YVAN GOLL - UN VALOROS POET FRANCEZO-GERMAN

 

Yvan GOLL

(1891-1950)

 

 Alsacian de origine, cu numele adevărat Isaac Lang, fiul unui negustor de îmbrăcăminte. Rămâne orfan de tată la șase ani. A făcut studii în drept la Strasbourg, Fribourg-en-Brisgau și München. A scris în limbile franceză și germană, primele sale poeme ținând de apariția și evoluția expresionismului german. Volumul de debut, „Canalul Panama”, îi apare în 1914, semnat cu pseudonimul Iwan Lassang. În timpul primului război mondial locuiește în Elveția, după 1919 revenind la Paris împreună cu poeta și soția sa Claire Goll, care avea să fie și traducătoarea majorității operelor sale. Redactează revista „Surréalisme”. În 1939 emigrează la New York, revenind în Franța în 1947. Dintre cărțile sale amintim. „Recviem pentru morții Europei” (1916), „Matusalem sau burghezul veșnic” (1922), „Grajdul lui Augias” (1924), „Poeme de dragoste” (1925), „Poemele geloziei”, „Poeme despre viață și moarte” (ambele – 1926), „Cântecul lui Ioan-fără-Țară” (1936 / 1939), romanul „Agnus Dei” (1929).

Poeme din

METRO DE LA MORT (1936) / METROUL MORȚII (1936)

În traducerea lui Leo BUTNARU

Un mic suspin
 
Un suspin ușor
Lângă templul meu
Încă un tânăr suspin
Venit de departe
În ciuda furiei vântului
În ciuda risipirii grămezilor de fier vechi
Străpungând spre adâncul pământului
Înfruntând inimitabila liniște a morții
A venit la mine
Ultimul suspin
Al unei roze
 
Muncă la negru
 
Între revărsat de zori și Operă
Am văzut mâini îmbătrânite
Am văzut ochii căzând ca frunzele
Moartea lucra
Continuu
 
Toaletă macabră
 
Noaptea spălăm morții
Buretele bea transpirația de-o viață
Măștile se desprind
Le ondulăm buclele
Le clătim gurile
Imensă amărăciune
Iar mâine sub cupola soarelui
Îi vom plantata prin ierburi tandre
Din inimile lor vor izvorî zambile
Iar sămânța ochilor lor
Va exploda în mii de flori de nu-mă-uita
 
Capete
 
În fiecare dintre capetele sale
Îndărătul unei frunți de ghips
E creierul roz care
Fabrică visele
 
Extras de cont
 
Eu am închis mulți ochi
Până a-i fi deschis pe ai mei
Am făcut multe mărturisiri
Până să-mi cunosc destinul
Pământul este atât de ușor
Încât îl iau în mână
Dar mâine va fi atât de greu
Pe sicriul meu
 
Mica seară de joi
 
Pentru Claire
 
Mică seară de joi
Ce aștepți tu pe piața armelor
Sub umbra eșarfei tale scoțiene?
Vântul rotește-n jurul fustelor tale
Ploaia îți pieptănă părul roșcat
Aș dori să-ți spun un cuvânt gentil
Ca să nu te simți atât de singură
La marginea nopții
Dar trebuie să plecăm
Pământul se rotește și mă duce
Spre vineri
 
Penelopa
 
Singură într-un colț de vagon
Penelopa mulțimilor
Care perpetuează dragostea
Femeie gravidă ce tricotează
Un paltonaș bleu-ceresc
Pentru un copil
 
Orgoliul omului modern
 
Lui Pierre-Louis Flouquet
 
Fumându-și havana
Zeul intermitent
Călătorește-n vagon de dormit spre Gomora
 
Mâna lui inelată ține
Furtuna peste orașe
Și fericirea grâului
 
La chemarea lui
Oceanele răspund
Și țiganii plâng
 
Eroii îi datorează gloria
Iar cele mai frumoase femei
Îi dedică lacrimile
 
El domnește: și pe fruntea lui încăpățânată
Zorile tremurător
Își lasă neprihănitul sărut
 
Mitologie
 
Lui Pierre Guéguen
 
În acest munte de cărămizi
Din care fructe electrice
Crapă la ger
Eu sunt faunul
Cu surâsul care ucide brebenocii
Ochii mei sunt două bălți de petrol și bunătate
Haloul lor de aur evocă
Extazul subuman
Îmi place să vânez nimfa albă
Cu bucle de geraniu
Fiica brutarului
Pentru a popula acest imperiu de piatră
Al unei noi dinastii
 
Moleculă
 
Iată-mă printre voi
Cei care mă urâți pentru că sunt dulce
Și mă frec în răspăr cu tine
Molecule de metrou
Celula gândirea căreia nu mai izvodește
Viteza stelară
Mă aruncă din propria-mi fire
Și eu mă supun curbelor șinelor de fier
Sufăr din cauza legii foamei
Zdreanță de carne
Pulbere de praf
 
Metrou Styx
    
Bucură-te umbră grăbită
Pasager zilnic
Părăsește tristul mal
Al râului Rin
Coborând în josul Styx-ului
Unde unda de mercur
Curge mereu și durează
Ochiul orologiului fixează
Plecările și revenirile tale
Pentru că te întorci mereu
Timpul îți șubrezește templul
Frica îți devoră ochii
Iar în craniul tău arde
Marele vis al zeilor
Dar vâslele grăbesc
Umbră tu trebuie să plece
Și să revii mereu
La aceeași suferință