Jocurile
copilăriei
Cum vă jucați când erați copii? De-a ce vă jucați?
Cât vă jucați?
Ziua de muncă a copilului – joaca, joaca, joaca...
Abia acum realizez ce de-a jocuri avea copilăria noastră de la sfârșitul primului deceniu de după război, când satul mai practica un mod de viață românesc, chiar dacă năvăliseră bolșevicii. Jocurile? – titirezii învârtejindu-se captivant, de-a trenul, de-a poarca, de-a matca (oina), fotbalul, bâza (uf, ce lovituri!), cu cercul (dacă era noapte, de tija cu care conduceam prindeam un șfichi de cauciuc, dădu-i foc și... „circulam” cu lumină!. Însă funinginea – în registru argotic i se spunea șfârleață – pe care o fila-torcea cauciucul ne cam africaniza chipul, mutrișoara; trebuia multă apă pentru ca mamele să ne spele, re-europenizându-ne!) Alte jocuri și improvizații ludice: „De-a ciorile” – în final, cu împrăștierea
mâinilor, imitând zborul gălăgioaselor aripate; gâștele
și lupul (de gâgâia mahalaua, nu alta!), „De-a harbujii” (movilițele de praf, țărână, pe care ni le
păzeam fiecare cu strășnicie unii de ceilalți „răufăcători”), „De-a țara”, cu
„Împărat, împărat, trimite-mi un soldat!”, „De-a rădăcinile”, „De-a războiul”, „Podul
de piatră” – „Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa și l-a luat”... „De-a
mijoarca” (prologul-recitativ: „Cărămida, cărăndaș, prinde popa iepurași, pe la
moara turcului”...) „De-a baba-oarba”, cu: „Chimiță, Chimiță, unde ești?”
„Aici, aici!” zicea (atunci) copilăria mea și se ascunde (acum!) ireversibil...
De-a păiușul – un firuț de iarbă sau
un căpețel de pai ascuns/ lăsat în palmele unuia dintre noi; copiii, aranjați
umăr la umăr, țineau cu toți pălmuțele împreunate în chip de scoică. Băiețelul
sau fetița ce trebuia să lase, tainic, păiușul în ascunziș oficia un ritual de
abatere a atenției celui ce urma să descopere pista adevărată. „Ție îți dau,
ție nu-ți dau, ție îți dau, ție nu-ți dau...”, zicea, inteligibil, maestrul de
ceremonii sau boscorodea ceva numai de el înțeles.
De-a păiușul era
poate cel mai liniștit joc al nostru, în comparație cu trânta, să zicem, –
aceasta – pretutindeni: pe pajiști, toloace, maidane, la răsadniță, în colbul
șleaului, în curtea școlii, ba chiar în clase, printre bănci, peste bănci... Ea
se încingea mai ales când, la sfârșit de săptămână, venea de la Chișinău Boris
Laza, care învăța la o școala „Rezervele de muncă”, făcând sport de
performanță. Ceva serios, odată ce devenise campionul URSS printre juniori la
lupte libere!
O componentă a
jocului nostru era și legănarea (până la amețeli!) pe ramii mlădioși –
catapulte, nu alta! – ale sălciilor sau cei ai pâlcurilor foarte dese de arțari
tineri, înalți și flexibili. Cocoțați care și unde în sălciile fastuoase, ne
întreceam pe rupte cu urlete de: „Vag-vaga-dig-vag! Vag-vaga-dig-vag!
Vag-vaga-dig-vag!” – acesta era modul, cadența și sunetul de înaintare ale
trenurilor, ale locomotivelor copilăriei noastre!
Cântam, dănțuiam
în simplele hore ale copilăriei: „Alunelul, alunelul, hai la joc/ Să ne fie, să
ne fie cu noroc!” sau „Printre văi și printre munți trece o căruță, dintre
toate fetele – tu ești cea mai drăguță”.
Tot la capitolul
fascinantelor jocuri veneau și zmeiele înălțate în ceruri, moriștile cu care
alergam contra vântului …
Apoi fel de fel
de păcăleli cu deznodământ vesel pentru unii, cu lacrimi pentru alții intrau și
ele în panoplia jocurilor. Și toate acestea jalonate, din păcate, de
implacabila rânduire a înserărilor...
Dar ce să mai
zici de vânătăile mele sau ale oricărui alt copil din Negureni? Nenumărate,
bineînțeles... Oricât de pașnice ne-ar fi fost jocurile, încleștarea „la
trântă”, ciomăgeala de-a lovi tinichele sau mingi în jocul „de-a poarca” – fără
niscaiva vânătăi nu se putea termina, adică – ziua de
muncă a copilului – joaca, joaca, joaca... Sau, altfel zis, – libertatea,
libertatea, libertatea,
...Iar în
copilărie nu există oră exactă tocmai din cauza nesațului de joc. Dar, n-ai
ce-i face, – se aude, sonor, vocea mamei: „Licuță, vino la mâncare!” Uneori,
mâncarea putea fi dublă: să mănânc și papară... Sau: „Vino la culcare,
neastâmpăratule!” Ei, ce-ai face dumneata în acest caz? Nu ai de ales, oricum,
tot acasă trebuie să tragi... Acasă, în copilărie...
%20pagini-images-0.jpg)
