MAGNUS DUCATUS POESIS (septembrie 2012, Luţk)

                                               ALTE IMAGINI DIN VOLÂNIA

Dimineaţă. Monument în ceaţă.

Poeţii şi celularele

Schveik a ieşit la soare

Poetul Nicolae Popa în ipostază de Pygmalion

ARTA DE CARTE A AVANGARDEI

           Avangarda în general, cea rusă în special, a avut o ingenioasă, o captivantă artă grafică a cărţii. Ea putea  fi şi este citită ca însăşi textele la care se referă, precum în cazul celebrului poem al lui Vladimir Maiakovski "Dar voi aţi putea?", însoţit de rezolvarea grăfică a temei de către pictorul El Lisiţki.

DAR VOI AŢI PUTEA?

Eu brusc acoperit-am harta cotidiană

cu vopseaua plescăită din pahar;

am oglindit în blidul cu piftie

ale oceanului maxilare de barbar.

Pe solzii peştelui, lucios, de tablă

am citit chemări de buze diafane.

Dar voi

nocturne aţi putea cânta

la flautul

înaltelor burlane?

(1913)

                                 Traducere de L. B.

MĂŞTI LA CHIŞINĂU, CĂTUŞE LA MOSCOVA

Pagini de jurnal

29.XII.1985

Acum două ore, secretariatul USM „a complotat” din nou contra mea. Ar trebui să am emoţii, şoc-negru, dar… cine ar avea, dacă ştie că replica i-o dă un manechin? Conştient că acolo, şi mai sus, sunt uitate legităţile onestităţii, adevărului, dominante fiind egoismul, spaima şi ludicul… nesimţirii, birocratismul. Nu-mi rămâne decât să mă afund şi mai mult în lumea onestităţii şi a marii literaturi dintotdeauna. Bine îmbrăcaţii, „puşii” la punct sunt, totuşi, azi şi aici, nişte borfaşi, pecingini pe trupul contemporaneităţii. Să fie sănătoşi, ca să-şi vadă descompunerea, falimentul!

30.XII.1985

În condiţiile obtuzităţilor şi agresivităţii mascate gen Dublu-B, cel mai important e să-ţi păstrezi integritatea umană, să nu-ţi uiţi scopul, să nu-ţi trădezi vocaţia. Este limpede faptul că dânşii sunt mai slabi ca noi. Nu are rost să pierzi timpul, căutând căi şi mijloace de răzbunare: cel mai bine o va face viaţa. Perpetua ta revanşă e ceea ce acumulezi cu inteligenţă, ceea ce scrii cu har şi de marcă ce depăşeşte provincialismul laureaţilor de orice speţă de prin Puţinteii noştri. Animalismul e tot mai evident, lor le vine tot mai dificil să-l mascheze. Instinctul calicismului, falsa iluzie a potenţei ce-i face să creadă că sunt ceea ce sunt: liliputani, marionete, bube umblătoare printre oameni. Lada de gunoi a naţiunii va fi deschisă cândva şi ei vor fi primii aruncaţi în ea.

2.I.1986

Revelion de… proporţii în atelierul doamnei Eleonora Romanescu, împreeună cu Glebus Sainciuc şi Valentina Rusu-Ciobanu, Lenuţa Bontea şi Andrei Burac, plus alte 4-5 persoane, printre care şi Dinu Romanescu, urător de 4 ani care, la un moment dat, s-a dovedit a fi un excelent jucător de măşti. După ce maestrul Glebus a prezentat masca Sofiei Rotaru, pe cea a actorului Evgheni Leonov, a altora, Dinu le-a jucat şi el, măştile ajungându-i până la… brâu, acoperindu-l pe jumătate – inventiv, cu destul spirit de improvizaţie. Sigur că mai văzuse şi altă dată cum proceda maestrul Sainciuc.

Au venit băieţii şi fetele de la filologie cu „Cerbul”. Muzica – din traistă, unde aveau magnetofonul portabil.

