Jurnal de Chişinău: – Ai cântat colinde pe la geamuri, de Crăciun? Care e colindul tău
preferat?
L.B.
– Colinde, colinde... „Saule, Saule, adu-ţi turmele la staule”. Ecoul răspunde,
parafrazat, prin unde prelungi: „Solii vin, Saule, solii...”. În mahala, la
înţărcare, câte vreun prunc stă nehotărât între sânul mamei Maria şi Calea
Laptelui, cerească, fierbinte şi aburoasă, de unde coboară şi îngerii de ocazie
ai zăpezilor.
Colindele
şi visele mele ca formă de basm personal. Se ştie doar că vrăjitorii,
magicienii de grad suprem eşuează în confruntare cu fantezia puiului de om ce
se implică, înminunat, în experienţele vieţii. Colindele ţineau şi ele de
experienţa sufletului nostru de copil, implicându-ne în misterele creaţiei
dumnezeieşti. Copil fiind, cântam „Florile dalbe”, iar răsărind flăcăuan deja,
făceam parte din vreo ceată care cânta pe la geamurile Negurenilor mei de
baştină „Trei crai de la răsărit”… Noi cu steaua am pornit, şi-am mers până am
stătut, unde fiul a fost născut, şi toţi ne-am bucurat, pe Hristos dacă-am
aflat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu