Osip MANDELŞTAM (1891-1938)
Născut la Varşovia, mort în GULAG, lângă Vladivostok. Poet, prozator, traducător, eseist. Cu intermitenţe, a audiat prelegeri universitare la Paris (1909–1910), Heidelberg (1911–1917), iar la universitatea petersburgheză frecventează un curs de filologie romană, fără însă a-l duce la bun sfârşit. Primele versuri le scrie în 1906, iar debutul său în presă datează din 1910. Editează volumele de versuri „Piatra” (1913), „Tristia” (1922), pe cel de memorii „Vuietul timpului” (1925). În 1930 scrie „A patra proză”, drept necruţătoare critică la adresa regimului bolşevic, iar în 1933 – o invectivă epigramatică la adresa lui Stalin. Peste un an este arestat şi exilat în Uralul de Nord, apoi la Voronej (până în 1937), unde scrie celebrele „Caiete de la Voronej”, apărute postum în 1966. În mai 1938 este arestat din nou, murind curând într-o stare de prostraţie, asemănătoare demenţei.
În ce priveşte caracteristica mai generală a operei sale, A. E. Baconsky remarca următoarele: „E greu de stabilit apartenenţa lui Osip Mandelştam la unul dintre curentele literare ale vremii; precum la majoritatea marilor poeţi contemporani, în opera lui pot fi identificate aspecte ale multor orientări poetice de la începutul secolului, dar dincolo de toate, personalitatea lui se constituie singulară, pe un teren autonom. Pornind de la simbolism – care era, în ultimă analiză, o exacerbare a anumitor elemente romantice – el are interferenţe akmeiste şi chiar futuriste, în spiritul unor Hlebnikov sau Maiakovski... Pe planul limbajului, Mandelştam e unul din primii poeţi europeni care deplasează accentul expresiei de la metaforă la cuvânt. El visează un limbaj unde, după o expresie a lui, raporturile dintre cuvinte să asculte de un principiu gotic, precum sunetele în muzica lui Bach. De aici acuitatea limbajului său care vădeşte într-adevăr ceva din obsesia superior-artizanală a artistului medieval. Poate că, dintre contemporanii săi de aiurea, numele cel mai convenabil vecinătăţii lui Osip Mandelştam ar fi acela al lui T. S. Eliot; dar ce distanţă abisală între destinele lor!”
Născut la Varşovia, mort în GULAG, lângă Vladivostok. Poet, prozator, traducător, eseist. Cu intermitenţe, a audiat prelegeri universitare la Paris (1909–1910), Heidelberg (1911–1917), iar la universitatea petersburgheză frecventează un curs de filologie romană, fără însă a-l duce la bun sfârşit. Primele versuri le scrie în 1906, iar debutul său în presă datează din 1910. Editează volumele de versuri „Piatra” (1913), „Tristia” (1922), pe cel de memorii „Vuietul timpului” (1925). În 1930 scrie „A patra proză”, drept necruţătoare critică la adresa regimului bolşevic, iar în 1933 – o invectivă epigramatică la adresa lui Stalin. Peste un an este arestat şi exilat în Uralul de Nord, apoi la Voronej (până în 1937), unde scrie celebrele „Caiete de la Voronej”, apărute postum în 1966. În mai 1938 este arestat din nou, murind curând într-o stare de prostraţie, asemănătoare demenţei.
În ce priveşte caracteristica mai generală a operei sale, A. E. Baconsky remarca următoarele: „E greu de stabilit apartenenţa lui Osip Mandelştam la unul dintre curentele literare ale vremii; precum la majoritatea marilor poeţi contemporani, în opera lui pot fi identificate aspecte ale multor orientări poetice de la începutul secolului, dar dincolo de toate, personalitatea lui se constituie singulară, pe un teren autonom. Pornind de la simbolism – care era, în ultimă analiză, o exacerbare a anumitor elemente romantice – el are interferenţe akmeiste şi chiar futuriste, în spiritul unor Hlebnikov sau Maiakovski... Pe planul limbajului, Mandelştam e unul din primii poeţi europeni care deplasează accentul expresiei de la metaforă la cuvânt. El visează un limbaj unde, după o expresie a lui, raporturile dintre cuvinte să asculte de un principiu gotic, precum sunetele în muzica lui Bach. De aici acuitatea limbajului său care vădeşte într-adevăr ceva din obsesia superior-artizanală a artistului medieval. Poate că, dintre contemporanii săi de aiurea, numele cel mai convenabil vecinătăţii lui Osip Mandelştam ar fi acela al lui T. S. Eliot; dar ce distanţă abisală între destinele lor!”
* * *
1
Şuviţă de miere aurie pe sticlă se prelingea
Atât de indolent şi-ndelung, încât gazda reuşi să spună:
– Aici, în trista Tauridă, unde destinul ne-a adus, ne adună,
Nu ne plictisim deloc, – şi pe urmă peste umăr privi undeva.
2
Pretudindeni slujbele lui Bahus, de parcă singuri pe pământ
Sunt paznicul şi câinele, – mergi şi pe nimeni nu mai vezi.
Ca butoaie grele, calm se cotilesc zi după zi, pe pante verzi.
Departe-n coliba vocii – nu înţelegi, nu răpspunzi un cuvânt.
3
După ce băurăm ceaiul, ieşirăm în marea grădină ruginie,
Ca pleoapele pe ochi sunt lăsate-ntunecatele perdele.
Pe lângă albe colonade mersem să vedem via, viţele-i grele,
Unde cu aeriană sticlă e scăldată a munţilor insomnie.
4
Eu am spus: via supravieţui ca o veche bătălie,
Unde călăreţi creţoşi se-nfruntă-n alinieri buclate;
În pietroasa Tauridă ştiinţele Eladei – toate
În aceste rânduri nobile de viţă ruginie.
5
Iar în odaia albă, ca vârtelniţa, se aude liniştea,
Miroase-a oţet, vopsea, stropi de vin tânăr pe argiloase torţi.
Mai ţii minte, în casele grecilor: soţia iubită de toţi, –
Nu, nu Elena – o alta, – cât de mult tot ţesa, destrăma?
6
Lâna de aur, unde ai fi? Lână de aur, de aur ecuaţii...
Cale îndelungă vuiră grele talazuri înspumate,
Şi, părăsind corabie, vele trudite pe mările toate,
Odiseu reveni în Ithaka plin de vremuri şi spaţii.
1917
1
Şuviţă de miere aurie pe sticlă se prelingea
Atât de indolent şi-ndelung, încât gazda reuşi să spună:
– Aici, în trista Tauridă, unde destinul ne-a adus, ne adună,
Nu ne plictisim deloc, – şi pe urmă peste umăr privi undeva.
2
Pretudindeni slujbele lui Bahus, de parcă singuri pe pământ
Sunt paznicul şi câinele, – mergi şi pe nimeni nu mai vezi.
Ca butoaie grele, calm se cotilesc zi după zi, pe pante verzi.
Departe-n coliba vocii – nu înţelegi, nu răpspunzi un cuvânt.
3
După ce băurăm ceaiul, ieşirăm în marea grădină ruginie,
Ca pleoapele pe ochi sunt lăsate-ntunecatele perdele.
Pe lângă albe colonade mersem să vedem via, viţele-i grele,
Unde cu aeriană sticlă e scăldată a munţilor insomnie.
4
Eu am spus: via supravieţui ca o veche bătălie,
Unde călăreţi creţoşi se-nfruntă-n alinieri buclate;
În pietroasa Tauridă ştiinţele Eladei – toate
În aceste rânduri nobile de viţă ruginie.
5
Iar în odaia albă, ca vârtelniţa, se aude liniştea,
Miroase-a oţet, vopsea, stropi de vin tânăr pe argiloase torţi.
Mai ţii minte, în casele grecilor: soţia iubită de toţi, –
Nu, nu Elena – o alta, – cât de mult tot ţesa, destrăma?
6
Lâna de aur, unde ai fi? Lână de aur, de aur ecuaţii...
Cale îndelungă vuiră grele talazuri înspumate,
Şi, părăsind corabie, vele trudite pe mările toate,
Odiseu reveni în Ithaka plin de vremuri şi spaţii.
1917
„BANDAJEAZĂ-ŢI MÂNA CU BATISTA...”
