JURNALUL ÎN CONTINUARE...

                  

                    Val Butnaru: – Continui să scrii jurnal?

                   Leo Butnaru: – De fapt, ce e un jurnal? Într-o vagă definiție (nimic nu e sigur și sută la sută în definiții), ar fi, cu inerentă doză de aproximație, o formă de scriere autoreferențială, parțial autobiografică, parțial jurnalistică sau, în unele momente, cu pasaje (miniaturi, micro-nuvelete...) literare sui generis. Tocmai în aceste inserții de literatură se poate întâmpla luxurianța percepției și priceperii ca narațiune, stil, atenție sporită la detalii, trăsături și... ștersături, renunțări la fraze, pasaje, idei sau chiar... trei puncte... Aceste micro-texte sunt cele mai... intense, mai complexe, mai dense în sebsuri și viață din care pornesc. Iar eu le simt necesitatea, parcă aș fi deja... dependent de ele. Le aștept, le caut, le selectez. Deci, scriu jurnal în continuare.

DIN STRICTUL NECESAR

DIN COSMOGRAME

 

DIN REVISTA TINERILOR

 

DIN STRICTUL NECESAR

 

POETUL DIN SUFLETUL PROZATORULUI

 

MAMA A TOATE

 

Nimeni nu poate fi mama libertății. Libertatea nu se naște dintr-o persoană, dintr-un partid, dintr-un program. Ea nu are certificat de naștere și nici părinți politici. Oricine pretinde că a „născut” libertatea vrea, de fapt, să o adopte forțat.

Libertatea este Mama a toate. Ea dă naștere cuvântului, gestului, îndoielii, curajului. Din ea se nasc nu doar drepturile, ci și greșelile – pentru că numai ființele libere pot greși cu adevărat. Unde nu e libertate, nu există nici vină, nici merit: doar executare.

Libertatea nu produce copii supuși, ci fii și fiice capabile să decidă. O mamă adevărată nu-și ține odraslele în lanțuri. Le lasă să iasă din casă, chiar cu riscul rătăcirii.

De aceea, libertatea nu are nevoie de monumente cu chipuri, ci de oameni care să-i semene.