ORDINE DE ZI, ORDINE DE NOAPTE
Cum poate fi privit un poet care se prezintă astfel: „Maică Literatură Română, iartă-i poetului / involuntara-i neascultare / de a se fi născut în Basarabia / şi nu / la Bucureşti"? Aceste câteva cuvinte, scrise sub titlul Către literatura ţării, vorbesc în modul cel mai natural despre poetul Leo Butnaru. Un autor pentru care poezia este terenul luptelor personale, politice, teritoriale şi, fireşte, literare. Textele sale vorbesc în mod veridic despre evenimentele zilelor de acum, despre lucruri care sunt sau care pot fi, despre oameni care au existat sau care mai există încă. Însă, atenţie, fără a fi un document. Este admirabilă capacitatea acestui autor de a folosi evenimentele din jurul său pentru a-şi crea poezia. Şi nu de a folosi poezia pentru a intenţiona să creeze realităţi.
Locul în care Leo Butnaru investeşte cel mai mult este replica ironică. Replică dată evenimentelor istorice, personalităţilor, personajelor care trăiesc doar într-un vers sau chiar propriilor cuvinte. Poemele poartă o conştiinţă ascuţită a istoricului şi a politicului. Cu toate acestea, paradoxal, vocea autorului vorbeşte pe cel mai firesc ton despre o altă cu totul direcţie a lucrurilor. Sau se plasează de cealaltă parte, cu o sinceritate dintre cele mai tăioase şi mai neaşteptate: „...ar trebui să fii politicos cu rinocerii politizaţi / să nu le spui adevărul în ochii lor holbaţi din preajma / cornului de pe nas; / să nu fii obiectiv cu ei / pentru că tu / nu eşti critic teatral. // În fine / cu rinocerii poartă-te cum / se cuvine / chiar le poţi zâmbi / dat fiind că ei au fost foarte drăguţi cu/ Eugen Ionescu conaţionalul nostru/ permiţându-i să fie absurd / adică." În calitate de cititori ai ambilor autori, ne putem întreba: s-ar fi gândit cineva să se plaseze, fie şi în mod ludic şi neserios, în locul rinocerilor despre a căror nocivitate în demersul istoriei s-a vorbit atât de mult? Este un îndemn (nu lipsit de ironie) binevenit de a zdruncina supremaţia ideilor primite de-a gata.
Leo Butnaru este un autor căruia îi vine bine haina de poet.
Iulia Iarca
(România literară)
O CARTE DE POEZIE DESPRE POEZIE
Cea mai recentĂ carte de poezie a lui Leo Butnaru, Ordine de zi, ordine de noapte (Valman, Râmnicu Sărat, 2009), este o carte despre lectura poeziei, despre poet, despre traducătorul de poezie şi despre cititor. Ea este deschisă de două poeme de forţă, unul mai vechi, emblematic pentru condiţia autorilor de dincolo de Prut – ,,Maică Literatură Română /iartă-i poetului /involuntara neascultare /de-a se fi născut în Basarabia, /şi nu /la Bucureşti” (Către literatura ţării) – , celălalt despre ,,Cum citeşte un sfânt?”, cu imaginea de neuitat a lecturii ca un incendiu de lumini: ,,Anume aşa citeşte un sfânt /cuvânt cu cuvânt /ce se aprind /pe următorul cuvânt luminând /aprinzând…”
Poetul citeşte poezia pretutindeni, ca în delicatul Hokku: „De pe frunza bambusului /barza ciuguleşte melcul /trosnindu-i cochilia-n clonţul dur. //…Dar nici chiar acesta nu e /cel mai scurt poem despre moarte…”, însă mai ales în cărţile de versuri cu care intră într-un dialog fertil pentru propria-i creaţie, precum cel Cu Allen Ginsberg rescriind o sutră a florii soarelui, în care vorbeşte despre ,,…intenţia-mi de a disemina ca pe un polen eteric /lumina florii-soarelui de pe câmpiile yankee cu cea din /Bărăganul românesc sau /de pe grasele cernoziomuri basarabene.” Dar poezia nu este singura inspiratoare de poezie, Biblia, capodoperele literaturii, muzica, pictura, viaţa artistului joacă de asemenea un rol important, astfel că cele mai multe dintre poemele volumului fac trimitere la nume mari, sunt încărcate de aluzii culturale, ceea ce nu surprinde, lirica lui Leo Butnaru fiind perfect sincronizată, în eşalonul dintâi al valorii, cu poezia care se scrie şi se publică azi dincoace de Prut. Amplul Portretele de sine ale Fridei, Ba omul, ba rinocerul, Diptic juneţe-senectute, Dor de casă, În aşteptarea ta sunt numai câteva exemple privitoare la ceea ce literatura şi arta de calitate continuă să genereze atunci când în procesul alchimic al scrierii poeziei proporţia talentului poetului-cititor, poetului cunoscător, iubitor de artă este majoritară.
O altă categorie de versuri se înscrie dacă nu în rândul, în spiritul leologismelor, în care jocul de cuvinte este echivalentul tehnicii din poezia cu formă fixă: ,,O, da! /Da, o! /Dao e în acelaşi timp /ceea ce există /şi ceea ce nu există /pentru că Dao (O, da! Da, o!) /e Totul /chiar şi atunci /când ceva nu există.” (Totum). Interesante, în schimb, ni se par, cele care valorifică potenţele lirice ale cifrelor, spre care o punte de trecere o reprezintă chiar poemul preferat pentru coperta IV: ,,...m-am născut pe /05.01.1949… – în autobiografii /precum în logica obligatoriu formală /a poeziei /şi cifrele sunt /jocuri de cuvinte..” (Curriculum poematis). Ne gândim, de pildă, la Oraşul, Statistică, Sosia şi îndeosebi la Poeme optimiste: ,,eu ca un 8-imat sadea / nimic altcumva decât român /aş fi putut scrie unele poeme /în 8-imetru prezent /vreo 8, să zicem /în pofida evidenţei şi aşteptărilor – cele /mai 8-imiste /adică 8-imale /din câte mi-ar fi fost date /atât de necesare în tot mai profunda criză mondială /8-ometrică /alias cu serioase defecte de vedere şi / de trecere cu vederea…”
Memorabile – Din experienţa unui traducător şi Odă marelui cititor.
Venind, în creaţia bogată a lui Leo Butnaru, după lectura fermecătorului Copil la ruşi, impresia de construcţie mentală este şi mai puternică în cazul acestui volum de versuri. De aceea când încântă – de multe ori –, emoţia este una de natură intelectuală: ,,…şi apele păşeau pe deasupra lui Dumnezeu /chiar pe el păşeau apele, la rândul lor – ca pe alte ape /păşind şi mirându-se ce profund este Dumnezeu /din adâncurile căruia erau privite…” (Turnul şi ferestrele din gând). Adică pe măsura celei mai apreciate poezii în zilele noastre.
Doina Cernica
(Crai nou)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu