SIMBIOZE ROMÂNEŞTI ÎN CONCORDANŢĂ CU SUFLUL ŞI PULSUL GENERAL-EUROPEAN*
– Care a fost momentul în care aţi avut primul contact cu literatura /
poezia?
– Odată ce
basmele, poezia obiceiurilor populare, a sărbătorilor de iarnă, folclorul oral
în general, sunt considerate şi, pe drept cuvânt, literatură, înseamnă că acel
contact s-a întâmplat de când mă ţin minte, de când am primele amintiri. Dar nu
este exclus minunea/taina (…împărtăşaniei cu literatură) să se fi întâmplat mai
de demult, deoarece cântecele de leagăn ţin şi ele de folclor, de arta rostirii
şi a scrisului, iar melodiile de liuliuit
intră, probabil, în conştiinţa încă…
inconştientă a copilului, chiar din primele sale zile, săptămâni, luni de viaţă
pământească.
Aşa se face că şi până astăzi îmi răsună în…
amintiri acele prime secvenţe de literatură incipientă, pură, care mi-au
aureolat copilăria, fie îmbietoarele vorbe rostite cumva… artistic ale
părinţilor sau ale bunicii Catinca, în seama căreia rămâneam, când mama şi tata
erau plecaţi de acasă: „Tăpuşele, tăpuşele, mititele, frumuşele!”, „Huţa, huţa
cu căruţa până la lelea Măriuţa”, „Gâd, gâd, gâdilici, gâdilici tot pe-aici!”,
„Crenguţă, dă-mă huţa!”, „Lună nouă, lună nouă, taie pâinea-n două, ia-ţi şi
ţie, dă-mi şi mie!”, „Joacă bine, Moş Martine, că-ţi dau pâine şi măsline”,
„Iepuraş cu coada scurtă, a venit şi el la nuntă, s-a aşezat în capul mesei şi
a mâncat turat miresei”, „Melc, melc codobelc, scoate coarne boureşti!”,
„Cocostârc, stârc, n-ai văzut pe lelea-n târg?”, „Susai, susai, fă-te dulce, că
te tai!”, „Auraş, păcuraş, scoate apa din urechi!”, „Cioară, cioară, cu făina-n
poală, n-aţi un dinte de os şi-mi dă altul de oţel!”, „Vine moşu’ de la vie cu
cireşe-n pălărie”... – Să vedeţi – şi să
auziţi! – deloc puţin folclor, poezie sadea ne-a pigmentat intrarea în lume!...
Îţi spun asta în româneşte, fiind sigur că există analogii şi în folclorul
bulgar, pe care le poţi utiliza aici. În genere, copilăria mi se pare vârsta
cea mai… internaţională!
Da, e multă literatură, poezie adevărată în/ din
acea epocă în care, odată în viaţă,
cum s-ar spune, îţi este dat să fii mai mult decât om – să fii Copil! Cel care,
în genialitatea lui de până la 3 ani, deprinde, învaţă, însuşeşte, în mare,
lumea: se zice că, până la 36 de luni de existenţă, pruncul „acaparează” cu
aviditate, cu nesaţ cam 60 la sută din toată ştiinţa care-i va fi necesară în
viaţa de om matur.
Apoi mai era şi o literatură nescrisă, nerostită, care
îmi oferea mai mult spaţiu, mai multă acţiune, mai multă aventură, mai mult
bine şi frumos! – ea se întâmpla din abundenţă pe tavanul iatacului în care îmi
aveam patul – pe ecranul de var al acelui dreptunghi de sus fantezia şi-a
proiectat miile de filme! O, cinemateca mea de aur!... Cinemateca fanteziei şi
viselor copilăriei!... Iar, precum se ştie, şi „cinematografia” are la bază un
scenariu, un fel de literatură… Aveau multă literatură în ele – teme, subiecte,
dialoguri etc. – şi jocurile copilăriei noastre, nu? Erau şi ele nişte scenarii
sau mici piese în care noi, gâgâlicii, eram şi autori, şi personaje. Dar parcă
nu erau impregnate, să zic, de literatură şi şezătorile celor vârstnici, la
care, până să ne prindă somnul, asistam şi noi, copiii? În mare, conform…
literaturii, dramaturgiei, se desfăşurau şi horele, nunţile, cumetriile,
înmormântările din satele copilăriei noastre.
__________________
*Dialogul a fost prilejuit de apariţia în limba
bulgară a antologiei de poezie a lui Leo Butnaru „Jefuindu-l pe Picasso”.
Interlocutorul este eminentul traducător şi estetician Ognian Stamboliev care,
decenii în şir, a familiarizat cititorul bulgar cu creaţia lui Tudor Arghezi,
Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Mircea Eliade, Matei Vişniec
etc.
Apoi a fost ziua oficială, în care am pornit
la cartea – carte: 1 septembrie
a anului 1955 când, cu nesigurele învăţăminte ale propriei mele experienţe de
viaţă, venisem în faţa celor dintâi pripoare ale ştiinţei de carte… conştiente,
nu aşa, la întâmplare, din pretutindenea liberalei şi liberei infantilităţi; trepte
pe care, mai întâi, încerci să salţi, după care învăţătorul te îndeamnă să le
asaltezi.
Prin urmare, mamele şi taţii, ţărani crescători de
pâine, îşi încredinţau odraslele învăţătorilor, meniţi a fi crescători de
oameni.
Deci, primul contact cu literatura scrisă mi l-a
asigurat chiar Abecedarul care,
şi azi, prin consecinţe directe sau implicite, are darul să rămână un
bun curent, la zi. De acolo pornea scrisul, cititul! Ţin minte cum, sub
creionul meu – aşa se începea atunci, cu mina bine ascuţită, nu cu stiloul
(până la pix nu se ajunsese; pur şi simplu, atare unealtă încă nu fusese inventată)
– fixam, urmăream cu atenţie de ceasornicar acele câteva clipe în care litera
pe care o încondeiam era un fel de... desen animat dat ralanti. Da,
caligrafierea unei litere – cel mai scurt film de desen animat, căruia tu,
copilul, îi eşti regizorul, făptuitorul.
