marți, 8 aprilie 2025

ACUM 22 DE ANI /Din jurnal

 



8 aprilie 2003
A decedat Nicolae Sulac. Consideram că nu ajunsese încă la 65 de ani, dicționarul însă spunându-mi că a fost născut în 1936. Un atac cerebral.
Dintr-o campanie prezidențială electorală, în care eram împreună cu Nicolae Sulac, academicianul Ilie Untilă și generalul Tudor Dabija, am reținut și următorul caz întâmplat în școala din Sinești, Ungheni: gazdele, profesori, unii dintre care deja erau ușor grizați, insistau cu rugămințile să cânte ceva Nicolae Sulac. Artistul cedă cu greu, prinzând în fine să-i zică o melodie oarecare, bineînțeles cunoscută asistenței. Doi sau trei bărbați aburiți de băutură, prinseră și ei motivul, murmurându-l nu tocmai „pentru sine”. Sulac se opri, zicând: „Domnilor, eu niciodată nu am cântat în cor”. Efectul fu scontat: colateralii renunțară la contribuția lor melodică. Dar cu adevărat, cu decenii în urmă – nu știu dacă și astăzi – în sălile de concert germane se afla inscripția: Das Mistsingen ist verboten = „Interzis cântatul împreună cu cântărețul!” (Printre altele, în junețile sale fragede, Sulac a cântat în capela corală „Doina”. Însă aceasta nu mai conta: replica a fost excelentă!)

luni, 7 aprilie 2025

vineri, 4 aprilie 2025

DIN JURNAL. IOANID ROMANESCU


 


13.III.2003

Citesc și, pe ici-colo, recitesc Ioanid Romanescu in volumul antologic „Paradis”, apărut acum opt ani la Ed. Eminescu în colecția „Poeți români contemporani”. Se întâmplase cu un an până la plecarea sa... Subliniez-rețin:

„sunt fericit că viața mea/ e o știință de a pierde”;

„dar ceea ce simt pentru voi/ e un lux/ care niciodată nu mi-a lipsit”;

„sunt cel care vă apără de prea multe cuvinte”;

„pentru că astăzi pământul are fii care nu vor să mai meargă-n genunchi pe urmele părinților”;

„chiar și aceste versuri le-am scris mâine/ pentru că mâine e a doua zi//a doua oară nu mai vin pe lume/însă a doua oară voi trăi” –

bineînțeles că aceste versuri spun, sigur că spun și ceva esențial despre felul de a fi, de a crea, de a se dărui al lui Ioanid... Poetul care mi-a publicat prima carte „dincolo”, peste Prut, și căruia îi rămân mereu recunoscător. Un important și irepetabil poet...

 

marți, 1 aprilie 2025