O ANTOLOGIE DESPRE LUMINĂ

ARGUMENT

                                                                                                       de Irina Petraş

Anul 2015 este Anul Internaţional al Luminii. Am putut constata prin reacţie proprie cum se construiesc miturile, cum poţi ajunge să crezi, miraculos, în ceva de mintea ta scornit, de vorba ta numit. Un fel de efect bumerang al rostirii potrivi-te. Închipui o poveste explicativă şi o crezi, o vreme, fiindcă îţi împacă nişte nelinişti. Din clipa în care am aflat că ne aflăm în Anul luminii (fiindcă aşa l-a numit ONU, într-un exerciţiu de admiraţie pentru tot ce ţine de Lumină şi de Tehnologiile legate de lumină), lucrurile din jur mi s-au părut mai luminoase, ca şi cum această arbitrară învestitură ar fi alungat umbre, ar fi spulberat nori. Numim lucrurile într-un anumit fel şi lumea se supune, ne iese în întâmpinare. Scriitorul vine în întâmpinarea lumii cu o pre-judecată care va decide perspectiva. Semnele din afară şi dinăuntru sunt selectate după criterii proprii şi traduse ca atare. Literatura, ca act privilegiat de Cunoaştere, este ea însăşi o „tehnologie a luminii”.

Am ales această temă – lumina – şi fiindcă se împlinesc 120 de ani de la naşte-rea lui Lucian Blaga, autor al Poemelor luminii. E şi o doză de joc la mijloc, dar şi intenţia serioasă de a evidenţia nenumăratele sensuri pe care le are lumina pentru noi, oamenii, şi pentru noi, scriitorii.

Prima secţiune e dedicată lui Blaga, reunind comentarii la opera sa poetică şi fi-losofică, la biografia sa. Ţine locul Meridianelor Blaga pe care le-am editat prin Societatea Culturală Lucian Blaga Cluj-Napoca mai mulţi ani la rând (vezi, pentru detalii: www.societateablaga.ro).

Cea de-a doua secţiune, „antologia luminii”, îl ia drept martor pe acelaşi Lucian Blaga. Motoul recurge iarăşi la începutul de scrisoare de atât de multe ori folosit în alcătuirile mele, încât a devenit aproape o tradiţie: „Lumina a crescut enorm la Cluj…”

Fiindcă am lăsat libertate deplină invitaţilor mei, diversitatea de ton şi abordare e dinamică şi incitantă. Organizarea textelor a fost, de aceea, ceva mai dificilă. În cele din urmă, am ales să grupez eseurile, prozele şi traducerile într-o înşiruire oarecum logică, de înrudire şi neintenţionate – dar cu atât mai savuroase – interferenţe. Pentru poeme, am recurs la ordinea alfabetică a autorilor, rezultatul fiind un vitraliu colorat şi cu multe pete de lumină.

Multe texte au fost scrise anume pentru Lumina din cuvinte (deşi publicate între timp prin reviste); altele sunt readuse acum în atenţia cititorului într-o „lumină” nouă. Mulţumesc tuturor că li s-a părut atrăgătoare ideea acestei alcătuiri.

Pentru argument, aveam de gând să scriu câteva rânduri despre expresiile din limba română în care lumina e prezentă. Am descoperit, însă, că am nevoie de un 6 spaţiu mult prea mare pentru a cuprinde cum se cuvine subiectul. Selectez, deocamdată, definiţii din Dicţionarul Explicativ al limbii romane, Dicţionarul etimologic al limbii romane, Dicţionarul de sinonime, Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu ori din Enciclopedia Minerva etc.), ca invitaţie la o stare de veghe faţă în faţă cu marea familie a cuvintelor luminii. Şi, poate, la o calmă, înţeleaptă aşezare sub lumină în vremurile noastre de zbucium şi zavistie.

 LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiaţie sau complex de radiaţii electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente şi care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiaţii. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conţine toate radiaţiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conţine un număr foarte mic de radiaţii infraroşii şi care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiaţii de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conţine radiaţii de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcţiilor de oscilaţie ale radiaţiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform in jurul direcţiei de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiaţii electromagnetice ale căror direcţii de oscilaţie nu sunt uniform distribuite in jurul direcţiei de propaga-re. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer in locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, inainte de răsăritul Soarelui, şi primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanţe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = făţiş, in văzul tuturor. Pe lumină = in timpul zilei, de la răsăritul pană la apusul Soarelui, pană nu se inserează. ◊ Loc. prep. In lumina... = prin prisma (unei anumite concepţii), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simţul văzului; b) a se naşte. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieşi la vedere, a se arăta. A ieşi la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieşi dintr-o situaţie grea; b) a ieşi la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situaţie, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) in lumină = a scoate (ceva) in evidenţă; a sublinia. A pune intr-o lumină bună (sau rea, urată etc.) = a scoate in evidenţă aspectele pozitive (sau negative) din viaţa sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva. intr-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva intr-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepţii. A vedea lumina tiparului sau (inv.) a ieşi la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicaţie luminoasă care serveşte la controlul stării şi al modului de funcţionare a unei instalaţii de telecomandă, a macazurilor, a semnale-lor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziţiei sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Şi in sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparaţie) Fiinţă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preţ, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenţie. II. Fig. Ceea ce aduce claritate in mintea omenească; învăţătură, cultură, educaţie. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (intr-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină in capul (sau in mintea) cuiva = a pricepe, a inţelege. III. 1. Distanţa liberă dintre feţele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre feţele interioare opuse ale unui gol. 2. (inv.; urmat de determinări) Suprafaţă. Stăvilarul morii. [Pl. şi; (inv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis). Sursa: DEX (2009)

LUMINĂ-DE-PĂDURE s.v. licurici. Sursa: Sinonime (2002)

lumină (lumini), s.f. – 1. Claritate, transparenţă. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Ştiinţă, cunoaştere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Luminare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. Lat. lumina, pl. lui lūmen (Puşcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminaţiei, cu suf. -ină, ca in albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 şi Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină „pupilă”, este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, şi forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin şi Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată şi o dependenţă directă de lumină); luminăciune, s.f. (inv., ilumina-re; inv., titlu de demnitate; înălţime, alteţă); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; inv., inalt, calificativ 7

oficial, in sec. XVII-XIX, cind e vorba de voievod); luminăţie, s.f. (inv., înălţime, titlu de demnitate); luminător, adj.(care luceşte, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s.n. (ferăstruică, lucarnă); luminiş, s.n. (rarişte, poiană; spaţiu descoperit intr-o pădure); luminiţă, s.f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s.f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban il derivă din rus. lomonos incrucişat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). Cf. lume, luminare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminaţi(un)e (var. pop. luminaţie), s.f. (iluminaţie; sărbătoare nocturnă); inlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s.f., din fr. luminosite. – Din rom. provine ngr. λουμίνι „candelă, luminărică”. Sursa Dicţionar etimologic al limbii romane, 2001.

LUMINA, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aştri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspandi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A insoţi pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă in întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a călăuzi, a conduce spre ţintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunţă venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. şi refl. A învăţa carte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. şi refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulţumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre faţă, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulţumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină. Sursa: DEX (2009)

lumina v. 1. a răspândi lumină: soarele luminează pământul; 2. a ţinea cuiva lumina: luminează-mi pe scară; 3. fig. a deschide mintea, a face să priceapă: studiul luminează spiritul; 4. a călăuzi: mă duc unde m’o lumina D-zeu; 5. a distribui luminile şi umbrele, intr’un tablou; 6. a se însenina: se luminează vremea; 7. a se revărsa de ziuă. [Lat. LUMINARE]. Sursa: Şăineanu, ed. a VI-a (1929).

LUMINA vb. 1. a arde. (Lampa ~ pană târziu in camera lui.) 2. a scânteia, a sclipi, a străluci. (Candelabrele ~ in salon.) 3. v. străluci. 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. însenina. *6. (fig.) a se însenina. (S-a ~ când m-a văzut.) Sursa: Sinonime (2002)

