DIN JURNAL 1983-1987

CLIPE CU EMIL LOTEANU

19.XI.1983

Premiera filmului „Anna Pavlova”. Emil Loteanu e un izvor nestăvilit de cuvinte care, aproape uimitor, oricum, oriunde şi oricând, reuşesc totuşi să se ordoneze, să exprime idei. O ordine personală, pe care limba rusă, probabil, n-ar cunoaşte-o, de n-ar fi fost Loteanu. Accentul său românesc e muzical. Emil vorbeşte despre marea rezervă de talente pe care o are Moldova şi pe necesitatea de a le găsi, de a le ajuta să iasă la lumină, să se afirme. Vorbeşte cu criterii demne de un artist de valoare, care-şi cunoaşte preţul. Ceilalţi regizori de la „M–F”, toţi împreună, – cât o minte, o cultură, o viziune Loteanu. Nici nu-ţi vine să le aminteşti numele…

Filmul propriu-zis – ţinută medie. Dar migălit de un profesionist. Consider că eşecurile (nu, Loteanu nu a eşuat, chiar dacă mulţi vor să creadă că, totuşi, a…) marilor artişti nu pot fi, ca valoare, mai prejos decât cele mai înalte trepte pe care le pot atinge artiştii de duzină.

Prosper Mérimée: „Nu vorbiţi niciodată ceva rău despre propria-vă persoană. Aceasta o vor face prietenii dumneavoastră”.

7.III.1984

Din monografia lui A. Lipkov „Emil Loteanu”, Moscova, 1983: „După aceea eu am învăţat la Bucureşti în liceul «Sfântul Sava», din care, în diverse perioade, au ieşit multe personalităţi proeminente ale literaturii române: Ion-Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi şi mulţi alţii. Aici predau profesori minunaţi…”

„Eu nu pot şti cum anume se defineşte legătura care uneşte omul cu pământul natal – să o numim biocurenţi, fluizi sau oricum altfel, dar sunt convins: ea există, ea îi este necesară fiecăruia dintre noi”.

„Am devorat întreaga poezie universală – din Est şi Vest, din Orient. Pe Omar Khayyam, farsi şi Burns, Witman, latinoamericanii, francezii (ce păcat, că entuziasmul lor poetic s-a stins la începutul secolului – ei pur şi simplu începuse să se jeneze să mai scrie versuri), italienii”. 

Această frază a lui Loteanu m-a interesat în special pentru referinţa la poezia franceză; afirmaţie, parţial – judicioasă, parţial – bazată pe adevăr.

Despre oamenii cu care  avea să lucreze la filme: „Noi îi selectam cu aceeaşi scrupulozitate, cu care, probabil, îşi alegeau carbonarii camarazii de luptă”.

                                            Emil Loteanu, Lubomir Iorga, Leo Butnaru  si Mihai Potarniche, Franta 1996

Despre „Poienile roşii”: „De altfel, m-a întristat mult cuvântarea lui Chingis Aitmatov la plenara Uniunii cinematografiştilor, care acuza «Poienile roşii» de decorativism, de goană pentru înfrumuseţare. Fiind om cu un o altfel de mentalitate, de altă naţionalitate, el nu a încercat să înţeleagă că este vorba de o altă tradiţie, căreia îi este specifică tocmai o atare modalitate de expresie”. (Un bobârnac dat asiatului…)

„Această clipă”: „Materialul despre războiul civil din Spania nu mi-a venit oarecum întâmplător. Trăind în Moldova, este imposibil să nu simţi că pe această îngustă fâşie de pământ, pe care se află porţile strategice spre Europa, totdeauna a exista un puls politic fierbinte. Amintim numele oamenilor, care au făcut revoluţia din octombrie, nu poate să nu uimească numărul celor ce s-au născut pe aceste meleaguri. Şi Lazo, şi Iakir, şi Kotovski, şi Frunze – toţi sunt originari din Basarabia. De cealaltă parte a baricadelor erau de asemenea deloc puţini pământeni de-ai lor – este suficient să amintim o astfel de figură cunoscută, ca Purişkevici”.

25.VIII.1985

Acum 5 zile – un interviu cu Emil Loteanu. Filmează „Luceafărul”. Ne-am întâlnit la radioteleviziune, unde-şi are pavilioanele.

Victor Teleucă spune că, pe când a fost în Suedia, a luat o ghindă de lângă sala unde se acordă Premiul Nobel. A sădit ghinda în curtea Uniunii scriitorilor, lângă havuz. Să vezi, a încolţit! Însă după vreo doi ani puietul de stejar „nobiliar” dispăru. Cică l-o fi luat cineva, să-l răsădească sub geamul cabinetului său de lucru.

4.IX.1985

Mi se adresează multe elogii referitoare la interviul pe care l-am realizat cu Em. Loteanu. Însă eu mă tem de prea multe elogii, chiar şi de puţine, dacă ţinem cont ce repercusiuni neplăcute poţi avea din cauza invidioasei „opinii publice”.

17.X.1985

O seară densă cu Emil Loteanu, Gr. Veru, Gheno Kalandia (poet din Gruzia), Nicolae Sulac şi Rudolf Olşevski. Ospeţie la ultimul, apoi la penultimul, adică Sulac. Loteanu – fulminant, plin de vervă, informaţie şi inspiraţie, Vieru oarecum retras, îngândurat, conştient sau resemnat, trecând pe plan secund. Cică trudeşte la un memoriu amplu, sfâşiat de probleme. Duminică, Sulac pleacă în Danemarca. Personalitate mereu neîndepărtată de ingeniozitatea poporului, enunţând concluzii şi judecăţi precise, diagnosticări greu de parat, dure în adevărul lor evident. A suportat o intervenţie chirurgicală la ochi. Îngrijorat de evoluţii imprevizibile. Cu Gheno sper să realizez mâine un interviu. Astăzi trebuia să plece cu Gr. Vieru şi Arh. Cibotaru la Dolna.

2.IX.1986

În spatele sălii cu orgă Emil Loteanu filmează cadre pentru „Eminescu”. Îl felicit cu apropiaţii 50 de ani ce are ai împlini. Jubileul e în noiembrie, însă dat fiind că am scris despre el pentru revista „Moldova”, am adică dreptul să anticipez. Emil vorbeşte cu nostalgie despre cei 40 de ani ai săi pe care îi marcase în mijlocul multor prieteni, unii dintre care însă nu mai sunt în viaţă.

18.I.1987

Ieri, două premiere: la televiziune – a piesei lui Andrei „Bufniţa”, şi a filmului lui Loteanu „Luceafărul”. Prima am vizionat-o împreună cu autorul, Lenuţa Bontea şi cu Victor Dumbrăveanu. La film am şi scris o cronichetă.

25.I.1987

Restructurarea? Regruparea mediocrităţilor – Iachimov ajunge redactor-şef la editură.

Alt impostor, Ciocoi, aduce nişte traduceri din Puşkin. Lasă „Vakh” şi „Tavrida”, nici măcar ştiind că pre limba noastră e – Bahus şi Taurida! Auzi, lume! Traducător şi conducător! Ne facem iluzii… Fără cultură şi oameni inteligenţi nu există restructurare.

Alt ignorant, destituit deja, Hropotinschi, cu răcnetele lui obraznice la oameni înzestraţi, unul din ei fiind Emil Loteanu. De altfel, la adunarea scriitorilor,  Valentin Mândâcanu exemplifică: Hropotinschi tradusese din ruseşte „para pusteakov” prin… „o pereche de fleacuri”!

l.b.