De cu seară, Sainciuc se arătă deghizat într-un fel de muşchetar oriental: pălărie tip-francez, bucle roşii şi halat de la Taşkent, unde a fost în delegaţie. Şi-a vopsit tâmplele, obrajii, barba. Stătea la micul-minusculul ecran al televizorului său portabil şi… tot desena ce vedea acolo, vrând să prindă şi să pună pe hârtie chipurile artiştilor antrenaţi în emisiunea de revelion.

Andrei – cu renumitul său fes turcesc, roşu-intens, cu canaf, fumând lulea.

În fine, muzică de toate genurile, un revelion imprevizibil, regizat ad hoc şi încheiat cu multă voie bună.

Pe luni-marţi, plecarea la Cernăuţi. Vreo 2-3 săptămâni de schimbare a atmosferei, speranţa de a lucra ceva, având noi revelaţii. Îmi amintesc, Ilie Zegrea povestea de Matei Vişniec, poet ce a trecut pe la el. I-a citit din poezia noastră contemporană. Vişniec l-a rugat să-i dea cărţile lui Suceveanu şi pe ale mele.

2.I.1986

În contextul unei reînnoiri a vieţii sociale, pe cele mai diverse planuri, în special – lupta cu rutina, birocratismul, egoismul, constrângerea pentru critică – câteva gânduri spicuite din „Literaturnaia gazeta” din 1 ianuarie.

Valentin Kataev: „Oare oamenii de pe loc, din ministere nu vedeau, nu înţelegeau că totuşi lucrurile nu stau chiar atât de bine, cum declarau ei? Problemele au apărut nu ieri şi nici astăzi. Deci, noi eram dezinformaţi de oamenii care acum sunt alungaţi din posturi. Minţeau. Deformau adevărul”.

Cu părerea de rău, la noi în Moldova, acest proces de a pleda pentru adevărul curat decurge încă foarte încet. Şi… protecţionist. De ce, să zicem, pe Iordanov, care a dus de râpă cinematografia, îl fac… rector la Institutul de Arte? Să-i calicească şi pe cei mai tineri? Iarăşi neghiobie de lungă perspectivă, de tragice urmări…

„A rămas de moştenire dragostea pentru denunţuri şi ponegriri, invidia, linguşirea… Această moştenire nu trebuie căutată prin arhive, ea e viabilă…”

„Parcă astăzi nu există atare descurcăreţi? Există. Şi ei, abil, bat capul tuturor. Deformează adevărul, adaptându-l la necesităţile unor ministere, instituţii – la necesităţile lor personale – ca să arate bine şi să-şi întreţină bunăstarea cu orice preţ.”

„Desconsiderarea intelectualităţii a frânat dezvoltarea intelectului societăţii.”

Din discuţia Allei Katânina cu Serghei Ciuprinin:

„A. L. Eu ironizam „sistemul de clasificare” care a trecut din sport în literatură. În special, faptul că literaţii din „categoria grea”  pur şi simplu nu sunt atinşi de critica ce se află în categoria „pană”, şi că scriitorii de „toate categoriile de  greutate” nu sunt obişnuiţi cu libertatea opiniilor critice, străduindu-se pe toate căile şi cu toate mijloace să organizeze în jurul numelor lor linguşeala şi tămâierea”.

La noi, cine atinge ne-cărturarii, deci ne-scriitorii cum ar fi Cruceniuc sau Şleahu? Cine ar avea curajul să arunce din manuale şi crestomaţii deşeurile literare, axate pe teme nobile, însă pe care, de fapt, le terfelesc?

Încă un gând al lui A. C.: „Dar să ne amintim! Deocamdată nimeni nu a fost izgonit din post pentru laşitatea de a fi respins un manuscris de mare valoare…”

Dacă s-ar întâmpla asta, ce de-a locuri libere ar apărea în editurile din Moldova!

