oamenii-furnici ocupă tot mai multe teritorii
şi sunt fo-o-o-arte mulţumiţi de viaţă

în ce priveşte oamenii
oamenii de rând
oamenii pământeni
aceştia nu sunt deloc mulţumiţi de viaţă
şi se văd nevoiţi să valorifice vreo altă planetă

2

după discuţia cu anecika am scris poemul despre pinguini
care i-a plăcut soţiei
în special după ce i-am dat bani
însă nu i-a plăcut criticul de la revista „luminile siberiei”
care a scris că acest poem nu ar fi decât o porcărie

astăzi noi cu anecika am discutat despre arbori
mie îmi este absolut clar că aceştia au creier şi înţelepciune
însă dânşii sunt nişte sfătuitori proşti consideră anecika
viaţa întreagă ei stau pe loc şi nu cunosc ce se întâmplă în jur

anecika mai consideră că ar fi bine ca arborii să se transforme în case
nu în scrum
cu toate că nu este exclus ca cenuşa să fie şi ea un fel de viaţă nouă
consideră anecika
cu care eu totdeauna cad de acord

doamne fereşte cine ştie ce va mai scrie de data aceasta criticul de la „luminile siberiei”

Versiune românească - Leo BUTNARU

VULCANUL ŞI ŢESTOASA POŞTEI VIA RIGA – CHIŞINĂU

(Cyber-corespondenţă Leons Briedis – Leo Butnaru)

2 mai 2010, Riga

Dragă Leo!
Mă bucur că ai avut un voiaj frumos. Şi eu sunt pe drumuri: curând voi pleca în Italia.
Regret că realizarea proiectului nostru întârzie: noi suntem acum în toiul crizei economice, dar la sfârşiul lunii mai se va desfăşura a doua etapă a concursului şi, după cum mi s-a promis la Centrul nostru literar, avem o şansă bună... Ce să facem, dacă suntem nevoiţi să trăim într-o perioadă de reflux total în toate domeniile vieţii?..
Doua săptamani în urmă, ţi-am trimis un colet cu vesurile tale, traduse de mine – într-o revistă literară de la noi – cam 20 de poezii. Dar, din cauza Vulcanului, cred, coletul întârzie... Sper să-l primeşti curand.
Te îmbrăţişez,
Leons

*

17 iunie 2010, Chişinău

Dragă Leons,
minunea s-a produs: în fine, azi, a ajuns plicul cu revista Kultūras forums în care ai publicat traducerile. Ambii o consideram (cauză!) pierdută, dar… totuşi, plicul datat, în Riga, 19.04.10, are impimată pe el, la Chişinau, ştampila cu data – 17.06.10! Unde o fi stat el două luni? Pe Lună?... Pentru că nu arată deteriorat, terfelit, ci e în bună stare. Asta e, uneori, poşta ar fi ca şi cum sora broaştei ţestoase.
Cele bune şi minunate!
Fratern
Leo

*

19 iunie 2010, Riga

Dragă Leo!
Slavă Domunului! Mi se pare că aici a fost totuşi amestecat vulcanul cela din Islanda, care nici el singur nu-şi poate pronunţa numele! În rest: continui să scriu. Ce alta să fac?! Mai ales că în Letonia avem o vară foarte ploiosă, friguroasa, aşa că nu sunt la mare, ca de obicei, dar închis în celula mea. Succes!
Frateşte,
Leons

Leo BUTNARU - "Ruleta românească", Ed. RAO - Prut Internaţional, 2010

Sub aspect tematic, ideatic şi structural, nuvelele din volumul Ruleta românească ţin de un amplu registru narativ, realiste sau misterioase, din lumea noastră sau din lumi posibile, aflate într-un dialog continuu. E aici o ingenioasă explorare de universuri afective în diverse şi imprevizibile metamorfoze de o sugestivitate memorabilă. În carte s-ar întâmpla ca şi cum o multiplă deschidere de uşi, dar şi plasare de antene pentru captarea semnalelor din psihocosmicitatea existenţei în fantastic, în basm (intelectual, modern), în vis, în transraţional. E o concomitenţă (şi interacţiune) a cercetării şi intuiţiei, a veridicului şi inefabilului, ceea ce fac naraţiunile captivante, precum menţiona acum un timp revista România literară: „Foarte atrăgătoare sunt ultrascurtele povestiri ale lui Leo Butnaru... Au ritm, culoare şi, pe alocuri, un umor irezistibil, combinaţie de însuşiri care constituie un adevărat cocteil Molotov în lupta pentru cucerirea cititorului”.

