DIN MINIATURA POETICĂ RUSĂ (I)

Iar dacă Poeziei i-a fost dat să înflorească în Patrie mea, eu, îndrăznesc să spun, i-am fost totdeauna o radioasă și adevărată martoră… Sunt convinsă că noi nici până astăzi nu știm întru totul ce minunat cor de poeți avem și cât de tânără și mlădioasă e limba rusă și că de nu prea multă vreme scriem versuri, pe care le iubim și cărora le credem.

Anna Ahmatova

Gheorghi ADAMOVICI    (1894 – 1972)

*     *     *

O, viața mea! Să nu ne mai pripim,

Să nu ne plângem – în zadar ar fi.

În lume tihna vine – calmează-te și tu.

Aș vrea zăpada grea să se așeze,

Cerul să se întindă clar-albastru

Și eu să viețuiesc, pentru-a putea simți

Gheața – pe inimă și promoroaca-n pomi.

1920

*     *     *

Acolo, undeva, cândva

La poala muntelui, pe țărm de râu

Sau după o trăsură hodorogită,

De obicei rătăcind prin ploaia piezișă,

Sub cerul tupilat, gri, interminabil

Sau poate mult mai târziu și

Cu mult, cu mult mai departe,

Nu știu nici ce, nici nu țin minte,

Dar undeva, cândva, posibil...

*     *     *

Ce frig e în câmp, ce gol e

Și nimic ce ar înveseli ochiul cât de cât;

Sărmane sate de izbe rusești

(Mai ales spre seară, azi și demult).

Casă sub pin, mlaștină,

Pârâu sub o pantă de smoală, parcă,

Nu e vesel să trăiești aici, dar cineva

Îmi tot spune: „Încearcă,

Săptămâni și ierni, și ani,

Lacrimile să-ți seci cât mlaștina toată,

Spre-a învăța de la natură

Indiferența față de soartă”.

1919

*     *     *

N-ai cu cine să schimbi un cuvânt. Nu bea vin

Părăsește-ți casa. Lasă-ți soție, frate.

Lasă oamenii. E timpul sufletul să se-ncredințeze

Că în trecut a se întoarce nu se poate.

Celor ce-au fost – retrage-le dragostea.

Pe urmă nici pentru natură n-o să ai iubire.

Spre-a fi zi de zi tot mai indiferent,

Prin săptămâni și ani în risipire.

Și alene vor muri speranțele, oricare.

Bezna va domina împrejurimea. Iar, drept semn,

În noua viață moarte vei vedea deslușit

Cununa de spini și, grea, crucea de lemn.

*     *     *

Geaca ponosită cu guler de blană

S-o uit ca din senin!

Leneșa voce cu-nalte ecouri

Cum s-o domin?

Noaptea, prăpădul bate-ndărătnic

În ușă, cu pumnul de scrum,

Stinge lumina... Biata mea fericire

Unde-ai fi acum?

La botez ți-am dat nume ne-nțeles,

Tu – uitare și hău.

Sau, poate, îmi zic CIANURĂ DE KALIU

E numele tău.

Viktor ADRAGA    (n. 1970)

*      *      *

uneori eu uit

că

sunt om

după care

mult timp privesc în oglindă

căutându-mi o denumire potrivită

A FOST DEZVELIT MONUMENTUL CELEBRULUI REGIZOR DE FILM

Andrei Tarkovskiy, cunoscut în special pentru filmele „Andrei Rubliov”, „Solaris”, „Oglinda”, „Călăuza” și „Sacrificiul”, ar fi împlinit 85 de ani. S-a stins în 1986, în Franța.
Azi, în orașul rus Suzdal, a fost dezvelit monumentul celebrului regizor.

Placă memorială în Florența

OPORTUNISMUL OCCIDENTULUI ȘI LIMBA... MOLDOVENEASCĂ

Anni

OCCIDENTUL ȘI LIMBA... MOLDOVENEASCĂ. DRAMATIC, DESPRE UN ONORARIU PENTRU TRADUCERE

Din Jurnal

Printre colegii cu care am corespondat, virtual, a fost și Anni-Lorei Mainka. În 1981, a absolvit Universitatea din București cu teza de „Zwischen Dinggedicht und Christusvisionen-R.M.Rilke. Ein Versuch”. Locuia, alternativ, la București și Köln. Din textele sale autobiografice: „Bunica din partea mamei era o femeie mică, o față ca o lună plină, tăcută, iar când totuși vorbea, săseasca ei scotea și mai tare la iveală blândețea dialectului din Marienburg, ceea ce nu pot să spun despre dialectele auzite în fața bisericii Lutherane din București, duminică de duminică după terminarea slujbei”.

Miercuri, 6 august 2014, cenușa scriitoarei Anni-Lorei Mainka a fost depusă la cimitirul evanghelic Bellu din București.

19.I.2012

Ieri și azi, scurt dialog pe facebook.

Butnaru: Dragă Anni Lorei, mulțumesc pentru semnele pe care mi le dai. Dar, iată, mă miră faptul că, la limbi cunoscute, tu pui Romanian, dar și – pardon! – Moldave... Chiar așa? Crezi că există l. moldovenească?...

Anni: Eu evident că nu cred, dar aici, în acest mare vest, este o limba străină și, ca traducător, trebuie să o pui, nici nu știi cât m-am luptat să nu o pun, sigur că cine are ochi și știe, știe, dar pe cartea de vizită nu am pus-o. Da, asta e trista poveste din vest despre Limba Moldovenească care nu există. Îmi pare rău sa-ți spun această veste.

Butnaru: Regret și eu că ai cedat atât de ușor (inclusiv... oportunist). Cariera mai presus de adevăr?...

Anni: Nu are cu cedatul nimic, este un formular, și sigur că ei vorbesc românește... dar formularul – asta e. Și nu am cedat, ci am fost dată afară cu interdicție de munca pe 3 ani, asta așa, dacă doriți amănunte... Iar restul nu cred că doresc să le ...

Butnaru: Asta e – obtuzitatea occidentală și... Păi, pentru limba "moldovenească" nu se mai pedepsește nici pe aici... Sau pe colo mai continuă vânătoarea de vrăjitoare?... Apoi, aia e o anchetă de birou, nu știu de ce afișezi eroarea și pe facebook...

Anni: Pentru că având atât de puțin de lucru, cei de aici își caută pe FB liber profesioniștii... Am șters. Oricum sper să ajung să-mi fac un blog civilizat, ca lobby-urile nu mai dau de lucru decât celor care fac parte strict din ele. Și eu mai am de crescut și un copil, ea cu proiectele ei, însă reușește cel puțin sa-si plătească cărțile.

24.I.2012

Am postat pe blog unele păreri referitoare la decizia colegului Lu. V. de a se lăsa de poezie; cel puțin, de a nu mai publica. Iar opiniile mele a făcut-o pre Anni Lorei, rezidentă în Germania, să-mi scrie:

„M-a pus tare de tot pe gânduri. Tare. Acum un an o doamna nu a avut bani sa-mi plătească o traducere, mi-a adus în schimb o peniță din Murano, un caiet din piele vechi, o brățară din nu știu ce pietre de prin lume... Avea lacrimi in ochi, se despărțea greu, dar nu dorea să rămână datoare... La ea a trebuit să mă gândesc acum, nu știu de ce. Cred că și prietenul dvs. o duce așa, o apăsare mare îl face sa își închidă carapacea prin care noi cititorii îi vedeam "perlele" de gânduri scrise cu penița. Vă admir pe toți pentru puterea de a hotărî”.

Eu: „Înduioșător ceea ce spuneți despre onorariul "material" pe care l-ați primit. Și despre situațiile mai speciale în care poate nimeri vreun poet...”

Lorei: „Știți, cu gândul la facturi mi-am făcut o pungă și pun în ea ce-aș putea vinde, dar acele lucruri, de la acea doamnă care parcă mi-ar fi dat bucăți din zidurile vieții ei, pe care aș lua un ban, nu pot să le dau... ciudat, sau? Sunt lucruri care pentru mine nu au amintiri, dar să fi văzut ochii aceia de nedescris de plini... Parca o vedeam în depărtările deceniilor cum a fost tânără și fericita și purta pietrele, poate le-a cumpărat personal din Asia, poate caietul i-a fost dăruit "să îți aducă aminte de mine", îi va fi șoptit o voce... Acum era o femeie nălucă, nevăzută, transparentă, cum sunt cei în vârstă... Un număr pe o cartolină a unei asigurări... Ce a, dori ar fi să-i poată asculta, înregistra și retine ce au ei de spus din ultimele decenii, dar sunt atât de temători...”

Eu: „Dragă Anni, ceea ce ai scris atât de aplicat realității triste e un fragment excelent, foarte dramatic de proză... Asta e, arta se naște și din suferință... Sunt vibrante detaliile pe care le dai... Să ne gândim cum am putea să ne susținem mai cald oarecum, mutual, atunci când împrejurările ne reduc la muțenie...”

