ANTOLOGIA AUTORILOR SEMIȚI
DIN POEZIA AVANGARDEI
ANTOLOGIA AUTORILOR SEMIȚI
DIN POEZIA AVANGARDEI
Leo BUTNARU
PAGINI DE JURNAL CU LAURENȚIU ULICI
17.XI.1990
Bacău, Zilele
revistei „Ateneu”. La hotelul „Decebal” îl cunosc pe
Laurențiu Ulici care își uimea confrații băcăuani prin erudiția sa literaturologică. Aceștia alegeau, în
mare discreție, un scriitor pe care, după 15 întrebări la care se cerea a
răspunde doar cu „da” sau „nu”, ori „nu știu”, Ulici identifica scriitorul. Se
ghicise chiar și… pe sine! Băcăuanii insistă să fac și eu o alegere. O fac, spunându-i
numele lui Sergiu Adam. Ulici interoghează. Însă... eșuează. Nu l-a ghicit pe…
A. E. Baconsky! Bucurie în rândul băcăuanilor. Ulici cam dezorientat. Prima sa
„înfrângere”. Mă rog, joc de literați maturi.
Marea surpriză: la Centrul Internațional „George Apostu” sunt declarat unul
din laureații premiului revistei „Ateneu” pentru poezie și publicistică. (Am publicat
aici două eseuri și un grupaj de poeme.) Primesc distincția împreună cu
reputatul Zigu Ornea (premiul special), Eugen Uricaru (proză), Laurențiu Ulici
(critică literară), Cristian Teodorescu (autori tineri). Premiul mi-l înmânează
Eugen Simion. Tot aici îl cunosc pe Nicolae Manolescu cu care, în aceeași zi,
împreună cu Sergiu Adam, mergem la întâlnire cu elevii liceului „Bacovia”.
Atmosferă excelentă. Adolescenți bine instruiți, curioși. Cineva citează din
poezia… mea. Surprins. Flori și autografe. Manolescu îmi solicită versuri
pentru „România literară”, iar Ulici pentru „Luceafărul”...
Destăinuirile deloc plăcute ale lui Ulici la adresa lui V., L., D. etc.
Pavel Savin, secretar literar la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău, prezent și
el la discuție, remarcă… remarcabil! – „Cum să-l aibă la inimă, dacă el, D.,
vine la români cu ținută de reprezentant al… Uniunii Sovietice?”. Firește, prea
multă politică, laudă plângăreață – în loc de artă, estetică, sentiment și gând
ales. Aceasta îi supără pe Manolescu, Ulici, pe alții care nu țin la Păunescu.
Alături de ai noștri, Ulici făcu... praf din Ioan Alexandru… De, pluralism și
tulburare de opinii… Să ne ascultăm…
10-14.II.1991
La Chișinău ne fac o vizita de
răspuns colegii Mircea Dinescu (președinte USR), Ana Blandiana, Sergiu Adam,
Laurențiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, Elena Ștefoi, Adrian Popescu...
Din program: discuție anul literar
1990, seară de poezie
17.XI.1994
Croaziera
a peste 300 de scriitori europeni pe nava grecească „World Renaissance”. La
Constanța, de cum se luminase și coborârăm în oraș, aparatele de fotografiat
sunt puse pe exotisme: niște specimene cu rânduri-rânduri de fuste aprins
colorate, o trăsură patriarhală trasă de măgăruși, altele... Iau aminte că
bunii noștri confrați ucraineni cam fac exces de zel în îngroșarea culorilor,
comentând unele momente cu destul vitriol în voce. Îi înțeleg: au simțit că
vizita
La
Constanța au urcat pe navă Laurențiu Ulici și Marius Tupan.
22.XI.1994
E trist că, uneori, ne arătăm ostili, neloiali față de vreun coleg. Cum s-a
întâmplat, pe navă, la seara dedicată delegației române. Surprinși că
organizatorii i-au oferit cuvântul de deschidere unui scriitor de la Chișinău,
unii – câțiva – colegi din dreapta Prutului încercau să-l bruieze pe A., care,
fiind prieten mai vechi cu Peter Kurman, scriitor suedez, unul din
organizatorii croazierei, nu putu să refuze propunerea nordicului de a rosti
câteva cuvinte de salut. Unde mai pui că textul l-a potrivit de comun acord cu
Ion Pop, om inteligent și cooperant. În același timp, mă întreb de ce nu a fost
solicitat Laurențiu Ulici, președintele USR? Era tocmai cazul... cazurilor! Sigur,
aceasta putea trezi nedumerire, putea să semene a oarecare sfidare. Poate că la
mijloc să fi fost și partidele nocturne de poker în salonul mare... Cine
știe?... Important e să nu se ajungă la vijelie, nici între noi, nici pe mare.
DIN POEZIA LUMII
În traducerea lui Leo BUTNARU
Versuri cu epigraf
nu-i
este permis și unui bou.
gol,
Jalnic
și gol, oricine
e
nimeni.
Ah,
în
fiece muzică e Bach,
În
fiece eu – al meu, al tău
e
un zeu.
Însă
vecia –
zeilor
li-i dată.
Ce-i
trecător –
li-i
dat boilor
din
jug
sau
cireadă....
Zeiește
ne va fi dat tuturor
amurgul
zeilor.
Și
ar trebui să cutezăm a risca
cu
cerul și noi,
chiar
dacă nu-i exclus
s-o
facem aiurea.
Nu
o dată ne vor mai răstigni
ca
pe urmă să spună:
decădere.
Și
vom urla de răni, de durere.
După
care vom râvni daruri...
Fiecare
are propriul
altar,
Fiecare
are propriul
mormânt
în
cimitir
sau
pe coclauri.
Fă-ți
de cap, fură, roagă-te!
Fii
singur ca singurătatea degetelor!...
...Pentru
că boilor
biciul
li-i dat,
Eterna
cruce
zeilor.
la
capătul celei mai lungi străzi a orașului
sau
în centrul vastei piețe a urbei,
monument
care
se
va încadra perfect ansamblului arhitectural,
pentru
că va fi
ușor
constructivist și realist.
Să
înălțăm acel monument
ce
nu va deranja pe nimeni.
vom
aranja răzoare de flori,
iar
dacă părinții orașului ne vor permite, –
vom
proiecta și un scuar nu prea mare,
iar
copii noștri
își
vor miji ochii în bătaia
soarelui
portocaliu și voluminos,
luând
figura de pe piedestal
drept
a unui renumit cugetător,
compozitor
sau
general.
în
fiece dimineață vor apărea
flori.
Să
înălțăm acel monument
ce
nu va deranja pe nimeni.
Impozanta
siluetă îi vor admira-o
chiar
și șoferii.
În
scuar
își
vor da întâlnire îndrăgostiții.
Să
înălțăm monumentul
pe
lângă care vom grăbi spre serviciu,
lângă
care
se
vor fotografia turiștii străini.
Nopțile,
de
jos în sus îl vom ilumina cu proiectoare.
Leo BUTNARU
Iosif BRODSKI