joi, 31 iulie 2025
miercuri, 30 iulie 2025
marți, 29 iulie 2025
luni, 28 iulie 2025
PAGINI DE JURNAL / 24.III.2003
Bineînțeles că (cacofonic vorbind) comuniștii n-au meritat foarte
multele procente care le-au luat la alegeri. Însă, cu părere de rău, dreptacii
au meritat chiar acel insignifiant procent de adeziune, pentru că mărunți sunt,
neimportanți, de strânsură și peste samă de hrăpăreți, orgolioși, dar, în fond
– ano-nimeni... electoratul n-a avut pentru ce pleda în locul mahalagiștilor
Snegur, Mat. & Ko și, făcându-le în ciudă dreptacilor mândâcăniți, sau dus
spre putregaiul comunist...
Așa-zisa presă
de partid(e) chișinăuiană cade sub incidența asocierii ei proverbialei situație
cu cățeaua olteanului, cea legată dinapoia căruței, uneori urmată și de
țâncanii ei „din flori”, nu că naivi, ci de-a dreptul blegi. Această patrupedă
și caraghioasele ei progenituri sunt purtate aiurea din urma căruței, prin
coclauri, hățișuri, miriști, bețe de floarea soarelui recoltată, prin preajma
stânelor, unde-și strâng coada între vine de frica dulăilor însărcinați cu paza
turmelor... Pe scurt, umblă îndelung, în dorul lelei și nazul stăpânului, pe
unde are acesta treabă, Din când în când, pentru a pune țâncanii la încercare,
insul din căruță fluieră, asmuțându-i spre lupi imaginari, spre dihănii
fioroase închipuite, și cățeaua latră – însă legată dinapoia ancestralului
vehicul, țâncanii se reped care și încotro, să sfâșie, nu alta, periculoasa
fiară spre care i-a asmuțat cel ce le aruncă bucata de pâine, foarte curând
însă revenind lângă căldarea trăncănitoare legată de inima rusticului vehicul,
mulțumiți de sine și crezând că și stăpânul e de asemenea nu că mulțumit, ci
chiar mândru de isprava lor de țâncani aman cutezători și fideli cauzei comune
etc. E drept că acești țăncani – cei din presa de partid – foarte curând devin
transfugi, ajungând angajații vreunei alte fițuici imunde cu care, până acum o
săptămână-două se aflau în rivalitate, polemizând cu „fiarele” din partidele
rivale. Pentru că în această sporovăială politicastră de foarte mic calibru
oportunismul e la el acasă, așa că deja nu mai e deloc surprinzător să-i vezi
pe țâncanii care ca mai săptămâna trecută lătrau întru susținerea lui Lucinschi
sau Snegur ca astăzi să se gudure în urma trăsurii lui Voronin. Exemple –
berechet! Cu atât mai trist că între dreptacii democrației și liberalismului
basarabean lipsesc cu desăvârșire personalitățile de mare format, mărunții
șefuleți de partidulețe aliindu-se, pe un timp, în niște aziluri ale eșuaților,
dacă nu chiar ale rataților, amestecându-și mai curând lipsa de principii,
decât principiile, așteptând să se întâmple vreo minune care să-i scoată din
anonimat și nemernicie, că poate-poate trec totuși fatalul prag electoral
pentru a intra în parlament. Și toate aceste coțcării încearcă să le
îndreptățească, lătrând, cățeaua legată dinapoia căruței și blegii ei țâncani
care se cred dulăi sadea ai așa-zisei presă de partid(e).
duminică, 27 iulie 2025
PAGINI DE JURNAL
PETARDELE ȘI RÂSU-PLÂNSU / 1.I.2022
Așa dar, veni și 2022. Cu
restricții, dar și cu speranțe. Cu zăpada abundentă de acum câteva zile, care
se topește... fluvial.
Pe la noi, bubuituri așa și așa. Au
fost restricții în negocierea articolelor pirotehnice, în special pentru copii.
La Pitești, însă, precum notează pe fb Simona Fusaru, secretar la revista
„Argeș”, patrupezii, de frica bufniturilor, sunt în agonie! Și vin blestemele:
Bun venit 2022 si La mulți ani
tuturor, mai puțin cretinilor care dau cu artificii în lizieră, idioților
pentru care distracție înseamnă petarde hăhăite grobian și piromanului căruia
nu îi pasă nici de câinele lui. Lor, un sincer: băgați-vi-le in c...r! Aprinse.
Cum au trecut blănoșii voștri peste
moment? ”
Răspunsuri:
„Aruna nu se sperie....vrea să le
muște. Aleargă după ele. Acum e sub pat”.
„Zavod alerga continuu și îi
înjura, pisicile sunt închise în casă, câinuțele – pe terasă”.
„Aici se trage cu tunul cu carbid.
Le urez ălora exact ce le urezi si tu!”
„Sunt încuiați la centrală. Cea
mică latră de ciudă ca petardele îl sperie pe cel mare”.
