luni, 28 ianuarie 2008


Ian SATUNOVSKI. LUPII DE-NE-VORBIT:

[poezie] // – Nădlak: „Ivan Krasko”, 2007. – 120 p. – (Punţi).
Traducere de
Leo BUTNARU


SENSURI DIN EPOCA REPRESANS
Sub aspect axiologic, dar şi tipologic, Ian Satunovski este unul din cei mai importanţi poeţi ruşi contemporani, opera sa constituind un model sui generis de sinteză a tendinţelor avangardei începutului de secol trecut şi cele ale aşa-numitei a doua avangardă, care se manifesta în clandestinitatea perioadei postbelice şi poststaliniste, pe fundalul pseudoliteraturii oficioase, înfeudate ideologiei realismului socialist, didacticismului, optimismului de operetă şi, preum se spunea în surdina epocii, – necruţătorului „optimism”.Născut în 1913 la Ekaterinoslav (Dnepropetrovskul de azi), spre sfârşitul anilor ’20 Ian Satunovski studiază într-o şcoală tehnică din Moscova, apoi la Facultatea de Chimie a Universităţii din oraşul unde văzu lumina zilei. Scrie versuri încă din fragedă preadolescenţă, însă consideră că adevăratul botez poetic l-ar fi avut pe la 25 de ani. La vârstă înaintată, în pofida timpurilor sumbre pe care avu să le trăiască şi să le înfrunte, mărturisea că, în viaţă, încercă sentimentul de fericire cam de vreo mie de ori, – câte poeme reuşite considera că rezistă din tot ce a scris. Primul din ele e datat cu anul 1938.


l.b.


* * *
Întrebai santinela:
– Aş putea să merg pe baraj?
– Du-te! răspunse înarmatul,
scuipând peste parmalâc.

Scoţându-mi chipiul,
pornii pe înaltul zăgaz,
celebru, din câte se spune, faimos,
de pe malul stâng păşind spre cel drept,
din mers citind un paragraf din constituţie.

Aşadar, ăsta e barajul de pe Nipru.
Văd simbolul muncii convertite,
iar jos, sub mine, stă ţeapănă apa
cu o parte a suprafeţei mai ridicată,
cu cealaltă – lăsată în pantă.

(1938, Zaporojie)


* * *
Fii cu băgare de seamă, să nu luneci.
Fii atent, să nu te împiedici.
Atenţie.
O luăm la dreapta.
Şi tot la dreapta.
În sfârşit, la stânga.

A, zici că-ţi miroase?
Dar tu ce te gândeai – de-o rublă
fetică din clasele de jos
şi să nu-ţi miroase?

Bine, fie,
culcă-te!

Se dezbrăcă. Gălbenuşul pielei.
Se dezbrăcă, îşi scoase şi ciorapii.
Se dezbrăcă.

(1964)
* * *
Lasă-mă odată,
încetează odată,
jidan vienez ce eşti tu,
Sigmund Freud.
Nu eu sunt cel aiurit,
ea aiureşte.
Inconştient – dezmăţată.
E ca şi hotărât, zici?
Minţi!
Eu – nu sunt ucigaş de tată!

(1965)

* * *
Al meu e – nu ar fi al meu – cerul.
Ale mele sunt – n-ar fi ale mele – stelele.
Deja toate – sunt reabilitate –
nenumărate – post-mortem.

Primeşte-mă şi pe mine, fiul tău rătăcitor;
sărut, prosternându-mă, coapsele, pulpele picioarelor,
aşa cum sunt, în cămaşă de culoarea hrişcăi,
mama mea, vitrega mea, Ucraina!

(1965)


ZI DE NAŞTERE

A venit şi primăvara.
Copleşii joacă ţurca.
Iar în dreapta, iar în stânga –
ce de-a fetişcane!
Fetelor, priviţi,
Veni, vidi, vici.
Eu, Ivanul-căpitanul
cucerit-am orice fată.
Cucă, ciucă, nea măciucă,
tu, Ivane-căpitane,
cam josuţ, să zici, –
un metru nouăzeci.

Iar în lume veni primăvara,
trotuarele zvântatu-s-au.
Curând vor izbucni frunzuliţele
din toţi mugurii mamelelor,
din toate ţâţele.
(1967)


* * *
E bărbăteşte: să bei, dis-de-dimineaţă, vodcă
pe stomacul gol (preferând-o cafelei).
Bărbăteşte e: să fii, cel puţin, consilierul
viceministrului.
Iată-aşa. Aşa şi iată.
Pe când eu intru cu sacoşa – sare, săpun, ceapă.
Hai, înţeapă-mă cu atotvăzătorii tăi,
cu atotdesfiinţătorii.

(1970)

* * *
Hai să vorbim cu tine ca
un magnetofon cu alt magnetofon,
suflet semeţ,
Nekrasov Nikolaevici Vsevolod*,
rus japonez ce eşti dumneata.

(1970)

____
*Vsevolod Nekrasov (n. 1934) – poet, reprezentant al avangardei contemporane, a activat la postul de radio „Vocea Americii”; în 1989 revine în Rusia.

PICTORUL VOLODIA IAKOVLEV

Adică, să vezi ce
uimitor e:
în loc de o exactitate aproximativă –
o aproximitivitate exactă.

(1970)

CREŞTINUL

Îi voi da totul lui Iuda.
Dar eu?
Eu voi pleca în ce mi-a dat Dumnezeu – în
câteva sfoare scămoşite.

(1970)

* * *
Priveşte în această oglindă
ca într-o traducere juxtalineară.
Sumara apreciere din ochi a vieţii
înviorează pupila.

Da, bătrânul Driz
a rămas copil. Doar că
s-a camuflat,
acoperit de licheni.

(1970)
* * *
Crimeea. Ialta.
Fumoar.
Luptă pentru pace.
Piatră pe piatră.
Numai planul, şi putreziciunea
televizoarelor.

(1970)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu