miercuri, 15 iunie 2022
AVANGARDISTELE ÎNCEPUTULUI DE SECOL XX
marți, 14 iunie 2022
marți, 7 iunie 2022
DIN POEZIA FRANCEZĂ A SEC. XX
Din poezia lumii
Opera sa novatoare, de o modernitate sui generis, e printre cele care au contribuit la afirmarea noii poezii franceze, libere de obsesiile suprarealismului.
Dintre cărțile sale de poeme amintim: Mână caldă (1933), Mănușa roșie (1936), Aici, jos (1941), Teritorii (1953), Orele (1961), Apropieri (1969), Pentru a mai exista (1972).
cu o jucărie în care pulsează
primăvara obosită
zboară o pană
legănată-n cădere
pe pământul unde se confruntă
forțele iubirii
și ale spaimei de-asemenea.
Zidul sclipește, scânteiază
cu creasta împânzită
de mari cioburi de sticlă verde
contra hoților.
unde aceeași femeie bătrână
tricotează la poartă
unde mama își scutură nițel copilul
spunându-i în cele din urmă
ai să taci odată, ai să taci?
Apoi în jocul cu amica sa
fetița zice că tu arzi
iar cealaltă caută ceva atât de îndelung
de târziu – ah viață lungă –
curând frunzișul se va înnegri.
și din pătucul strâmt
copilul răspunse: mulțumesc
iar curierul negru-lucios
lăsă cartea la prag
la câțiva pași depărtare se crispa
grădina fără flori
dinspre care până la el niciodată nu au ajuns
decât cuvinte fără amărăciune
ce au urcat printre atâtea altele
în diminețile albe înviorând
întru viață
corpurile din lumea toată.
luni, 6 iunie 2022
O UȘĂ, O FEREASTRĂ (poeme)
Leo Butnaru
La orizont?
Să ajungi la orizontul
cel mai de departe – în fond
De acolo vei vedea
și mai mult infinit
adică
și mai multă
imposibilitate.
Facerea, 1/27; 1/31
...Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său;
după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;
a făcut bărbat şi femeie.
...Și a văzut Dumnezeu că e bine
și a zis să facă
și să programeze la soroc potrivit
pentru bărbat și femeie
moarte...
...Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut
și iată erau bune foarte...
joi, 2 iunie 2022
DIN POEMUL LACONIC ITALIAN
Haiku italian
(1876 –1959)
îngenunchează în vânt...
Trece Dumnezeu.
un întreg poem și, poate,
întreaga viață.
pentru a face o mare noapte
din miezul vierii.
iar între colonade și arcade
luna și liniștea.
să iau trei tonalități
de poezie.
care cade, suspinând,
pe mormânt.
râvna păsărilor ce-și risipesc
trilurile pe vânt.
stelele cu sufletul...
nu rosti niciun cuvânt.
De cânți, te vor alina
cerul și inima.
în aceeași inerție:
lumina și umbra.
argintându-se
dorm la soare.
în revărsări torențiale
nu atinge pământul.
nu înseamnă că primăvara-i
pe terminate!
nu îmi pasă dacă apar
în gândul tău.
unele dimineți arată
leit apusuri de soare.
vineri, 27 mai 2022
AVANGARDA CA EVANTAI AL ARTELOR
sâmbătă, 21 mai 2022
UN POET IMPORTANT AL AVANGARDEI UCRAINENE
Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător.
Adevăratul nume: Maloșiicenko. A scris atât în rusă, cât și în ucraineană, prin
urmare – este revendicat de avangardele din Moscova și Kiev, ca exponent
remarcabil al imagismului.
S-a născut în orașul Aleksandria din gubernia
Herson în familia unui agent de asigurare. În gimnaziu i se dezvăluie precocele
aptitudini literare. În autobiografie scria: „Învățam prost, deoarece nu
dispuneam de timp suficient, pe umerii mei ducând revista noastră umoristică
ilegală. Concomitent, eram și redactor, și editor, scriam, desenam eu însumi, –
astfel ajungând să învăț în clasa a cincea trei ani la rând, iar în primăvara
anului 1914 bunii mei îndrumători m-au alungat din gimnaziu”. După această
întâmplare, Cernov pleacă la Chișinău, unde își încheie studiile gimnaziale. În
anii 1917-1921 rătăcește prin Ucraina, lucrând ca jurnalist, un timp studiind
la facultatea de matematică, apoi la cea de drept. Joacă pe scenele a mai
multor teatre. Scrie piesele „Dumnezeul lui Avraam” și „Acțiune despre regele
Maksimilian”, traduce din Molière și L. Andreev.
