LA MULŢI ANI, EMIL BRUMARU!

Pe pagina sa facebook, Poetul Emil Brumaru a postat, azi, o lămurire: „Tot repet, în fiecare an: sunt născut pe 25 decembrie 1938. Părinţii, ca să nu fiu dat cu un an mai devreme la armată, mai fiind şi iarnă, m-au declarat la 1 ianuarie 1939. Asta-i chestia!”.

Şi eu sunt din aceeaşi temă-dilemă. Adică, situaţia... situării cronologice este similară şi în cazul meu: din aceleaşi considerente, părinţii m-au trecut pe 5 ianuarie 1949. 

Iar fetele aduse pe lume pe buză de an ca şi trecut deja sunt trecute pe buză de an ce vine nu din considerent… militar, ci pentru ca, la măritiş, să fie cu un an în minus. Mici „alchimii” părinţi – copii… cristelniţă… stare civilă…

Emil Brumaru şi Leo Butnaru, Centrul Eminescu, Ipoteşti, 10 octombrie 2004 

          POEME DE EMIL BRUMARU

Dragoste nemărturisită

Miercuri iar am fost la farmacie.

Era o farmacistă

Sensibilă, pedantă, tristă.

Şi m-am rugat timid să-mi facă bon.

Ea l-a făcut cu chimic şi-un oftat,
          Ea a oftat aşa, nemotivat;

Şi doar făcea cu chimicul un bon!

Şi am tuşit încet şi-am zis pardon...

Sunt ultimul poet balcanic

Sunt ultimul poet balcanic.

Cânt c-un descojitor mecanic

Ce-nlătură, nu de pe frasini

Sau de pe ulmi, scoarţele groase-n

Lumina după-amiezii gării,

Ci de pe crinii strânşi puzderii

În stive(-ntâi decapitaţi):

Pieliţa lujerilor s-o purtaţi

Cu jartier, păzite dulce-n viciu

De Îngerul cel de serviciu

Veşnic în urma coapselor...

Sunt ultimul poet descojitor!

* * *

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
          Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpşună
           Cu mirosu-nţelept şi carnea bună

Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea
          După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă,
          Nelegiuit de alba mea mireasă,

Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce
           În care tinereţea ta să-şi culce,

Când ziua-ţi cade tristă la picioare,
           Lacrima grea, strălimpede şi mare.

Să nu uit că sunt poet

Poetului îi şade bine 

Să fie trândav, bleu şi pur. 

Mănânce miere de albine, 

Beie din sticle borş de-azur.

Îmbuibă-se printre chiftele, 

Cu târtiţe de fluturi moi. 

Poetul trebuie să-şi spele 

Zilnic picioarele-n oloi.

Şi mâinile în lapte dulce, 

Şi faţa-n bulion de crin. 

Dânsul de-a pururi va să-şi culce 

Pe plusuri trupul longilin.

Să nu citească, să nu scrie, 

Ci numai doar poet să fie, 

Cu papanaşi la pălărie 

Şi c-o iubită fistichie 

Ce are sâni cât garderoba 

Şi coapsele cât Europa!