Pagini de jurnal cu Paul Mihnea
30.VII.1981
Cei de la USM „uită” să-l felicite (nu să-l mai şi… omagieze!) pe Paul Mihnea cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Liviu Damian umblă pe hol, intră prin birouri şi se tot vaietă, caută ieşire din situaţia penibilă.
Explicaţia: principiul „Eu şi acum”, marele egoism, în primul rând a prim-secretarului, chiţibuşăria celor care au ieşit ca vai de ei, de ştie doar Dumnezeu cum, de unde şi cu ce, aburcaţi în scaun, reactualizând proverbul cu ţiganul-fecior avansat în post şi bietul taică-său. Astfel că Mihnea rămâne, precum spune titlul unei cărţi a sale, între – Hingher(i) şi Demiurg.
15.V.1985
Este cunoscut dragul lui Pavel Darie faţă de vorba lentă şi îndelungată. De unde Mihai Cimpoi deosebeşte două stiluri de conversaţie: lapidar şi lapi-Darie. Iar Aurel Scobioală are un „blestem”: „Îţi doresc să te întâlneşti cu Darie şi acesta să-ţi spună ce i-a povestit Mihnea”. Asta înseamnă durată dimineaţă – seară; s-a dus ziua!
7.II.1986
Paul Mihnea… Ce impresie… că ar avea un creier de zeci de ori mai tânăr decât inima care i se veştezeşte… Bătrâneţea îi constrânge inima, tinereţea îi injectează energie în creier. E bun pentru ceva, pentru multe, însă pentru oamenii „normali” e nefiresc până la înfricoşare.
Ah, simpli truditori ai cărnii… Câte gânduri! Ce amintesc de… amintire şi perspectivă…
28.XII.1992
Ieri, s-a întrunit juriul pentru premiile anului literar. Mai exact spus – premiile anilor literari, deoarece trei din ele au fost decernate pentru cărţile interzise, ghilotinate în vremuri de desfrâu comunist: „Săgeţile” lui P. Cărare, „Temerea de obişnuinţă” a lui M. I. Ciubotaru şi „Descântece în alb şi negru” de D. Matcovschi.
Alte premii: Paul Mihnea pentru „Coroana de coroane” (de sonete); Zigu Ornea pentru „Viaţa şi opera lui C. Stere”; Petru Dimitriu (diaspora), premiul Opera omnia; premiul special, post-mortem, regretatului şi atât de nedreptăţitului Nicolae Ţurcanu, şi alte două premii.
30.XII.1992
Împreună cu Mihai Cimpoi, intrăm în apartamentul familiei Paul Mihnea. Ambii bătrâni, poetul şi soţia, se dovediră a fi în coridoraşul strâmt şi, cu câteva momente de-a apăsa noi pe butonul soneriei, din interior prinseră a scrâşni mecanismul yalei. E de presupus că eram aşteptaţi, stăpânii fiind preîntâmpinaţi, probabil, de cineva.
Prima impresie?... Eu am mai fost la dl Mihnea acum vreo 8-9 ani, când se aprinsese între noi un strop de polemică referitoare la traducerea poeziei lui Verlaine, pe care o dăduse Mihnea la lumină. De atunci, în raport cu prezentul, au înaintat mult în vârstă şi soţii, şi apartamentul lor căruia nu i se poate acorda o îngrijire corespunzătoare.
