miercuri, 21 februarie 2024

DIN POEZIA FRANCEZĂ A SEC. XX

 

Georges RIBEMONT-DESSAIGNES

(1884-1974)

S-a născut la Montpellier. A făcut studii temeinice. Pasionat de filosofie. A compus simfonii și opere, a tins să devină pictor, la școala de arte legând prietenie cu Marcel Duchamp, Fernand Léger și Francis Picabia. Scrie poeme dadaiste și piese de teatru. În 1923 părăsește Parisul, plecând în provincie, pentru a populariza cultura, literatura. În timpul războiului trece prin diverse complicații și dificultăți, iar după eliberare, ca să-și câștige pâinea cea de toate zilele, cultivă flori, scrie prefețe la operele literare clasice, articole despre pictură, realizează emisiuni radio. Concomitent, își scrie proza și poemele. Din bibliografia sa: Austria cu ochii închiși (roman; 1924), Frontiere umane (1929), Domnul Jean sau Dragostea absolută (1934), Timpul catastrofelor (1937), Umbre (1942), Alarmă (1944), Ecce Homo (1945), Noaptea, Foametea (1960), Sângele, Seva, Apa și Lacrimile (1968), Criptograme (1968), Regnul vegetal (1972). 

În traducerea lui Leo BUTNARU


Serenadă pentru câțiva falsificatori
 
Sub coroane de fier și de zinc,
O! constanță mecanică și furie pentru limite,
Dacă inutila floare a libertății se usucă pentru a muri.
Sclavul eliberatorilor de automate,
Vai, moare ultima resursă,
Iar pe calul verde și fulgurant
Nu vom mai vedea osul înălțat spre cer
Cu resturile sale de cadavru,
Platanii blânzi și cuverturile de pat de la țară,
Proaspeții copiii ai speranței,
Confiturile virtuții, lumânările mari de hârtie
Au cunoscut pașii fierbinți?
Totul nu e decât cenușă în sala pașilor pierduți,
Vântul e pur,
Gheața, moartea, nisipul, sângele
Ar fi ultimele amintiri?
Sicrier al lui Dumnezeu,
Ai șters praful de pe coșciug,
Ai scuipat pe propria-ți burtă înainte să mergi la luptă?
Șacali ai cimitirelor, între dinți aveți miros de suflete
Și tu negru detunet al groazei,
Izbind coastele,
Cu o singură lovitură
Ai spart brusc inima leului și vezica porcului?
Povara e golită ca butoiul cerului?
Destul, falși-călăi, polițiști transpirați, false scandaluri,
Precupeți de bazar!
Ați vomitat pentru că prea v-ați mușcat, v-ați ros unghiile și lăzile
Și pe pielea voastră de lux
Se răspândește mucegaiul din univers,
Iar pe bărbiile voastre – părul călugărițelor.
Precum crucea picioarele voastre-au prins rădăcini în cenușă,
Însă în singurătatea-n care vă aflați plăcerea
Mărturisiți-vă,
Frați falși din tinerețea mea,
Îngeri împăiați, pene la vânzare?
Una dintre lacrimile voastre căzu și pământul putrezi.
Mari căpetenii ale viitorului și viitoarea odihnă a fetelor bătrâne
Buchetul de flori de portocal al posterității,
Voi nu sunteți decât ignobilele fese ale ordinii
Ca și sergentul major cu nările umflate,
Dar ne înșelăm pe seama pământului
Eu unul nu am păr în cap, ci o coardă de vioară;
Pentru a da și a primi
Fulgerul orei din urmă
Nu știam încă ce ar fi realitatea, ne-am înșelat pe seama pământului
Și pe seama focului oamenilor.
Există un timp care în cele din urmă germinează în negreața unghiilor
Pline de praf și de sânge.
Creierele și măruntaiele,
Cele mai frumoase vremuri ale ploii de cenușă,
În care cea mai bună armă va fi încă de inventat
Ignorată de limbajul vostru,
Porcilor!
 

vineri, 16 februarie 2024

sâmbătă, 3 februarie 2024

POEM DIN EXPRES


            TEXTUL ȘI VIAȚA
               CA INVENȚIE

 

Dacă acest pretext de text

sau text-pretext nu ar fi existat

el ar fi trebuit inventat în lupta

și unitatea contrariilor

ca permanentă intrare

și ieșire din situație

întru atenuarea monotoniei universale

dar mai ales a absențelor abisale

și a scurtei durate de viață umană care

dacă nu ar fi existat

sigur că trebuia inventată.

 

ALIBI. RECIPROCITATE

 

I

 

Cred că pe petalele florilor de piersici

au rămas amprentele digitale ale îngerilor.

 

II

 

Când eram copil-copil

aveam în grijă îngerii

care aveau grijă de mine.

 

SUBACVATIC

 

Un vis în care te simți ca lipsit de apărare

și de memorie

sau de memorie ca apărare;

 

visul cu un lung subsol al școlii de arte ocupat

de poporul de statui handicapat al începătorilor în sculptură

 

sau

visul ca o lentă filmare subacvatică a Atlantidei

în fine descoperită.

 

CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT

 

Căutarea timpului pierdut

ca la Homer

sau ca la Proust

sau ca la cine mai știți domniile voastre

e o îndeletnicire ce nu se aseamănă cu niciuna alta

poate că

abia-abia având asemănare cu culesul de melci

undeva prin nisipurile pustiului.