În perioada anilor 1918-1921 scrie câteva volume de
versuri, care rămân însă în manuscris. În toamna anului 1922 organizează un
grup de imagiști ce întrunea câțiva tineri poeți și pictori. În 1923,
După
călătoria în jurul lumii pe o navă maritimă, vine la Odessa, unde aderă la
grupul „IugoLEF” (LEF-ul de sud), în revista căruia publică fragmente din
„romanul cinematografic” (poemul) „Cooperativa idioților” (1924). În 1925,
În
decembrie 1934, toate cărțile sale sunt scoase din librării și biblioteci, creația
sa fiind interzisă pe zeci de ani înainte.
Aramă înnegrită duduind ca biserica,
Beat de antrenantul mers mondial, –
Eu – ascultătoare minge de crichet
Sub al destinului ciocan fatal.
Iubito – iubito!
Tu mă auzi?
Ca sirena de uzină urletul mi-e declanșat:
Din nou simt ai Iubirii șoricei cu dinți ascuțiți
Îmboldind cu botișoarele
Prin sângele cald.
Avid ca flacăra,
Flămând de Iubire,
Mereu străin de-a bărbaților gri adunături –
Aduc din nou la căpătâiul tău
Multă Iubire și ceva zbârcituri.
Iar acum, când de-a-ntregul
Eu sunt toamnă înstăpânită,
Când tu pentru mine ai fi
Ca aburii pentru locomotivă,
Când lumea spune: –
Deja el doar lui To`sin ar fi de-asemănat,
Se potrivesc,
Când Martie râde ca Ianuarie știrb, –
Eu
Ca un electric ciocan de oțel
Bat în inima plictiselii, sfărâmând
Piatra tristeții, mărunțind-o nisip
Pentru unicul în Lume „Iubesc”.
Pe voi, pozitivilor, hohotul meu vă întărâtă,
Nu mai sunteți exemplari, ca din cutie!
Eu sunt pe de-a-ntregul sărbătoare triumfală,
Semn roșu printre file negre, o mie.
Copii drăgălași!
Permiteți-mi chiar acu să vă propun ștreang de vers
Lunecând ca lacrima pe pământul dur.
Strălucind subțire ca horbota pal-roză,
Plasă-a poemelor pe ochii de taur.
Iar apoi...
Să râd nițel răutăcios de voi –
Mormane de carne înțepenite-sloi,
Cu hohot scânteios să-mi urlu Veșnica Pomenire,
Să nu-i fie Lumii rușine de voi.
Prea de tot subțire înțeapă
cele stufărișurilor noastre,
Și nimănui nu i-a trecut prin cap
Ca acelei generații de mediocrități
Pur și simplu să i se fi scuipat în obraz.
Ce mi-aș dori de la voi – o pereche de pantaloni, vin, țigări.
Iar voi de la mine? Eu zic doar atât –
Oare nu e timpul surtucul întrebărilor de-nmormântare
Să-l schimbați pe al Dragostei
Minunat veșmânt?
Dar de altfel... voi sunteți liberi doar la 12...
Vă preocupă cotlete, dări de seamă, noua politică economică, –
Parcă vă arde să vă lăsați pradă fleacurilor,
Când e uriaș prețul la fărâma de pâine cât o furnică?
Iar noi vouă –
Despre pocalele roz ale femeilor, –
Când voi v-ați mulțumi doar cu galoși, cipici,
Carne femeiască,
Un trenci la modă,
Iar noaptea cu soața –
Oficialul tremurici.
Cu peruca lui Liszt, cu suflet de neguțători,
Șinele prostiei întinse pretutindeni,
Spre gogineață de porci,
Spre Orizontul Depărtat...
Ce fericit sunt eu, că am fost cel dintâi
Care generației de mediocrități
I-am proiectat în obraz
Un sonor
Vesel
Scuipat!
1922