ALTE FILE DE JURNAL

                                    CĂRARE ŞI… CĂMILA

           18.XI.1983

          Petru Cărare mi se plânge că nici el, ca şi noi – ceilalţi scriitori, adică, – n-am ştiut  până astăzi care este cel mai mare „bârfitor” al breslei. „Voi ziceţi că eu ascund banii de soţie ba în gulerul, ba în poala trenciului, sub pardoseala paltonului… Ba că lipesc filele din carnetul de scriitor, între ele tăinuind vreo bancnotă… Toate astea nu fac un ban pe lângă ce a  spus… Da, te întrebam, dar ştiu că nu ştii, cine e cel mai al naibii bârfitor  dintre scriitori… (Pauză. Cărare vâră o mână în buzunarul trenciului, ridică bărbia şi degetul arătător al celeilalte mâni.) E Vodă, bre, Vodă! Ştii ce a spus el? Cică: «Geaba îi caută soţia lui Cărare banii prin cusăturile hainelor. Dacă i-ar despica limba în două, în mijlocul ei numaidecât ar găsi zece ruble». «Vezi tu, Butnarule, cine-i Vodă?»” – încheie Cărare.

          24.XI.1983

        Adunarea scriitorilor. După ce Petru Cărare îşi exprimă un întreg arsenal de doleanţe, indignări, reproşuri, prorociri, Vera Malev, secretar de partid, vrea să atenueze unele lucruri, începând cu: „Am să vorbesc simplu, deoarece mie Domnul nu mi-a dat, precum lui Cărare, harul umorului…”, la care intervine Aureliu Busuioc cu remarca: „Hârul… Hârul umorului…”

        Acelaşi Petru Cărare îşi încheie cuvântul la adunarea scriitorilor cu: „Îndemn cofraţii să meargă înainte, tot înainte, iar eu o să mă strădui să merg şi mai înainte, pentru ca nimeni să nu-mi poată pune beţe-n bătrânele mele roţi”… (Să vorbeşti de bătrâneţe la 48 de ani?...)

           9.XII.1984

Arh. Cibotaru avea nişte versuri de felul: „Din piept îmi creşte o tufă de vie/ Şi rădăcinile ei mă dor”. La care Cărare îi spune: „Păi de ce mănânci poama cu tot cu seminţe?!”

15.II.1985

Acum două zile, Petru Cărare a împlinit jumătate de secol de existenţă. Vladimir Beşleagă îi telefonează, felicitându-l şi adăugând:

– Petrică, tu eşti un bun umorist, dar oare nu ţi-a fost prea de tot îndrăzneala să te naşti în aceeaşi zi cu marele fabulist Krâlov?

– Acum mă gândesc şi eu la asta, dar, crede-mă, am aflat de acest lucru abia peste patruzeci de ani după venirea mea pe lume, când l-am tradus pe Krâlov şi i-am studiat, bineînţeles, şi biografia. Nu mai pot da îndărăt, – zice Cărare.

22.II.1985

Bunul Gheorghe Vodă are neplăceri. A spus ceva cuvinte mai drastice la omagierea lui Petru Cărare şi acum dă explicaţii. Prea le place unor diriguitori de la Uniunea Scriitorilor să pieptene lucrurile. Mult are să ţină astfel? [Motivul: Vodă se întrebase de ce în enciclopedie (a Moldovei) cămila are „portret”, iar scriitorul Cărare – nu… Şi-apoi expresia lui preferată: „Noi, cei din ţările slab-dezvoltate…”]

23.II.1985

Cică pe Gheorghe Vodă l-a turnat Ti. Sau unul din secretarii US. Chiar atunci seara s-a telefonat „unde trebuie”. La biroul de partid l-au apărat V. Malev şi B. Istru. Noul secretar  de partid Prohin a cam înghiţit găluşca.

4.II.1986

Gheorghe Vodă continuă rebotezarea confraţilor, lui Iacob Burghiu zicându-i: Iaşa literară… Tot a lui, celebră: Boţuioc (de la, prin reducere: Boţu+Busuioc).

Iar Petru Cărare rebotează RFG, numind-o: Republica Feudală Germană. Tot el primeşte înştiinţare că nu i se va deschide proces penal în legătură cu „portul ilegal de armă rece” (un cuţit frumos, procurat în Gruzia, la Piţunda, şi care ia fost reţinut la aeroport, nu fără panică, birocraţie frunte-ngustă, demersuri…)

3.X.1986

Cărare zice că Esinencu are norocul că amicii şi colegii săi nu-l citesc. Dacă l-ar citi, ar descoperi ceea ce au spus ei cândva, s-ar descoperi pe ei înşişi ca fel de a fi, personaje. Cărare zice că s-a regăsit în câteva locuri. Mă rog, povestea el ce povestea, întâmplări, cazuri, una – alta, iar amicul său de la Chiţcani ia şi le toarnă în proză!

8.IV.1987

Telefonează Cărare. A sosit de la o casă de creaţie din (sau: de sub) Moscova. Şi e vorbăreţ, ca totdeauna. Îl pun la curent că H. Moraru a scris nişte „impresii” despre el, Cărare. Râde, mirându-se de coincidenţă: acum trei zile ticluise o parodie la microinterviul lui Hary (semnal la „Pragul dinspre miază-zi”). Zicea Mor. că nu poate scrie vara, ci doar iarna. Cărare întreabă: dar vara, stând în beci, ca să-ţi fie… iarnă, ai putea scrie?

Povesteşte că a fost la „Mârţoaga cu zurgălăi”, însuşi Druţă ajutându-l cu biletul, altfel – vagă speranţă să fi nimerit la spectacol. Vrea să scrie nişte impresii, să  ni le prezinte la „Lit. şi Art.”. Poftim. Să ştim şi noi.

l.b.