8.I.2002

Printre oaspeţii noştri – familia Ion şi Ecaterina Ţăranu care ne-au întors vizita pe care le-am făcut-o în decembrie trecut. Doamna Eleonora Romanescu povesteşte o întâmplare hazlie: demult, pe ţărmul Mării Baltice, arunca aşa, la întâmplare, pe neobservate, nişte caramele sticloase-lucioase, pe care regretatul ei coleg de şevalet Igor Vieru le lua drept… chihlimbar, dar care – să vezi! – i s-au lipit în buzunar (topindu-se de la căldura corpului). Iar ieşeanca doamnă Ecaterina Ţăranu crede că e vorba de… Iorgu Vieru: În maxi-taxi, când veneau spre noi, chiar aşa întrebă de lume: „Unde se află strada Iorgu Vieru?” Într-adevăr, de ce n-ar fi Igor – Iorgu?

Dnul Ţăranu îmi oferă un excelent volum de Max Bleher din colecţia „Cărţi fundamentale ale culturii române” cu o ultimă postfaţă pe care reuşise să o mai scrie regretatul nostru prieten Radu G. Ţeposu. Sumar: „Întâmplări din realitatea imediată”, „Inimi cicatrizate”, „Viziune luminată”.

1.VI.2002

Uneori se creează impresia că unii (doar?) conaţionali din dreapta Prutului le-ar pretinde ataşament şi zel întru re-Unire doar fraţilor lor din Interriverania, pe ei, cei din Ţară, să-i laşi, dom’le, în pace, pentru că, pe moment şi – în general, au alte griji, mai importante – NATO, integrarea europeană, semnarea tratatelor de laşitate şi trădare (cu Ucraina, de exemplu) etc. Una dintre dovezi: ieri, la deschiderea campionatului mondial de fotbal, în transmisiunea directă de la Seul, TVR zice că, astăzi, Coreea ar fi… unica ţară divizată, neunificată. Adică, mai e cazul să se vorbească şi de România, de sfârtecarea ei, despre hotarul de la Prut? De unde! Să fim serioşi şi cuminţi! Ce-mi trebuie mie, comentator TVR, să o dau în patriotism, să sufăr din cauza nedreptăţilor istorice, ba chiar să ştiu ceva istorie? Ba mai lăsaţi-mă în pace, pentru că pe mine mă interesează destinul coreenilor, bieţii de ei…

S-ar putea spune: ce să mai pretinzi de la nişte comentatori sportivi ca vai de ei, zişi Hobana sau Păun, în probleme de românism, de patriotism? În acest caz, de ce i s-ar cere (a)sentiment întru re-Unire unui biet ţăran basarabean, ţinut decenii la rând în obscuritate de canaliile sovieto-moscovite? E de gândit, totuşi…

2.VI.2002

Caz la deschiderea unei expoziţii industriale letone la Moscova. În timp ce reprezentantul Rigăi era pe cale să taie panglica ritualică, din mulţime se repede un neofascist rus care-i prinde balticului o cătuşă, celălalt segment al căreia îl avea prins de laba sa de  „protestatar” şovin, de huidumă dezmăţată. Uimitor ce calm şi „in-impulsiv”  a reacţionat balticul la această agresiune, de parcă vulgara tragi-comedie nu i s-ar fi întâmplat lui. Aerul lor de superioritate şi indiferenţă care, într-adevăr, îi scoate din sărite pe ruşi.

DE LA FORUL "MAGNUS DUCATUS POESIS", LUŢK, 25-29.IX.2012

Înâlnire cu cititorii: Leo Butnaru, Dainius Gintalas (Vilnius),
Elena Zaslavskaia (Lugansk)

Gazde ospitaliere

GRAŢII DE VOLÂNIA

ÎNTRE BÂC ŞI SENA

                                   Pagini de jurnal

30.XI.1985

O situaţie alarmantă: ca nicicând altădată, astăzi, responsabilii de a publica, edita, difuza literatura – citesc această literatură cu mai multă suspiciune, neîncredere, căutând subtexte acolo, unde ele, de cele mai multe ori, nu există. Iar dacă nu sunt, ei le inventează, pentru a deforma naturaleţea, firescul, culoarea umană, artistică a ceea ce le cade sub ochii saşii ai sufletului lor schilodit de ideologie şi laşitate. Nu, prin alte părţi ale URSS nu e la fel; la noi, însă, prea multe sterilităţi, ca să nu le zicem secături, sunt împuternicite să „aprecieze” arta, neînţelegând nimic în ea. Vorba vioristului Serghei Lunchevici, care i-a spus lui Konstantinov: „Eu nu mă tem de ministrul culturii, ci mă tem de cultura ministrului”. Konstantinov-ministrul – nimeni…

SCRIITORI, LA VOT!

