JURNALUL CA MEMORIE. OMAGIU LUI LAURENȚIU ULICI (I)

 

JURNALUL CA MEMORIE

 

DIN YES-EURI

 

PENTRU LANSAREA DE LA BOOKFEST/CHIȘINĂU 2024

 

Implicit sau oarecât deschis, sunt un autor autoreferențial, mărturisitor de sine întru proprie înțelegere și cu speranța de a fi înțeles de eventualii săi cititori.

Într-un fel, pentru a-mi reîntoarce, parcă, datoriile de sute de întrebări, pe care le-am adresat scriitorimii, la rândul meu, din solidaritate colegială, am acceptat tirul (pașnic) de interogații venite din partea jurnaliștilor („puri”) sau a colegilor-scriitori, care mi-au solicitat interviuri, inserate și editate în volumele Interviuri din secolul XX și A fi sau a nu fi? – Acesta e răspunsul.

Sunt unul dintre scriitorii de beletristică mereu asistați de jurnalistul fidel, un fel de Sancho Panza în aventurile călătoriilor cu viața prin viață în imensitățile spațiale ale propriului său scris, în fascinantul scris al lumii. Apoi în linia autoreferențialității, a spunerii de sine se înscriu și două tomuri cu jurnale de peregrinări prin Europa, prin Asia.  

În fine, se știe, auto-raportări, auto-referiri scriitorul are, voluntar sau involuntar, și în poezie, proză, dar mai ales în eseuri. Iar toate autoreferințele duc spre sau vin dinspre interogația sacramentală: De ce scriu?... O întrebare de adânc de lume și de memorie literară.

 

Leo Butnaru

DIN POEZIA LUMII

 

INTERVIUL DIN „STEAUA” / Partea a III-a

INTERVIUL DIN „STEAUA” / Partea II