UITĂ SMÂRCUL...

5.I.1995

Pe anumite tronsoane ale ei, ce tristă e viaţa. Tristă până la disperare. Înveninarea existenţei este dublată de înveninarea conştiinţei care îţi spune că ai dreptate în ceea ce priveşte tristeţea, disperarea, înveninarea… (Dar nu cred că e bine să constat acest lucru chiar în 5 ianuarie, care nu e totuşi una din cele mai sugrumătoare zile din biografia mea…)

Ce revelion înfricoşător pentru ruşi şi pentru mulţi dintre noi. La Duşanbe, zece ruşi, angajaţi la ambasadă, militari, au murit otrăvindu-se cu şampanie. „С новым годом!” („La mulţi ani!”), ciocnesc paharele, şi – sfârşitul! Un semn, şi acesta, al atitudinii lumii faţă de militarismul rus. Păcat de victime… Prima dintre ele a fost o doamnă de 34 de ani… Apoi, la frontierele Tadjikistanului cad în ambuscadă mai mulţi grăniceri ruşi, zece dintre ei fiind ucişi. Musulmanii îşi manifestă cruzimea, decapitând corpurile… În ce sălbăticie de ev trăim? Şi cât vom mai trăi? Câinii de pripas sfâşie trupuri de oameni, oameni-câini decapitează alte trupuri. Tinere, poate că nevinovate, însă trimise cu misiune de cotropire de politicienii criminali ai acelei ţări demente, care este Rusia jandarmilor şi ucigaşilor.

CĂRŢI PENTRU 200 000 DE ANI; CĂRŢI PENTRU FUMAT...

UN MILION DE MILIOANE DE VERSURI

Ediţia engleză a cărţii lui Raymond Queneau „Millon Millon  Poems” cuprinde doar 100 de sonete, însă ele sunt tăiat în fâşii înguste, fiecare din acestea conţinând un singur vers. Cititorul e liber (şi… aţâţat!) să combine fâşiile în orice ordine doreşte, sau îi iese ca de la sine, conţinutul combinatoriu, în multitudinea sa, fiind unul foarte surprinzător, antrenant. Dacă s-ar găsi un cititor-inginer(!) ambiţios, care ar încerca să găsească toate combinaţiile posibile ale versurilor de pe fâşii, în primul rând el ar trebui să fie foarte longeviv, poate că un strănepot de-al lui Matusalem, dat fiind că pentru respectiva regie-caleidoscop, să zicem, i-ar trebui aproximativ… 200 000 de ani!

CARTE PENTRU… FUMAT

O altă carte neobişnuită nu e atât pentru cititori, cât pentru fumători: este tipărită pe foiţe de ţigară (cerneală… ecologică!), însă pe acestea sunt imprimate unele cuvinte din cântecele cunoscute. Astfel că, ai citit un refren, l-ai îngânat în sinea ta, după care rupi foiţa, pui tutunul şi-ţi răsuceşti o ţigară! Foiţele se desprind uşor, coperta este fabricată din cânepă, iar cotorul e în formă de fâşie acoperită cu fosfor, de care poţi aprinde chibritul. La lumina chibritului mai poţi şi citii alte câteva cuvinte dintr-un cântec de pe foiţa ce va ajunge şi ea ţigară.

ADIO, SORIN PREDA...

Aflu, cutremurat, că a murit colegul şi prietenul nostru Sorin Preda. Prozator, publicist, cadru universitar. Avea doar 63 de ani. Un infarct. Un atac nedrept. În iunie 1992, am dialog. Iniţial, conversaţia am publicat-o în presă, apoi în volumul „Spunerea de sine” (1994). 

Cu Sorin Preda, în unie 1992, la Chişinău (foto: N. Răileanu)

În noiembrie 1994, am fost împreună printre cei aproape 400 de scriitori din întreaga lumea, care au avut o călătorie pe trei mări şi două continente, sediul lor fiind pe corabia „Worlds Rainessance”. Am mai avut ocazia să ne vedem din vreme în vreme. Şi iată, minunatul om şi scriitor a pleca spre pulberea stelelor… Reproduc aici dialogul nostru de acum 22 ani, care ni-l readuce în faţă, în inimă, în minte pe Sorin Preda – inteligent, demn, prietenos.

DE LA EXPRESIONISM LA CONSTRUCTIVISM

MONA LISA

Eu eram cel care trimiteam telegrame din opt cuvinte:

„Paris. Luvru. Mona Lisa. Sunt îndrăgostit de tine”.

Lingându-mi în spectru de curcubeu buzele

pe cornişa genelor obrajilor ei de atlaz

scoasei din ramă doar

unul trupul de morsă.

Cu mare grijă, ca pocnitura între degete,

el e tăinuit în coşul inimii

sub fundul dublu.

CARNEA DE VITĂ A BUZELOR

1

Se despletiră genele, ca un stejar.

Prin laguna pieptului tău

Alunecă gondola buzelor mele

Stăvilite de zăgazul cuvintelor.

Neascultătoare cuvinte: pe buze făceau tumbe

Ca nişte căţei orbi.

Precum Novalis, încasez lovituri

Cu vergelele cuvintelor.

2

Cu pantofiorii buzelor lipăit-am

Pe duşumeaua pieptului dumitale.

Dragostea o voi scoate ca pe un dinte,

Inima o voi spoi.

Buzele pocneau precum castanietele,

Gura dumitale-nchisă strâns

Ardea ca un primus.

Cu baioneta genelor înţeapă, mai înţeapă.

Iar în minte – cuvinte de cine ştie unde: „...spirit, mus...”

ON NE SE BAIGNE JAMAIS DEUX FOIS DANS LE MÊME FLEUVE…

16.XII.1994

Dar de ce să vorbim noi de ţâfnoşii de duzină, când umbrele uriaşilor ne luminează memoria?! Ca să revin la periplul nostru de acum trei săptămâni, păi, dragă fost student, ar fi jenant să nu-ţi aminteşti că la Efes, pe unde te-a dus şansa, a locuit şi celebrul Heraclit; că tocmai aici, între pruncia sa, începând cu anul 540 î. e. n., şi senectutea sa, încheiată în 480 î. e. n, a rostit el, numai că în greaca veche: „On ne se baigne jamais deux fois dans le même fleuve”, unul din  adagiile culese din fragmentara sa doctrină (s-au pierdut multe din cele scrise de Heraclit) destul de ermetică, în care se pune accentul pe  conflictul ireductibil dintre Fiinţă şi devenire ca irezistibil lanţ de transformări. Pentru că tot el a zis – nu? – că totul curge, totul se transformă. 

17.XII.

În comuna Cârligele, la vreo 14 kilometri de Focşani. Căminul cultural. Drumul Hoţilor, Hotelul Butoaielor. Taraf de ţigani bine organizaţi, cu respect pentru ceea ce fac prin vocaţie.

27.XII.

Acum trei zile, luni, au fost decernate premiile Uniunii Scriitorilor, unul din ele revenindu-i volumului „Spunerea de sine”. Alţi colegi întru 200 de lei (valoarea premiului!): Serafim Saka, Em. Galaicu-Păun, Dum. Crudu (acesta pentru debut). 

Carnavalul de la emisiunea cu personalităţile anului 1994, în care am fost implicaţi şi noi, câţiva scriitori, sâmbăta trecută, la polar-boreal în neîncălzitul restaurant „La izvor”. Veselie mare la masa la care stăteau Mihai Cimpoi, Aurel Scobioală, Arcadie Suceveanu şi Nelli Raţuc. Mai trist la masa noastră, cu Vasile Vasilache, Mihai Bădicheanu şi Valentina Brâncoveanu. La un moment dat, a intervenit o pană de filmare şi noi, ca nenorocoşii, trebuie să ne prezentăm şi a doua zi la polul nord de la Bariera Sculeni, să ne producem în showul anului care a fost şi a celui care vine… Tristeţi şi primitivism de suburbie chişinăuiană…

CU GENUNCHII PE ZARURI şi SURDINA IMNULUI

Leo Butnaru. Cu genunchii pe zaruri (poeme). Buc., „Tracus Arte”, 2014, 488 p.

Pe 19 noiembrie curent, cartea a fost lansată la „Gaudeamus”, avându-i de prezentatori competenţi şi generoşi pe Ion Bogdan Lefter, Mircea V. Ciobanu, Ştefan Hostiuc.

*

Tatiana Veciorka (Tolstaia), Surdina imnului (poeme). Traducere Leo Butnaru. Ed. „Charmides”, 2014, 140 p.

Tatiana Veciorka (Tolstaia; 1892 – 1965) a făcut parte din „Sindicatul futuriştilor” ruşi, colegi fiindu-i I. Terentev, I. Zdanevici, Iu. Marr, A. Ciacikov. Semnează frecvent în publicaţiile literare periodice din Rusia şi Transcaucazia. Dacă primele volume de versuri, „Tandreţe neajutorată” (sub formă de manuscris) şi „Magnolii” (ambele apărute la Tbilisi în 1918), îi sunt marcate de influenţa Annei Ahmatova, în cea de-a treia carte, „Ispita afişelor” (Baku, 1920), este evidentă orientarea spre futurism. Volumul tradus în limba română e o antologie reprezentativă.

POEME DIN

Şah

Bruma răstigneşte fluturii pe geam.

Lumea e mai simplă, retuşată-n brun.

Vântu-i starea pură de nitam-nisam.

Vinul nu-i cuminte, însă e mai bun.

Frunzele pe drum – pomelnic cu amici,

Rude de prin sate ori de prin oraş,

Scriitori ce-au fost până mai ieri pe-aici

Şi păreau uitaţi de-a Styxului luntraş.

Ce concluzii oare s-ar mai potrivi

Pe etern tipar de viaţă şi de moarte?

Nu-i răspuns pentru „A fi sau a nu fi?”…

Disperarea noastră –  bucuria lor

Este o rocadă de făclii în noapte

Când şahist e chiar Supremul Jucător.

Dincolo de suprafaţă

Mai întâi – schimbarea la faţă

apoi a Domnului privire fierbinte

trece dincolo de suprafaţă

întâmplându-se şi

schimbarea la minte.

Abia-abia

Printre nori

abia-abia

chipul lui Dumnezeu se arăta

şi zicea:

„Ghici ghicitoarea mea”.

Dar ştii,

sigur că ştii, Doamne, – chiar asta o facem

de când lumea…

Cămaşa

Când mi se păruse că mă cam părăseşte norocul

am mers pe la celebre firme – Versace

Cardin Boss New Man Lacoste

Zara Escada etcetera

pentru ca pe toate uşile lor să văd acelaşi aviz:

„Nu recondiţionăm cămăşi în care v-aţi născut!”

Probabil

acestea nu mai sunt la modă…