RAO - Prut Internaţional

* * *


Un interviu la Radio "Europa Liberă"

Leo BUTNARU:

„ CRED CĂ ESTE MOMENTUL CÎND SE RECUNOAșTE CĂ VALORILE SÎNT ACELEAșI, DACĂ ESTE VORBA DE UN AUTOR IMPORTANT, ORIUNDE S-AR AFLA DÂNSUL ÎN CONTEXT ROMÂNESC”

Dumitru CRUDU: La actuala ediție a Tîrgului de Carte Bookfest, care s-a desfăşurat la Romexpo, a fost prezent și scriitorul Leo Butnaru, pentru a-și lansa noul volum de proză Ruleta Românească. L-am întrebat pe cunoscutul scriitor cît de vizibilă a fost cartea editată în Republica Moldova la tîrg.

Leo BUTNARU: Cartea editată în Republica Moldova, cu ținută elegantă și valoare pentru întreg spațiul românesc, a avut ca totdeauna succes, în caz contrar, nu cred că prezența editurilor ar fi merita riscul unor asemenea deplasări, fără a-şi justifica cheltuielile. Așadar, prezența editurilor din stânga Prutului a fost, ca totdeauna, remarcată.

Dumitru CRUDU: Acuma e și o nouă tradiție de-a scoate cărți cu două moașe-edituri, una din Chișinău și alta din România. Și cartea ta tot așa a apărut?

Leo BUTNARU: Da, cred că este momentul cînd se recunoaște, de facto, că valorile sînt aceleași, dacă este vorba de un autor important, oriunde s-ar afla acesta în context românesc. Dar aici contează și valoarea editurilor, care nu sunt unele întîmplătoare. RAO este o celebră editură din București. Prut internațional are deja un loc aparte în contextul bio-bibliografic panromânesc. Și s-au găsit ca parteneri pentru o mai prestigioasă promovare a cărții și într-un spațiu și în celălalt, deschizând o piață comună.

Dumitru CRUDU: Ce titluri au făcut furori în cadrul tîrgului?

Leo BUTNARU:Spre exemplu, volumul „România şi comunismul. O istorie ilustrată" de Dinu Giurescu, care a adunat un auditoriu foarte numeros. Pe urmă, Grigore Cartianu cu „Sfîrșitul Ceaușeștilor”. E foarte documentată această lucrare care, sînt sigur, va trezi și discuții, dar aduce și multe noutăți în acest domeniu. Ca totdeauna, holdingurile ca Humanitas sau Curtea Veche au prezentat autori celebri ce au trezit interesul. De mai mult timp încoace, în zona editurilor din România s-au întîmplat niște despicări de apă: cele foarte importante, cele importante și cele care vin puternic din urmă, chiar în pofida caniculei și crizei. Așa că s-a lansat multă carte bună.

