DIN ISTORIA (ȘI GEOGRAFIA) LITERATURII ROMÂNE ÎN IMAGINI ©

 * - Grigore Elisei; 
* - Carmen Veronica Steiciuc; 
* - Vasile Spiridon; 
* - Aurel Maria Baros.

REVISTA „NEUMA” ÎNTREABĂ

 

        – A contesta predecesorii, în succesiunea și alternanța „ei-noi”, „noi-mai-vechii – ei-mai-noii”, cu toate nedumeririle, animozitățile și dezbaterile aprinse, ce au ținut secole la rând, până la urmă păru – respectivul „procedeu” delicat demolator – deja ceva firesc și specific tuturor generațiilor. Însă astăzi se ajunge, parcă, prea departe – în ceea ce desparte pe „ei” de „noi” și pe „noi” de „ei”-i din viitor, unii socio-filosofi nuanțând (chiar!) ideea conform căreia fiecare generație este un nou popor. Astfel că nu se mai pune problema părinți – copii, ci popor de babaci – popor de progenituri (cam așa ceva, cu libertatea multor nuanțe în atâtea alte formulări/definiții posibile). 

        În fond, din ce știe, dar și din ce presupune omenirea, totul ține de dialectică, una din legitățile căreia e negarea negației, care spune că noul neagă vechiul, luându-i aceluia locul, treptat noul ajungând el însuși vechi etc. Asta ține și de așa-zisă „ștafetă a generațiilor”, de modificarea și substituirea dialectică a gustului în cultură, muzică, literatură, în general în artă.

        Sigur, generațiile pot avea și criterii despărțitoare, de vârstă, însă în unele dintre ele, mai bine zis printre reprezentanții lor, pot apărea criteriul de sudură: estetic, valoric. Însă personalizările, individualizările exclud uniformizarea, „asemănările izbitoare” între confrați... con-generaționiși. Originalitatea și valoarea unei generații scriitoricești nu înseamnă albie singulară, comună, ci ramificații de atare albii singulare întru pluralitate, diversitate iminentă de atitudini și soluții. De la un timp încolo, orice generație ajunge să-și transforme spiritul de echipă în spirit de străluciri sau eclipse individuale.

        Când se mai spune că în cutare creator s-a stins sau s-a aprins scânteia de geniu a unei generații, e de amintit că, în cazul acesta mai special, scânteia e un element absolut particular, nu general și generaționist. O generație nu are contribuție, dacă cineva, biologic-cronologic asemănător, se manifestă ca un geniu. El nu a fost „programat” în cadrul unei generații, ci în misterele ființării umane, apoi în cultură, bibliotecă, studiu etc. – toate particulare, nicidecum asumate colectivist, ca generație. (Să ne întrebăm: care a fost generația ce l-a... pregătit pe Eminescu?)

        Greu de spus dacă există, integră, o mentalitate artistică, hai să simplificam – poetică, a unei generații biologice, reprezentanții căreia scriu literatură. În genere, mie unuia mi se pare neconvingătoare motivația de a interpreta mentalitatea ca generalitate, fie în segmentul unei generații, fie în unul cât mai extins peste hotare bio-cronologice și artistice. Astfel că, în ultimă instanță, a mă dumiri din ce generație face parte Leo Butnaru ar fi ultima din preocupările mele (și... ale lui). Și nici chiar ultima nu e, deoarece, poate, deloc nu e.

        În fine, ca să mă refer la dialogul, „mai armonios ori mai conflictual”, amintit în argumentul chestionarului, într-un mod conciliator, surâzător-amical, reproduc un scurt poem de acum două decenii:

 

Când

adânc afundat în gânduri

preocupat de soarta literaturii române

se întâmplă să simt după ureche

adică la ceafă

vreo răcoroasă pală de aer

o adiere misterioasă parcă

fără a întoarce capul

și fără să-mi sară proverbiala țandără

îmi zic nițel interogativ:

– O fi zefirul

sau

generația tânără?...

 

        (O senzație destul de agreabilă...)

POET AL AVANGARDISMULUI UCRAINEAN - VICTIMA BOLȘEVISMULUI

 

SCRIITORUL ȘI ZODIA

 

– Ce zodie sunteți? 

Scrisul dvs. a fost influențat de zodie? 

Dar de ascendent?

POEME DIN „HYPERION” / număr aniversar - 40 de ani de la apariție

 

UN POET AL SUPRAREALISMULUI SÂRBESC

ANUL LITERAR 2022

 

Cum a fost anul literar 2022 pentru dumneavoastră?

                     Ce ați făcut dumneavoastră, ca scriitor?

 

       L.B. - La editura „Limes” mi-a apărut volumul „Surâs complice ideii”, texte

compacte, esențializate, pe care unii colegi de la reviste le trec la capitolul proză, alții – la eseuri (yes-euri), mai ceilalți – la poeme în proză, ele fiind de o formațiune deloc ușor de definit, nelăsântu-se clasificate, poziționate sub aspect teoretic. Evit și eu să le găsesc o așezare, o lămurire de gen, dar, lejer-ludic, le zic: ceva între proză, yes-eu, poem sau absolut viceversa, în această blândă butadă (cu inflexiuni de... baladă) mai important părându-mi-se a fi: ...absolut viceversa.

  La „Junimea” din Iași mi-a fost editată antologia de eseuri „Pasiența purtătorului de oglinzi” (coordonată și prefațată de cernăuțeanul bucureștenizăt Ștefan Hostiuc).

 Un tandem editorial româno-israelian, Cervantes-Saga, mi-a publicat volumul „Corespondență” (23.IX.1983 – 15.IV.2015), care îi are de protagoniști-adresanți pe regretații prieteni și colegi Vasile Levițchi (1921–1997), Ion Zubașcu (1948 – 2011) și letonul Leons Briedis(1949 – 2020), care au fost oameni și scriitori cursivi, coerenți, inteligenți, atenți. Și după plecarea lor în Câmpiile Elizee, dulceața prietenie rămâne a fi sarea destinelor noastre. În fine, cu umilința umilințelor simplului pământean, îndrăznesc să pun aici un strop de retorică:  Dacă nu I s-ar fi potrivit și Lui, credeți că Dumnezeu găsea necesară izvodirea cuvântului Prieten?

  La Roma, Moscova (...până la război!) și Belgrad mi-au apărut cărți de poeme traduse în, respectiv, italiană, rusă și sârbă – „Ta sabato e domenica” (Sâmbătă spre duminică), „Будда и полицейский” (Buddha și polițistul), „Od subote do nedelje” (Sâmbătă spre duminică).

La rândul meu și, cred, fidel sieși, din traducerile prin ani am publicat volumul de poeme al lui Yvan Goll „Cercurile magice” („Alfa”, Iași), autor pe care cei ce țin cu tot dinadinsul să-l definească, să-l poziționeze expres, atât în istoria literaturii, în general, cât și în particularitățile ambientelor literare din care a descins și s-a format, ar fi înclinați să creadă că în filoanele liricii sale ar aparține totuși expresionismului german, în fermentația căruia a propagat ideația suprarealismului francez.

Pentru prima oară a fost editate în traducere românească un volum al lui Mihail Semenko, „Raidul meu în eternitate” (poeme manifeste, articole programatice; „Tracus Arte”), fondatorul avangardismului literar ucrainean, scriitor foarte valoros, căzut jertfă represaliilor bolșevice în anul 1937. Am publicat în traducerea cartea de poeme a Valentinei Novkovic (Serbia) „Descântec de tandrețe”.

Am continuat să scriu pentru rubricile, pe care mi le-au oferit generoase reviste – „Argeș”, „Hyperion”, „Bucovina literară”, „Expres cultural”, „Revista literară”, „Spații culturale”. Să nu se creadă că e complicat să scrii, azi, pentru mai multe publicații, deoarece unele dintre ele, precum se știe, apar o dată la două luni sau chiar trimestrial. Țin să-i mulțumesc și „României literare” pentru găzduirea unor pagini de ale mele.

Cu modestia de rigoare menționez că antologia de poezie universală (publicată, fascicole, pe parcursul a mai bine de un deceniu în revista „Argeș”) „Clavecine și vecinătăți” (Panfilius, Iași) a fost apreciată cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.