MEREU CONTEMPORANUL NOSTRU - FEDERICO GARCIA LORCA

 

Cântec mic
 
Aripile privighetorii
sunt înrourate,
limpezi stropi de lună
încheagă noian de iluzii.
 
Marmura fântânii adună
săruturi de buze însetate,
visele umilelor stele.
 
Fetele din grădini
îmi spun rămas bun
când trec – și clopotele
la revedere îmi spun.
Copacii se sărută-n
amurg, pe când eu
plângând trec pe drum,
grotesc și fără salvare,
cu tristețea lui Cyrano
și-a lui Quijote,
mântuitor
de imposibile infinituri
cu ritm de ceasornic.
Și văd crinii cum se usucă
la atingerea vocii mele
pătată de lumini sângerânde,
în liricul meu cântec purtând
veșmânt și rimeluri
de clovn. Frumoasă, drăguță
iubirea mi s-a ascuns
sub păienjeniș. Soarele
ca un alt păianjen pe mine
mă ascunde sub picioarele-i aurii.
Nu-mi voi cunoaște norocul,
căci eu însumi dragoste sunt,
cu plânsetul din săgeți
și spaimă în suflet.
 
Împărți-voi altora totul,
plângându-mi orice pasiune
ca un copil părăsit
în poveste ce s-a sfârșit.
 
(XII.1918)
 
 
Dacă mâinile mele...
 
Îți rostesc numele
în nopți întunecate,
când vin stele
să se adape din lună
și ramurile dorm
în taina frunzișului.
Mă simt golit
de pasiuni și muzică.
Dementul orologiu îngână
vechile ore moarte.
 
În această noapte întunecată
îți rostesc numele
și el îmi sună
mai îndepărtat ca oricând.
Mai îndepărtat decât stelele
și mai dureros decât ploaie cea blândă.
 
Te voi mai iubi vreodată
precum atunci? Ce vină ar avea
inima mea?
Dacă ceața dispare,
ce altă pasiune mă așteaptă?
Va fi liniștită și pură?
Ah, dacă degetele mele
ar putea defolia luna!
 
(X.1919)
 
In memoriam
 
Plop suav,
plop suav,
înveșmântat
în aur.
Ieri ai fost verde,
verde înnebunit
de păsări
glorioase.
Astăzi ești abătut
sub cerul de august,
precum eu sub cerul
rubiniului meu spirit.
Seducătoarea aromă
a tulpinii tale
va intra în inima mea
pioasă.
Bătrâne bunic al luncii!
și noi
ne-am înveșmântat
în aur.
 
(VIII.1920)