Din revista "RAMURI" nr. 5, 2010

ÎN ORDINEA SENTIMENTELOR

Tensiunea implicării afective este aceea care face să vibreze puternic poemele din Ordine de zi, ordine de noapte de Leo Butnaru, cunoscut prin lirica sa dezinvoltă, cu evidentă propensiune spre sincronizarea la curentele moderne, dar şi ca un excelent traducător în literatura română de azi. Volumul (apărut la Asociaţia Culturală Valman, Râmnicu-Sărat, 2009) este reflecţia unei viziuni eclectice şi a unei atitudini nonconformiste faţă de lume, într-un discurs încărcat de prea multele întrebări şi puţinele răspunsuri pe care le oferă existenţa. Consecinţa acestei stări este asemănarea cu cinicul „care îşi gestează gesturile premeditate, / uşor sfidătoare”, văzând „în toate / inevitabila strategie providenţială a eşecului ...” (p. 95). Alăturările sunt frapante şi chiar derutante. Strălucitorului Paris i se asociază decadentismul în cursa „nemiloasei selecţii naturale a criticii cinice ...” printre „îngeri dintre care câţiva rezistă, ajungând oarecum cunoscuţi / pe când restul ... restul sunt pur şi simplu îngeri anonimi ...” (p. 95). În acelaşi discurs sunt evocaţi, cu inegalabila lor tristeţe, „poeţii muribunzi – Vallejo, de pildă, peruvianul ce a scris "voi / muri / într-o zi de joi ploioasă la Paris” – adică acei poeţi care aud (precum Bacovia auzea materia plângând) „cum / de pe frunţile lor peste fila peste care stau aplecaţi li se / scutură presărat / celulele vechi, moarte deja ...” (ibidem). Este destrucţia regeneratoare, a seminţei care trebuie să moară spre a rodi, şi este, totodată, o lumină a pierderii necesare care îi pune, de asemenea, în evidenţă pe Brâncuşi sau Tzara, pe Esenin sau Troţki, şi ei locuitori cu tristă soartă ai capitalei europene.
Leo Butnaru vede, în această dureroasă alchimie vitală, reversul creator, situat sub semnul inalterabil al lui „dimpreună-a-fi”, cum bine transpare această idee şi în aserţiunea simbolului auriu al luminii – floarea soarelui – din poemul cu Allan Ginsberg, o adevărată „prelegere de cum trebuie reciclată dulcegăria / naivitatea şi / infantilitatea poeziei când apare dramatismul florii moarte” (Cu Allan Ginsberg rescriind o sutră a florii-soarelui). Ca şi destinul <> – pare a spune poetul –, şansa de supravieţuire a glăsuirii celeste din om este dată tocmai de fragilitatea condiţiei umane care generează mereu şi mereu alte ipostaze în care să se regăsească fiinţa în aspiraţia şi visurile sale perene ... Un tâlc precum acesta nu se rosteşte, însă, tot atât de simplu în poezie, unde cei dinainte şi cei care vin îşi răspund la întrebări ori se întreabă prin răspunsuri într-un acelaşi timp imemorial şi implacabil, care sfărâmă formele şi păstrează tiparul, ideea unei geneze continue.
Refacerea traseului interior se face, în incongruenţa istorică, prin traducerea „în sentimente şi culoare aurie” a ceea ce pare de neînţeles şi disipat, a cenuşiului imediat, a conglomeratului cotidian prin care răzbate „lumina florii-soarelui de pe câmpiile yankee cu cea din / Bărăganul românesc sau / de pe grasele cernoziomuri basarabene” (ibidem). Este chiar drumul poeziei, al „încrucişării unor metafore americane cu semene de-ale lor / române”, în „planul de selecţie / poetică naturală” pentru care, însă, este necesară aprobarea „Ministerului Postmodernismului / Departamentul Textologie”. Ironia şi ludicul sunt, de altfel, mereu prezente în aceste pagini, unde, într-o echivocă ecuaţie, „libera circulaţie a poeziei / ar putea modifica oarecum / starea de spirit din vămi – mereu / apăsătoare / pentru bietul ins cu paşaportul în mână” (Din experienţa unui traducător).
Tendinţa spre evanescent punctează, alteori, calitatea de a surprinde legături invizibile în ordinea lucrurilor şi a sentimentelor, de a privi interferenţe şi de a descifra sensuri mai puţin evidente: „... în Maramureş văzusem / mulţi tăietori de lemne trişti / şi deloc liberi în dependenţă / de poziţia – (adică / libertatea sau nelibertatea) – copacilor ...” (În dependenţă de libertate).
Deschisă spre dezbatere, poezia lui Leo Butnaru conturează un spaţiu al problematizării fără a fi descriptivă, într-o notă personală care îmbină spontaneitatea cu spiritul cultivat, imaginea inspirată cu sugestia atent studiată.

Florea MIU

Din "România literară", 2010, nr. 18

O ANTOLOGIE

Un consistent număr al revistei VATRA (3-4/ 2010) e dedicat puţin cunoscutei avangarde ucrainene. Selecţia şi prezentarea celor peste patruzeci de poeţi (practic avem o adevărată antologie) îi aparţin lui Leo Butnaru, semnatar al unui studiu cât se poate de serios, intitulat Ajungând din urmă contemporaneitatea. Pe lângă texte şi, desigur, manifeste, există aici şi o foarte interesantă secţiune dedicată parodiilor avangardei, în care e greu de spus câtă ironie e în model şi câtă în şarjă. Iată o astfel de parodie, aparţinându-i lui Vasili Ellan-Blakitni (1894-1925):
„E minunat să te afli
Conductor exotic
Pe un tren de vidanjare
În vreunul din statele Americii...
Într-o noapte
Într-o noapte de toamnă
În ploioasă noapte autumnală
Să stai pe cuplele
Ultimului vagon-cisternă
Bucuros de tehnică
Gârbovit
Lipit de
Coastele fierului friguros-lucitor
Şi să te gândeşti
La culori roşii-aprinse,
La valuri de odicolon,
La rochii liliachii,
La cancan
La viermuirea
Restaurantului.
Să visezi.
Să visezi...

Nu vă vine a crede?
Nu mi-e decât să scuip."

CINA 12+1 ВЕЧЕРНЯ

Antologia

ВЕЧЕРНЯ
12 + 1
CINA
*
ЧИНА
12 + 1
VECERNEA

Библиотека журнала „Футурум АРТ” (Издательство „Вест-Консалтинг”),
г. Москва // Biblioteca revistei „Futurum ART”(Editura „Vest-Konsalting”).
or. Moscova, 2010.


ARGUMENT

Antologia de faţă s-a născut la Festivalul Internaţional Zile şi Nopţi de Literatură, avîndu-i ca iniţiatori pe Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru şi Gellu Dorian care, într-un dialog nocturn pe plaja de la Neptun, au convenit cu colegul şi prietenul Chiril Covalgi, poet din Moscova, prezent la manifestaţie, să alcătuiască o mini-antologie de poezie română contemporană pe care domnia sa să o traducă în limba rusă. Lista a fost făcută pe loc, iar criteriile nu au fost unele de grup, nici unele care să acopere o zonă cît mai largă, ci cifra 13, incluzîndu-l în antologie şi pe traducător, ca poet, în versiunea în limba română a lui Leo Butnaru. Fiind ediţie bilingvă, cu reprezentare egală în economia cărţii, antologia, după apariţia la o editură moscovită, urma să fie difuzată, în cea mai mare parte, în Rusia, acesta fiind şi scopul – cunoaşterea unui eşantion din poezia română contemporană în Ţara lui Puşkin, Mandelştam, Ahmatovei, Ţvetaevei, a lui Pasternak şi atâtor alţi mari poeţi. Grila fiind cifra 13, cu 1 poet rus, doi poeţi români din Basarabia şi 10 poeţi români, includerea în antologie a depins, în primul rînd, de valoare şi prezenţa în viaţa literară a poeţilor. Nichita Danilov, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Georgescu, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, George Vulturescu, Cassian Maria Spiridon şi Lucian Alecsa sunt cei zece poeţi din România, reprezentînd nu atît o arie largă geografică ci, în primul rînd, o diversitate stilistică relevantă. Leo Butnaru şi Vasile Gîrneţ sunt poeţi prezenţi atît în spaţiul basarabean cît şi în cel românesc. Iar colegul Chiril Covalgi e poetul rus, care a tradus mult din poezia română în spaţiul rusesc.
Astfel antologia, apărînd la o editură moscovită, poate fi considerată un rezultat al întîlnirilor organizate de Uniunea Scriitorilor din România la Neptun şi un gest de promovare în grup, cu iniţiativă privată, a poeziei româneşti în afara graniţelor ţării.

-------------::::::::::::::::::-----------

Un ecou din(spre) Riga

SCRISOARE DE LA POETUL LEONS BRIEDIS (LETONIA)

Leo!
Antologia ta de avangardă ucraineană este grozavă. Ceva nemaipomenit! Am citit-o dintr-o răsuflare. Acum, graţie ţie, am devenit cel mai bun cunoscător al avangardei ucrainene în Letonia. Merci! De fapt, eu sunt primul traducător al lui Mikola Hviliovi în limba letonă. Anul trecut a aparut un grupaj din poemele sale tradus de mine, inclusiv două poeme ce ne sunt comune – Mierea albastră şi Claviaturi... Aşa că... ce straniu! mergem pe drumuri destul de înrudite. Paradoxal?! Deci, trăim într-un climat poetic comun. MULTUMESC!
Fratern
Leons BRIEDIS