Reiau acest text din considerentul că un coleg derutat şi poate încă cineva, căreia (este o ea) nu merită să-i dăm numele, îndeamnă scriitorii să nu se prezinte la adunarea generală ce va avea loc mâine, 5 octombrie 2012. Însă eu unul sunt sigur că maxi-cvorumul va fi asigurat cu brio, numai că - să vedeţi! - se vor prezenta şi cei care azi îndeamnă ca alţii să nu se prezinte. Pariez! Ce mai paradoxuri de rău-rătăciţi, ce mai neseriozitate de... de... de... de...

C O M U N I C A T

                   
                           AL CONSILIULUI USM

Întrunit în data de 24 septembrie curent, Consiliul USM  a luat în dezbatere probleme ce ţin de organizarea Adunării Generale extraordinare a scriitorilor din 5 octombrie 2012.

Consiliul a constatat că în cursa electorală  pentru funcţia de preşedinte al USM s-au înscris doi candidaţi care şi-au publicat programele, conform Statutului USM, cu 15 zile înainte de Adunarea Generală (vezi Literatura şi arta nr. 38 din 20 septembrie 2012). Cu privire la eventuala completare a listei de pretendenţi la funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, după expirarea termenului stabilit de Statut,  şi a persoanei care va conduce Adunarea Generală, Consiliul  USM precizează că o modificare în acest sens poate fi decisă de Adunarea Generală. 

De asemenea, solicităm membrilor USM să depună  la secretariatul Uniunii Scriitorilor propuneri pentru noul Consiliu al USM. Termenul de depunere a acestor propuneri expiră cu trei zile înainte de data Adunării Generale extraordinare, în conformitate cu prevederile Statutului USM.

Ca răspuns la unele speculaţii privind decalarea datei convocării Adunării Generale, Consiliul USM reiterează  că Adunarea Generală extraordinară a USM se va convoca  pe 5 octombrie curent, în conformitate cu decizia Adunării Generale anuale din 30 martie 2012 şi a şedinţei Consiliului USM din 19 iulie curent.

Amintim că motivul principal privind convocarea Adunării Generale extraordinare a USM este de a pune capăt litigiilor din instanţele de judecată şi pentru a detensiona situaţia creată în cadrul USM ca urmare a contestării rezultatelor alegerilor din 29 octombrie 2010.

Deoarece numai Adunarea Generală a USM (şi nu diferite grupări sau publicaţii) este singura în măsură  să decidă asupra activităţii Asociaţiei, convocarea Adunării Generale extraordinare este soluţia optimă şi unica posibilă.

În legătură cu unele contestări în instanţele de judecată a hotărârilor Adunărilor Generale şi cu unele decizii ale instanţelor de judecată, Consiliul USM precizează:

1.       Nici o decizie, la momentul actual, nu este definitivă, cele adoptate urmând a fi atacate în instanţele judiciare superioare.

2.       Toate contestările durează de doi ani de zile şi, în cazul în care conducerea actuală a USM s-ar fi conformat oricărei dorinţe a contestatarilor, activitatea USM ar fi fost blocată în toată această perioadă.

3.       Decizia de a convoca Adunarea Generală extraordinară pe data de 5 octombrie 2012 este în spiritul Hotărârii Curţii de Apel din 18 septembrie 2012.

Prin decizia de convocare a Adunării Generale extraordinare din 5 octombrie curent, Consiliul USM propune, cu bună credinţă, rezolvarea într-un spirit colegial a tuturor litigiilor şi tăierea „nodului gordian” în cadrul unei Adunări Generale extraordinare, fără ca USM să-şi înceteze activităţile curente.

24 septembrie 2012,

Chişinău