Lumină, iritaţia de care luăm act cu ajutorul ochilor. Izvorul de L. este orice corp incandescent, pe lângă aceasta există şi aşa numită lumină rece. Izvorul principal de lumină este soarele. L. soarelui este albă şi se discompune cu ajutorul prismei într’un spectru, in mai multe colori. Colorile diferă după lungimea de undă. […] Undele mai lungi sunt undele de căldură, undele mai mici, cum sunt cele viole-te sau ultraviolete, produc efecte chimice. L., pătrunzând prin diferite corpuri, va fi absorbită („absorpţia” L.-ei). Absorpţia L.-ei depinde de numărul vibraţiilor luminoase şi de natura corpului absorbant. Cand un corp absoarbe toată lumina, zicem că corpul este negru, când corpul reflectă toată lumina, zicem că corpul este alb. Lumina exercită o presiune asupra corpurilor; această presiune e mai mare asupra corpurilor reflectoare şi mai mică asupra corpurilor care absorb. Pentru explicarea fenomenului L. s’au emis mai multe teorii: Teoria emisiunii L.-ei a lui Newton: L. constă dintr’o materie extraordinar de fină, emisă de corpul luminos. Această teorie nu s’a putut menţine, pentrucă in special nu putea explica fenomenele interferenţii. De altă parte, tot după această teorie, lumina trebuie să se propage mai repede in corpurile mai dense, cum este apa, şi mai lent in corpurile mai rarefiate, cum este aerul, dar aceste fenomene prezise de „teoria emisiunii” sunt in contrazicere cu experimentul. Din cauza aceasta teoria emisiunii a fost părăsită in favoarea „teoriei ondulatorii” a luminei. Autorul acestei teorii este renumitul savant francez Fresnel. După această teorie, lumina este un fenomen de ondula-ţie transversală a eterului. Anumite dificultăţi ale teoriei ondulaţiunii au fost înlăturate prin „teoria electromagnetică a luminei” al cărei autor este englezul Maxwell. După Maxwell, lumina este un fenomen de propagare a undelor electromagnetice. Teoria lui Maxwell a fost perfecţionată şi completată de Lorentz, după care orice accelerare a unui electron produce unde in eter. Sursa: Enciclopedia Miner-va, Cluj (1929).

E Anul Luminii, aşadar. Şi al mai multor aniversări, de la Eminescu şi Maiorescu, la Blaga, Barbu, Arghezi, Sadoveanu şi Rebreanu. Numărăm marile aniversări, cele pe care le numim „rotunde”, din 5 în 5 ani, lustrum, purificarea şi strălucirea, având, poate, rădăcini comune cu lux, lucis ori cu lumen, lumina. Din 5 în 5 ani, ieşim în lumină, cu un nou inventar al fiinţei noastre, asumând vârfurile. Mă întreb, însă, dacă le şi ascultăm, dacă le urmăm poveţele. „În orice om o lume îşi face încercarea”, zice Eminescu, iar Blaga îi răspunde: „Omul nu-i decât măsura unui drum de împlinit” şi „Drumul tău nu e-n afară / căile-s în tine însuţi”. Lumi-na şi Binele există presupunând Răul şi Întunericul. Viaţa şi Moartea se caută şi se valorează una pe cealaltă, închipuind marea cumpănă, desenată de Eminescu în Caiete, cea care visează să devină cerc fără a deveni vreodată. Existenţa umană e unitate şi colaborare de antinomii, de contradicţii împăcate dinamic.

Nu ştiu când şi de ce am ajuns să luăm în derâdere „Dulcea Românie” a lui Eminescu şi să coborâm în ocară dimensiunea mioritică prin care ne-a descris Blaga. Tot nu înţelegem că România îşi face încercarea în fiecare dintre noi şi că prin noi se măsoară caratele ei?

Peste trei ani, vom sărbători centenarul Marii Uniri. Vom fi în stare să găsim cumpăna dreaptă, să exaltăm fâşia de lumină din fragmentele de istorie hărţuită ale acestui secol de existenţă? Să recompunem rotundul unui trecut ale cărui produse suntem, inevitabil şi iremediabil? Să ne procurăm, aşadar, un viitor?

Avem un sprijin: limba română, cea care e, zice Eminescu, împărăteasă la ea acasă. Scriitorii vă pot fi călăuze. Lumina din cuvinte e şi o propunere de medita-ţie şi de dreaptă judecată.

se izvodeşte

şi se aprinde

           primul cuvânt

care

cu flăcăruia sa

izvodeşte şi luminează

                                următorul cuvânt

ce se naşte

aprinzându-se şi el

în continuare de rând

creând

luminând

şi aprinzând

                    al treilea cuvânt

ce-l creează

luminează

şi-l incendiază

                        pe următorul...

Anume aşa citeşte un sfânt

cuvânt cu cuvânt

ce se nasc din privirea lui

şi se aprind unul din celălalt

pe următorul cuvânt izvodind

luminând

aprinzând...

Anume aşa – creează

luminează

aprinde

arde

cuvânt după cuvânt

fără a lăsa urme

scrum de sens

mai rarefiat

mai dens

               încât

nimeni nu ştie ce a creat

ce a luminat

ce a citit

               totuşi

un sfânt...

26.XI.2008 / 23.VI.2011