„Eu le-aș băga în gura lor, să le
fie mai aproape de creierul lipsă. Dar, cum tocmai m-am «uitat in sus» la noul
Idiocracy, îmi dau seama că se poate și mai rău”.

O doamnă cu un nume adecvat anotimpului,
Fulgeanu: „Cei mici au fost cu noi în casă. Liniștiți. În schimb, Tobi, cel
mare, s-a băgat în beci, tremură și urlă. Idioții! Să treacă și ei prin ce trec
câinii!!!”
„Cățeii mei încă tremură, în
fiecare an mă îngrijorez pt ei. Pe stradă e un fum de nu mai vezi nimic. La
mine in familie sunt interzise petardele”.
„La mulți ani! La noi toate
pisicile dorm în casă oricum, pe la 8 seara, atunci când a început nebunia ele
erau deja la adăpost. Dintre câini am una singură care suferă enorm din cauza
artificiilor și am adus-o în casă devreme. Este bătrânică, are vreo 11 ani și
știe lecția. Intră în casă, inspectează puțin locul și apoi se așază pe una
dintre băncuțele din bucătărie care este aproape de sobă. Astfel că pană pe la
2 sau 3 dimineața este boieroaică efectiv. Nefiind obișnuită în casa, pe la 2
sau 3 cere afară. Oricum, ideea este ca atât timp cât avem animaluțele nu putem
pleca niciunde în noaptea de Revelion. Anul ăsta am observat că s-au speriat
tare și gâștele. Am ieșit afara la 12 noaptea ca să verific ceilalți 2 câini și
săracele gâște erau foarte agitate și speriate ca și cum le-ar fi atacat
cineva, se strânseseră în cerc și gâgâiau de mama focului... Am făcut și eu
tradiționalele urări de bine pentru specimenele dornice de spectacol care locuiesc
pe uliță noastră și am revenit la șampania pe care o abandonasem în casă”.
„Al meu nu știa săracul în ce colț
din casă să se ghemuiască...”
„Cît a durat canonada petardelor
azi-noapte Papi a tremurat de frică și-i bătea inima de ziceam că face infarct.
Poliția se lăuda că a confiscat pocnitorile. La mine în mahala au scăpat, cred,
zeci de mii neconfiscate”.
Și tot așa, narațiune de revelion
cu râsu'-plânsu' sub petarde.
Iar la Kiev – amuzament: nu este
prima dată, când Vitali Kliciko, fost boxer, se face de râs. El, primarul de
Kiev, a lansat o nouă perlă, după ce a felicitat locuitorii orașului cu sosirea
anului... 2220! Și mai forte ieși, după ce a încercat să-și corecteze gafa,
comițând una... augmentată, deja felicitând compatrioții și concitadinii cu
ocazia venirii anului... 2222! Asta e, ucrainenii încă-s dibuitori în limba lor
de stat destul de neunitară, aș zice, neconstituită ca întreg. Fiece regiune a
Ucrainei are limbajul său, grav afectat de limba rusă.
sâmbătă, 26 iulie 2025
vineri, 25 iulie 2025
5 DIN 11
În toate ale acestei
existențe deloc simple, deloc confortabile, deloc... amicale, suportabile, să
nu uiți de Nietzsche: „Voința nu poate acționa decât doar asupra voinței și nu
asupra materiei”. Printre altele menționând că, totdeauna, și scrierea/ținerea
unui Jurnal cât de cât ordonat a presupus, presupune obligatoriu voință,
mobilizare de sine, auto-convingere că nu e chiar zădarnică această modestă și,
până la un punct, anonimă strădanie. Mai ales în Basarabia, unde nici pe
stânga, nici pe dreapta, nici în centrul eșichierului socio-cultural nu se află
organe de presă care să-ți ofere cu adevărat libertatea de expresie, de
opțiune, de stil, dacă vreți. Presa ar vrea doar să te folosească, fără a se lăsa „folosită” de intelectul tău, de caracterul
și temperamentul tău, de particularitățile tale umane, scriitoricești... Presa de
pe aici e una tupilată, a orizontalității docile, de cap plecat în fața unor
saci cu bani mai totdeauna murdari, manipulați de inși dubioși și nici pe
departe bine școliți.
Jurnalul – și ca suport al memoriei de om, dar și de creator – poate veni în
ajutorul literaturii tale de viitor. Cel puțin, în ce mă privește pe mine, cel
care mai consider că scriitorul trebuie să utilizeze multe, foarte multe fișe.
Unde mai pui că eseistul e ca și cum predestinat un... mozaicar al textului și
fișele îi sunt de o acută necesitate, chiar dacă el, autorul, ar avea o memorie
excepțională. Fișele dispersate, mai apoi orchestrate, regizate cu o severitate
intelectuală pe potriva talentului și măiestriei literare pe care le
posezi/care te posedă. (29.III.2003.)