O ANTOLOGIE... SPAŢIALĂ

Întocmirea unei antologii de poezie a revistei Vatra e un gând mai vechi, devenit realizabil abia acum, din motive asupra cărora ar fi cu totul inutil să insistăm. Intenţia e una, faptul în sine e cu totul altceva. Greul a început abia din momentul în care certitudinea editării m-a împins la treabă. Mi-am fixat un criteriu care trebuia să fie operaţional în cazul tuturor (subiectiv, ca în cazul oricărui antologator, dar asumat), deşi aşa ceva e greu de imaginat. Am recitit tot ce s-a publicat sub formă de vers şi m-am lăsat impresionat de imagini, metafore, ritm, formă clasică ori libertate de rostire, sugestie şi directeţe, gravitate şi joc, alegând, comparând, renunţând, trecând de la număr la număr şi de la an la an cu gândul tot mai cristalizat şi mai frustrant că spaţiul de care dispun este mult prea drămuit. Fiind cititor al revistei chiar de la apariţie, ştiam ce zace în paginile ei şi peste ce voi da şi mă surescita gândul că voi extrage pagină cu pagină un mic monument liric. Lista impresionantă de nume dă seamă despre gradul de frecventare a revistei de către cei mai prestigioşi autori, faptul în sine vorbind şi despre importanţa care i s-a acordat neîntrerupt în contextul publicisticii culturale româneşti. Pe lângă proza scurtă, promovată programatic de redacţie, ne dăm seama că nici poezia n-a fost neglijată şi i s-a rezervat loc ori de câte ori îndeplinea criteriul valoric. Chiar dacă într-o vreme era privilegiată poezia de o anumită factură şi i se rezervau spaţii în paginile din faţă, poezia bună reuşea să pătrundă în paginile de unde începea cu adevărat lectura. Şi acest lucru se poate urmări cu uşurinţă prin metoda pe care ne-am impus-o, aceea de a specifica sub texte numărul, anul şi pagina la care se găsesc poemele preluate în antologie.

Criteriul hotărâtor de selecţie a fost ca textul să impresioneze, să şocheze, să emoţioneze, să încânte, să uimească, orice, numai să nu te lase indiferent sau, şi mai rău, să decepţioneze. Recunosc că am avut parte de toate acestea. În acelaşi timp însă, ştiu că nu ne raportăm identic la un text, atitudinea e definită de întregul nostru trecut, de experienţă, concepţii, aşteptări, gusturi, de starea din momentul lecturii, dar şi de ceva indefinit, capabil să producă rezonanţă, empatie. De aceea nici nu mă aştept să fiu confirmat în toate opţiunile, sper însă să nu se adune prea multe reproşuri nici în talgerul celălalt.

Această antologie a devenit deja una dintre cărţile mele de căpătâi şi sper să fie la fel pentru foarte mulţi cititori de poezie. Este, prin suma de texte, un tablou secvenţial în mozaic al unei epoci în care s-a produs o falie profundă în existenţa socială, resimţită însă într-un grad diferit, mult mai puţin devastator, în geografia lirică, poezia având o capacitate de reacţie la social mult mai nuanţată decât proza, absorbită în substratul sensibil, emoţional, reflexiv. Chiar dacă e vorba numai de poezia publicată de o singură revistă, antologia reuşeşte în întregul ei să dea o imagine fidelă a unei lungi perioade de manifestare a poeziei româneşti.

KOCSIS Francisko

Cuprins

Poeţi lăsaţi la vatră, de Al. Cistelecan ....................... 5

Dirijabilul de hârtie, de Kocsis Francisko .................. 7 ...

Constantin Abăluţă

Florenţa Albu

Horia Bădescu

Ana Blandiana

Andrei Bodiu

Mariana Bojan

Emil Brumaru

Romulus Bucur

Leo Butnaru

Constanţa Buzea

Magda Cârneci
 

O PRELEGERE DE EXCEPŢIE

Printre evenimentele prin care Chişinăul a marcat Ziua Culturii Naţionale s-a înscris şi excepţionala prelegere a lui Horia-Roman Patapevici Eminescu şi viziunea paradiziacă. De data aceasta, preşedintele Institutului Cultural Român a fost invitatul ICR Chişinău „Mihai Eminescu” (director dl Petre Guran), iar conferinţa a avut loc în sala Răut a hotelului „Leogrand”, întrunind o numeroasă audienţă. Conferenţiarul a început-o… abrupt: „Niciodată nu am vorbit în public despre Eminescu. Mi s-a făcut o reputaţie de detractor al lui Eminescu”, pentru ca, în finalul magistralei prelegeri, să fie aplaudat îndelung pentru verva competenţăa profunzimea studiului prezentat şi, bineînţeles, pentru omagiul adus Marelui Poet. Incontestabil, deja Horia-Roman Patapevici face parte din cohorta celor mai buni eminescologi, faptul putând  constitui o surpriză plăcută – şi de… proporţii! – pentru adversarii de ieri ai domniei sale care, sunt sigur, îşi vor rări rândurile. 

Autografe

Sala de conferinţe

Sfârşitul Sărbătorilor de Iarnă

Vine capra de la munte/ C-o steluţă albă-n frunte!

Căluşarii

Joacă, joacă, Moş Martine, / Că ţi-oi da miere şi pâine!

                             
                             Ca dintr-un pom ce creşte-n paradis
                             Din bradul trist culeg azi jucării,
                             Căci Anul Nou s-a dus precum un vis
                             Cu daruri, cu urări şi bucurii.

                             Adun în coşuleţ de mucava
                             Roadele colindelor frumoase
                             Pe care-un an întreg le-om aştepta
                             Să revină-n cetini, luminoase.

                             Iar când văd bradul fără daruri, vai!
                             Mă prinde-un straşnic dor de Moş Crăciun –
                             Şi iau din coş podoabele din rai
                             Şi grijuliu pe rami din nou le pun.

Din corespondenţa Mihai Eminescu - Veronica Micle

Grafică L.B.

   Draga mea Veronică,

   Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.

   Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.

   Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă și pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtașă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu - mă onorează ura lor și nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei.

   Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuiești, tu rămâi cum ai fost și scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.

   Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi

         

            pe Emin

Scrie cu degetele pe cari le sărut.

(1880 Februar)
*     *     *

---

București 3 Mai 1880

         Stimabilă Doamnă și respectata mea amică,

   Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veți binevoi a îngădui una sau două zile ca să le caut în vravul meu de cărți, nearanjate încă din lipsă de timp și legate în teancuri tocmai în acele nefericite zile de Paști, singurele libere pe care le-am avut de atâta timp și pe care le-am întrebuințat la legarea în teancuri a cărților. În orice caz, stimabila mea Doamnă, sper a nu-mi atrage din nou supărarea DV. și Vă rog de mii de ori să mă iertați, dacă nevoind a Vă lăsa fără răspuns imediat, nu alătur deja pe lângă actele în cestiune.

   Vă mirați de graba - mie desigur penibilă și neplăcută - cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitați însă, se vede, scrisoarea DV. din urmă pe care V-am trimis-o asemenea și prin care mi-ați luat orice perspectivă de-a da lucrului o altă formă, decât cea dorită de DV. chiar.

   O repet, Doamnă, nu insist câtuși de puțin de-a urni de pe umerele mele sarcina de vină ce mi se cuvine și ca omul, care ia orice amănunt asupra sa, după ce a luat totul împreună, nici nu mai gândesc să-mi ușurez sarcina, să atribuiesc altora sau împrejurărilor sau în fine numai greutăților momentane purtarea mea oricum ar fi fost.

   Cât voi putea voi încerca să îndreptez ceea ce-am greșit; a silui împrejurările, iată singurul lucru pe care nu-l pot face prevăzând de mai-nainte zădărnicia unor asemenea încercări.

   Sfârșesc scrisoarea mea prin părerea de rău că ați găsit de cuviință a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc, relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc. În orice caz, în retragerea absolută în care trăiesc, a fost ceva nou pentru mine de-a afla despre ocupațiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, și am atât de puțin interes pentru ceea ce se vorbește sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viața mea e atât de simplă, cu toate greutățile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a ști cine și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește.

O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela care să impun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, se vede, pe-un drum prescris de mai-nainte, asupra căruia puterea individului nu are nici o influență.

   Repetând rugăciunea să binevoiți a îngădui vro două zile până să vă pot trimite actele rămân cu tot respectul

             al DVoastre supus servitor

             M. Eminescu

MIEZ DE ZODIAC

Soroca. Flori pentru Eminescu

Vineri şi sâmbătă, 13-15 ianuarie, la Bălţi şi Soroca a fost comemorată Ziua de Naştere a Lui Mihai Eminescu, la care au participat peste 40 de scriitori din Botoşani, Chişinău, Iaşi, Suceava, Bucureşti, Cluj, Timişoara,  Piatra Neamţ, printre care:   Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Carmen Veronica Steciuc, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Mircea Petean, Adrian Alui Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu,  Marius Chelaru, Leo Butnaru, Vasile Igna, Nicolae Leahu, Arcadie Suceveanu, Maria Şleahtiţchi, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Calamanciuc, Gellu Dorian, Nicolae Leahu, Adi Cristi, Mircea Petean, Valentin Talpalaru, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Părvescu, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Cristina Prisăcariu-Şoptelea, Margareta Curtescu, Petre Popa, Diana Vrabie, Anatol Moraru ş. a. Manifestările au avut loc în pieţele publice şi în parcurile unde se află monumentele lui Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu, la care au fost depuse coroane şi jerbe de flori, la Biblioteca Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi şi în cetatea de pe malul Nistrului. Merită a fi remarcate contribuţiile domnilor Cătălin Fluture, primar de Botoşani, Gheorghe Popa, rectorul universităţii bălţene, ale dnei Elena Bondarenco, primar de Soroca, ale colegilor-scriitori Gellu Dorian şi Petre Popa. Abia revenit de la aceste evenimente, prezint aici câteva imagini.

 Privind spre Eminescu: Mircea A. Diaconu, Nicolae Leahu, Mircea Martin, Leo Butnaru şi Silviu Guga.

                                  

                                   *                    *                  *

                          Luceafărul pătrunde-n zodiac

                          Pe miez de veşnicii stăpânitor,

                          Lumina-i îl ajută pe diac

                          Să lege noi izvoade în cotor.

                          E-o Biblie ce are autor

                          Sfântul antifon care începe

                          Cu murmurul „Mai am un singur dor”,

                          Pân’ peste puterea de-a pricepe

                          Al zenitului izvor şi-al celui

                          Care din nadir îşi ia cleştarul,

                          Unduind orbitele de stele

                          Şi-acoperind cu nimb, din veac în veac,

                          Lauda planetelor – sonorul

                          Luceafăr-neam din miez de zodiac.

                                                Sala Bibliotecii Universităţii "Alecu Russo"

                          Ajun de An Nou, stil vechi, la Bălţi, cu urători din Botoşani

                                                     Recital de poezie în Cetatea Sococii

                                                  O scurtissimă repriză de ninsoare la fertilul recital poetic

                                              În cetate - urătorii din Vădeni. La anul şi la mulţi ani!

Din poezia avangardei ucrainene

Mihail SEMENKO (1892-1937)

             Originar din satul Kibinţiv de prin părţile Poltavei, fecior al scriitoarei Maria Proskurvni, a studiat la Institutul de Psiho-neurologie din Sankt-Petersburg. Este considerat animatorul futurismului ucrainean.

Primul său volum de versuri, „Preludii”, apare în 1913, anul efervescenţei paroxistice a manifestelor şi manifestărilor futuriste. Urmează alte două cărţi – „Cutezanţe” şi „Cubofuturismul” (1914). Asemeni confraţilor săi ruşi (get-beget) care cereau aruncarea de pe nava contemporaneităţii a lui Puşkin, M. Semenko anunţă arderea ritualică a „Cobzarului” lui T. Şevcenko, considerată a fi cea mai importantă operă care a contribuit la redeşteptarea naţională antimuscălească a ucrainenilor.

În anul 1937 este lichidat de NKVD împreună cu alţi oameni de artă şi literatură ucraineni. Între 1937–1939 se întâmplă, de fapt, „Împuşcarea Renaşterii” ucrainene.

 Referinţe la M. Semenko se întâlnesc în celebrul roman „Garda albă” al lui M. Bulgakov, în volumele de eseistică şi memorialistică „Oameni. Ani. Destine” de I. Ehrenburg şi, implicit-metaforic, în versurile lui O. Mandelştam. 

NEURASTENIE

Nervi. Mişcându-se a neputinţă.
Iernatică stare. Monstruoasă ca spaima.
Gândurile înclinate
Spre ceruri.
Neputinţa
Slăbiciunea sufocă.
Tânga înăbuşă, înăbuşă via putere.
Înăbuşă –
Strivită mortal.
Să nu mai gândeşti la cele mai dragi ţie gene.
Nu vă dispersaţi, ca să nu suportaţi împilarea.
...Nu-ţi declanşa viforniţa...
Neurastenie.

22.XII.1916

Vezi mai multe:

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4497&Itemid=104

Au sosit cărţile din China!

Din Jurnal de Armenia

29.V.2011

Intru într-o internet-cafe şi, cu câteva zile întârziere (nu am deschis poşta electronică), găsesc mesajul lui Sică Romanciuc (soţia îmi spusese că m-a căutat la telefon), care scrie: „În colecţia noastră Biblioteca pentru toţi copiii, urmează să apară, într-un singur volum, Iliada. Odiseea. Eneida (repovestite pentru copii de George Andreescu). Daca accepţi să prefaţezi această carte (până la jumătatea lui decembrie), îţi trimitem textul într-o zi-două.

Cărţile pe care le-ai prefaţat (Tom Sawyer... si În familie) au fost deja tipărite (în China) şi la mijlocul lui noiembrie vor fi in editură...”

Într-adevăr, habent sua fata libelli – scrise în America sau Franţa, precum cele două amintite de Vasile, traduse în România, iată-le tipărite tocmai în China, acolo, unde, de altfel, a fost inventată hârtia… Iar veştile despre ele le primeşti undeva lângă Ararat, în fostul Urartu – acesta/ acela mai numindu-se chiar aşa, Ararat, dar şi Biainili sau Împărăţia Van, formaţie statală care şi-a avut creşterea şi descreşterea – dimitriecantemirian vorbind – în perioada 860 – 585 î. H. Însă denumirile nu se opresc aici, celor trei alăturându-li-se altele: Ţara Nairi, Ţara Alorzilor (de la Herodot amintire) sau – discutabil – şi Aratta.

Ecourile din acele vremuri au înfiorat şi coperta unei cărţi de poeme, pe care am numit-o Lamentaţia Semiramidei, publicate la Timişoara (ca să ne gândim încă o dată la geografie…). Iar editura se numeşte Anthropos şi pare a consuna perfect-arhaic cu Urartul, cu Mesopotamia…

*        *     *

Acum o lună, au sosit din China cărţile despre care îmi scria prietenul Sică Romanciuc. Suberb tipar. Şi mai ieftin decât în Europa.  Chiar dacă punem în calcul şi cheltuielile de transport. E de gândit, nu?

          În târziu de final, Tom Sawyer voroveşte către camarazii săi, Huck şi Jim: „Ce-ar fi s-o ştergem de-aici tustrei într-o noapte?... Facem rost de echipament şi mergem pe Teritoriul Indian, după aventuri. Stăm acolo vreo două-trei săptămâni. Ai, ce ziceţi?” Sunt sigur că, fiind în locul lor, cititorii noştri ar fi acceptat cu bucurie! Mai ales, dacă ar fi presupus că, nu departe, la vecini, cum s-ar spune, în imensa Chină, aventurile lor vor ieşi de sub tipar, pentru a reveni acolo unde au fost traduse...

              Într-adevăr, habent sua fata libelli – scrise în America sau Franţa, tipărite tocmai în China,  de altfel, fusese inventată hârtia, iată-le, triumfal! revin în haine de gală acolo, unde au fost traduse, în România... Copii şi părinţi, daţi năvală!