DESPRE MONUMENTELE LUI BRÂNCUȘI - ALTFEL

 Pe 2 aprilie 2008, primeam de la un prieten din Ploiești un mesaj (readresat) despre o altfel de citire a unor monumente ale lui Constantin Brâncuși. Îmi amintește despre asta filele de jurnal, pe care le voi reproduce mai jos. Acum doi ani, când vizitam și eu Târgul Jiu, nu-mi reveniseră în memorie lucrurile de care e vorba aici. Astăzi, unesc textul din 2008 cu imaginile din 2015, cu gândul că pentru cineva dintre vizitatorii acestui blog îi vor fi interesante. 

"Despre Brâncuși. Fascinant..!!! ... am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) și care a locuit lângă Tg. Jiu. Părinții săi au fost directori la școlile din Tg Jiu: cea de băieți si cea de fete. Tatăl sau, Matei Stoicoiu, a cumpărat o casa chiar în Tg. Jiu ca să fie aproape de școala. Într-o vara, când se plimba prin parcul de la Tg. Jiu l-a întâlnit pe Brâncuși. Ei se cunoșteau, caci fuseseră colegi în clasele primare. L-a întrebat de ce a venit, iar el a spus că a venit ca să cerceteze locul în parc, unde să amplaseze niște monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul război mondial. Apoi Matei i-a spus că o sa-i facă cunoștință cu fiul său, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel că atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncuși, a rămas impresionat. Traian era supărat când îmi povestea că comuniștii au schimbat adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși și anume:
            – Nu se chema "Coloana infinitului", ci "Coloana sacrificiului infinit" dat de eroii noștri. Pe de alta parte, dacă numărați modulele din care este alcătuită coloana, veți obține un număr care reprezintă anul când a fost primul război mondial și se termină cu o jumătate din modul, adică reprezintă jumătatea anului respectiv.

– Al doilea monument, așa cum l-a conceput Brâncuși, este o masă înconjurată de 12 scaune. Deci nu "Masa tăcerii", ci "Masa apostolilor neamului", iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.

– Al treilea monument, arată ca o poarta, dar nici pe departe nu este poartă. Deci, nu se numește "Poarta sărutului", caci nu are legătură cu memoria eroilor, ci monumentul "Întregirii neamului", deoarece fiecare stâlp este alcătuit din 4 stâlpi uniți sus cu o grindă. Sărutul mai înseamnă și unitate. Deci acestea reprezintă 8 regiuni care trebuiau sa se alipească patriei mame, România. Trebuie sa știe lumea ca Brâncuși a fost un sculptor simbolist. Comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși, operelor lui. De atunci a rămas așa, iar romanii parca sunt drogați, nu vor să schimbe nimic. Doctorul înainte de a muri, mi-a spus să transmit în țară aceste lucruri pe care el le știa perfect. Cu stima, Liviu Popp”.

POEME DIN PREAJMA MĂNĂSTIRII LUI MANOLE

Căderea în comă

La cu totul altceva se gândea lumea când

apostolul își anunță tratatul despre faptele ierbii

și ale fluturilor. (Pur și simplu

așa îi veni trimisului să conferențieze

în baza dreptului

și stângului

universal.) Numai că de fapt

nu avea să vină vorba atât de fapte

cât de ceva lapte

dar mai ales despre lăptiugă

niscaiva ruine parcă (și parce)

de oarece consecințe subînțelese (de regulă

în cea mai mare parte neînțelese)

după care

aproape în disperare de cauză (și călăuză

spirituală) predicatorul

prinse a schița niște gesturi ciudate

amenințătoare

până la urmă intrând iremediabil în

comă ideatică.

Piatra sisifică și pietre la rinichi

Grație (sau... din cauza?) supraefortului necesar de-a

urca și de-a tot relua împinsul pietroiului spre culmi

Sisif nu poate face pietre la rinichi – de cum apare vreun început

un fir două de nisip în rărunchi

supraîncordarea trupului său le elimină

încât Sisif are rinichii curați

ca la naștere.

                    Însă unii răutăcioși zic că

starea perfectă a organelor în cauză

se datorează faptului că – prin blestem – Sisif

nu are barem o pauză pentru un pahar de vin

nu că pentru chefuri în draci

fără măsură

care atacă rinichii ficatul

agravând blestemul

îngrelând păcatul...

Kazimir Malevici – o imagine la aniversară

În cunoștință de alb

departe

un om

prin albul zăpezii parcă

poartă

un imens drapel invizibil.

Fragment despre feminism

În garsoniera... (Pardon, madam!

de ce – garsonieră și nu – madamieră?)...

                                                              În fine

în odaia cu aproape toate comoditățile (cealaltă parte a

acestui cantitativ aproape referindu-se firește la incomodități

din păcate existente și ele) odaia

ce miroase a tutun ieftin (ah, nemiloasele accize ale

monopolului de stat ce chiar stă pe loc!) și a bilete de loterie

madama învârte la caterinca ronțăitoare a

râșniței de cafea. Din boxe Sanyo – ceva Chopin

bineînțeles bruiat de râșniță

hărăzind o muzică ce nu-ți aduce fericire

chiar de-ai fi tu regina nimfomanelor (sau nimfetelor?)

Marlyne Monroe cea care

suflată de jos de ventilatoare

a prefigurat nudismul postmodern transamerican. De altfel cândva

ea însăși morăriță de cafea

colecționa postere cu dezlănțuita musculatură a starurilor

pe când în fața oglinzii

de sub cagulele sutienului

își lăsa liberi la vedere oacheșii sâni

imaginându-și cam cum ar cocheta în păcatul dintâi și

când părinții nu-i erau acasă

strigând: Ecce mulier!

                                  după care

ca din senin

exulta într-o bucurie  mai că mistică

parcă fără motiv

la fel de neașteptat urmată de neagra melancolie a lui Berlioz (nu

nu cel din Maestrul și Margareta lui Bulgakov

ci francezul dezlănțuit) pe care-l alerga pe clapele pianului.  – Ah!

cât a tot studiat muzica

mâinile ei gingașe degetele-i subțiri cu minusculii lor pași/ pășuleți

au parcurs sute

sau poate mii de kilometri de claviatură alb-neagră

fără să ajungă undeva...

DIN POEMELE RECENTE

Peste mâini

Unii  – cu mâinile în vânătăi

alții chiar cu mâinile bandajate...

cei mai mulți dintre ei fiind cei care

au vrut să-și ia destinul în

propriile mâini...

                            De regulă

asta se pedepsește... 

Copilul și gloria

Copilul e atât de nepregătit

atât de nepregătit

de parcă

în fiece moment următor

peste el ar putea da o mare glorie

o glorie uriașă

cu care însă nu va ști ce să facă

nu va avea ce să facă el

pruncul care nu știe decât de

pipi și caca

pipi și caca

de altfel

ca și bătrânii adânci

în plină glorie...

Săgetări, săgetări, săgetări...

adevărul seamănă atât de mult la toate ale lui cu sfântul sebastian...

sfântul sebastian mucenicul seamănă atât de mult cu adevărul

atât de săgetat

atât de săgetat...

În timp ce petreceam timpul

Ar fi ieșit că am petrecut de minune timpul

chiar cu folos am putea spune

                                               dacă

nu ne dădeam înfiorați seama că

în timp ce noi petreceam timpul

timpul ne petrecea pe noi undeva

undeva

evident cu mai puțin folos...

DIN MEMORIILE LUI ODISEU / Poemele din „Vitraliu”

Leo BUTNARU

Iluzia

Unii scriitori sunt naivi

spunând că multe lucruri

unele subtilități

cititorul le va găsi în sub-

texte… – Iluzie absolut neîndreptățită!

De unde să se citească sub-

textele

odată ce astăzi tot mai puțin sunt citite textele?...

Laurii, locul

Dacă Van Gogh ar fi fost încoronat

precum o merita

laurii i-ar fi tăinuit locul crimei de sine

adică al urechii

pe care și-o tăiase cu atâta cruzime.

Din vârful piramidelor

Soldats, du haut de ces pyramides 

quarante siècles vous contemplent!

                                     Napoleon

Pe timp senin

când albastrul cerului era sporit de albastrul ochilor îngerilor

din vârful piramidelor se vedea insula Sfânta Elena

pe care

din cauza depărtării ce micșorează dimensiunile

uneori până la anihilare

nu se zărea Napoleon.

Cum s-ar spune

patruzeci de secole făceau abstracție

de situație.

Dimensiuni temporale

Afară e târziu

după miezul nopții – hău

iar în casă e atât de foarte devreme! –

abia-abia începe să se lase trupul tău…

Din memoriile lui Odiseu

privirea ciclopului era atât de grea

încât

când o arunca

chiar se auzea cum cade

zguduită

pe pământ

și

hăituit între viziune

și previziune

îmi spuneam – ca să nu disper:

dacă nu-i vin eu de hac

o va stinge Homer…

Semi

Ah mireasa mea mahomedană

cândva arătată

ca semiluna aureolată

astăzi

astăzi te mai vezi abia-abia

ca o semistea

depărtată

care mă face să-mi amintesc cu atâta durere

ce fericiți am fost noi în

semiluna de miere…