(una din redacţiile poemului „Armenia”)
1
Numai să priveşti spre cimitirele armeneşti –
Tăvălugi cărămizii împrăştiaţi de cutremuratul pământului
Ei seamănă tocului maşinii de cusut Zinger
Oarecum spreiaţi, rostogolindu-se-n dezordine.
Aici se aude sforăitul rumenilor regi şi bărboşilor angheli
Unduitorul sforăit al ţârcovnicilor analfabeţi
Fioriturile sforăitului năsoşilor filistini
Sforăitul de patriarh [indesc.] breslaşilor
Şi sforăitul de bivol al ţăranilor.
2
Dar măceşul din Zvartnoţ* scuturându-se la prima atingere
Şterc roz – muselină – petala solomoniană
Nci pentru şerbet barem folositoare pădureaţa
Ce nu dă nici tu ulei, nici tu aromă?
Roza surugiului de faeton şi a încruntatului paznic
Ce străjuieşte ruinele delăsatului forum
Unde-s tăiaţi stejarii de [indesc.] acuprinderea
Rulourilor covoarelor de piatră.
3
Scumpă scumpă scumpă
Antică antică antică
În trei culori vopsit atlasul lui Ptolemeu
Chipul leului devenind imagine infantilă
[inddesc.] din mii şi mii de copii
Şi călătorind cu cuferele cimitirele de ţară
Roşcaţi vălătuci împrăştiaţi la cutremure de pământ
Asemeni tocurilor maşinilor de cusut Zinger
Speriaţi de ceva, fugind în dezordine.
4
Un car cu boi duce băutură de portocale
Spre-a se construi case din fructe zaharisite
Şi, lungi în picioare, stropitorii de uliţe
Seamănă semănătorilor ce împrăştie stropi.
5
Vărunid casa, plecară şi tencuitor şi dulgher [?]
Să bea o cupă de vin amar-acrişor
Ars e gunoiul preţios.
6
[Există profesori care ghicesc în fierturi, venerând diavolul.
Buzele ascultă de freamătul sacru.]
_________
*Zvartnoţ – celebtru templu din Evul Mediu timpuriu (construit între 641-661), nu departe de Ecimiadzin.
(una din redacţiile poemului „Armenia”)
1
Numai să priveşti spre cimitirele armeneşti –
Tăvălugi cărămizii împrăştiaţi de cutremuratul pământului
Ei seamănă tocului maşinii de cusut Zinger
Oarecum spreiaţi, rostogolindu-se-n dezordine.
Aici se aude sforăitul rumenilor regi şi bărboşilor angheli
Unduitorul sforăit al ţârcovnicilor analfabeţi
Fioriturile sforăitului năsoşilor filistini
Sforăitul de patriarh [indesc.] breslaşilor
Şi sforăitul de bivol al ţăranilor.
2
Dar măceşul din Zvartnoţ* scuturându-se la prima atingere
Şterc roz – muselină – petala solomoniană
Nci pentru şerbet barem folositoare pădureaţa
Ce nu dă nici tu ulei, nici tu aromă?
Roza surugiului de faeton şi a încruntatului paznic
Ce străjuieşte ruinele delăsatului forum
Unde-s tăiaţi stejarii de [indesc.] acuprinderea
Rulourilor covoarelor de piatră.
3
Scumpă scumpă scumpă
Antică antică antică
În trei culori vopsit atlasul lui Ptolemeu
Chipul leului devenind imagine infantilă
[inddesc.] din mii şi mii de copii
Şi călătorind cu cuferele cimitirele de ţară
Roşcaţi vălătuci împrăştiaţi la cutremure de pământ
Asemeni tocurilor maşinilor de cusut Zinger
Speriaţi de ceva, fugind în dezordine.
4
Un car cu boi duce băutură de portocale
Spre-a se construi case din fructe zaharisite
Şi, lungi în picioare, stropitorii de uliţe
Seamănă semănătorilor ce împrăştie stropi.
5
Vărunid casa, plecară şi tencuitor şi dulgher [?]
Să bea o cupă de vin amar-acrişor
Ars e gunoiul preţios.
6
[Există profesori care ghicesc în fierturi, venerând diavolul.
Buzele ascultă de freamătul sacru.]
_________
*Zvartnoţ – celebtru templu din Evul Mediu timpuriu (construit între 641-661), nu departe de Ecimiadzin.
Traducere de
Leo BUTNARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu