„
Din poezia francezo-română
Tristan TZARA
(1896 – 1963)
S-a
născut la Moinești. Încă de pe băncile liceului, cu binecuvântarea lui Alexandru
Macedonschi, publică în revista „Simbolul” împreună cu Marcel Iancu și Ion
Vinea. În toamna anului 1915 ajunge la Zürich, alăturându-se grupului de tineri
intelectuali ce pun la cale întâlnirile de la „Cabaret Voltaire”, astfel
născându-se mișcarea Dada. Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt
„Prima aventură cerească a domnului Antipyrine” (1916) și „Douăzeci și cinci de
poeme”(1918); a contribuit la elaborarea celor „Șapte manifeste Dada” (1924). În
1919 se stabilește la Paris, angajându-se în mișcări artistice împreună cu
André Breton, Philippe Soupault și Louis Aragon, iar în 1929 intră în circuitul
mai constructiv, mai aproape de artă al suprarealismului, publicându-și
lucrările de maturitate – Omul
aproximativ (1931), Vorbind de unul singur (1950), Fața interioară (1953).
În traducerea lui Leo BUTNARU
În traducerea lui Leo BUTNARU
Unei moarte
tu înaintezi până la capătul nopții
focul se stinge unde se termină răbdarea
chiar și pașii pe cărări neprevăzute
nu mai trezesc magia scopurilor
tăciuni tăciuni
dragostea își amintește
nimic nu ne distrage atenția de la așteptare
pe genunchi stau copii cu plenitudini calde
aș putea oare uita sunetul vocii care
contribuia la răspândirea luminii
dincolo de orice prezență
căpșuni căpșuni
la chemarea buzelor
ca marea reținută
o viață întreagă înlănțuită
și pe nenumăratele piepturi ale valurilor
neîncetatul mormăit al urșilor mângâiați
vise vise
în tăcerea tăciunilor
oare aș putea uita așteptarea împlinită
timpul adunat peste sine însuși
ziua izvorăște din fiece cuvânt rostit
lunga străluminare a duratei cucerite
seve musturi
setea mea ține minte
Frigul galben
noi mergem nori printre eschimoși
înfrumusețând-ne convalescența gândurilor botanice
în amurguri răsucite
gunoi verde vibrant
alb
mi-am aranjat promisiunile ce țin de cofetărie de hotel în magazinul lui
arbori paulovnia definitivi
distanța se derulează glacial retezat ca o îndepărtată diligență ploioasă
adolescent
de undeva răzbat
pieton febril putred
rupt și broderii reparabile
mă gândeam la anumite lucruri foarte scabroase
calendarul autumnal în fiece copac
organul meu amoros e bleu eu sunt mortal domnul bleu-bleu
iar din cadavru se ridică un pământ străin
urcă urcă spre alți astronomi
Pentru a face un poem dadaist
Pentru a face un poem dadaist
Luați un ziar.
Luați foarfecile.
Alegeți un articol din acesta în dependență
de lungimea pe care intenționați să i-o dați poemului.
Decupați articolul.
Apoi tăiați cu atenție fiecare dintre cuvintele ce alcătuiesc articolul
Și puneți-le într-o pungă.
Agitați-o ușor.
Apoi scoateți rând pe rând fiece tăietură.
Copiați-le cu atenție în ordinea în care au părăsit punga.
Poemul vă va semăna.
Și iată-vă scriitor infinit de original și de o sensibilitate fermecătoare,
Însă neînțeles vulgului.
Strică traversare pacifică
bucuria liniilor vânt în jurul tău calorifer al sufletului
fum viteză fum de oțel
geografia broderiilor pe mătase colonizată înflorirea bureților cântece cristaline
în
vaza corpului cu floare de fum
vibrația negrului
în sângele tău
în sângele inteligenței și înțelepciunii de seară
un ochi albastru ridat bleu într-un pahar transparent eu te iubesc te iubesc
o verticală coboară în oboseala mea ce nu mă mai luminează
inima mea înfășurată într-un ziar vechi
tu îl poți mușca: fluieră
să mergem
norii aranjați în febra ofițerilor
podurile îți sfâșie bietul trup și foarte mari se văd aceste foarfece
ale căii lactee și ele taie amintirea în forme verzi
într-o direcție mereu în aceeași direcție
mereu mărindu-se mărindu-se
Ies din somptuosu-mi apartament
iarna ne devorează
țigară cu pulbere de aur
salutul giocondei
tu salută lumea întreagă
oboseala animalelor țicnite
pe sacii cu sare și cu fluturi de aer și de durere
însă lumina
Carnivoră
și salutul giocondei
e frig e frig
să saluți totdeauna lumea toată
ne deschidem ochii cu coarda în echilibru
ochii deschiși balansează pe coarda în echilibru
ochii deschiși dansează în vârful degetelor
e frig frig în sticla vocii închise
e tare frig pe drum
iar vântul pătulește lumina pe drum
e un salut al giocondei care fluieră tot timpul
drumul ca și alte mașini biciclete aeroplane motociclete pe drum
iarna ne devorează
chiștoacele țigărilor noastre umplute cu pulbere de aur
oameni distinși
Fața interioară
Deci focul s-a stins între oameni
Spania mamă a tuturor celor pe care pământul nu a încetat să-i muște
de când în moarte ei au căutat cruzimea viețuirii
forța soarelui pe grinzilor vechilor pâini
Nu există zâmbet ce nu s-ar topi în sânge
clopotele sunt ucise ochii larg deschiși
sunt păpuși de groază ce adorm copiii în pat
omul s-a dezbrăcat de mizeria cuvintelor
câmpurile își arată colții casele lipsă
cele rămase stând în giulgi se usucă la soare
dispar imagini de milă sub dinții dezgoliți
cutiile sună moneda trădătorilor...
Pentru mine îmi era clar
Pe drumurile din Joigny* în soarele arzător
eu sunt adăpostit de o nălucă în mișcare
unsprezece ani de moarte au trecut peste mine
iar vreascul n-a așteptat răsplata înflăcărării sale
n-a așteptat răsplata calmului său
pentru a marca în viață pompele reînnoirii
în timp ce prin aspra scoarță montană în rafale
alergând eu am depășit nemurirea iluziei...
____________________
* Joigny – orășel din centrul Franței, situată în departamentul Yonne, regiunea Bourgogne.
Cântec dada
I
cântecul unui dadaist ce are dada la inimă
motorul prea mult și-l obosește dada dacă îi priește
liftul transportă rege greu fragil și autonom care-și ciuntește
marele braț drept trimițându-i-l papei la roma
asta din motivul că
liftul
nu mai are dada la inimă
mâncând ciocolată
spală-ți creierul
dada
dada
bea nițică apă
II
cântecul unui dadaist ce nu era nici fericit nici trist și iubit
un biciclist ce nu era nici fericit nici trist
însă mirele-n zi de an nou știa totul și aflat în criză trimise la
Vatican celor două trupuri ale lor în trei valize
nici amant
nici biciclist
nu mai era nici fericit nici trist
mănâncă creiere delicioase
spală-ți soldatul
dada
dada
bea apă
nu uita
III
cântecul unui biciclist ce avea dada la inimă
fiind dadaist precum toți dadaiștii inimoși
un șarpe purta mănuși închizând închis rapid supapa
își pune mănuși din piele de șarpe și vine
pe papă să-l îmbrățișeze
ce emoționant
burtica in floare
și nu mai dada la inimă
bea lapte de pasăre
spală-ți ciocolatele
dada
dada
băiețel
papă carne de vițel
mișcare
gargară astronomică
vibrează vibrează vibrează vibrează în gâtlejul metalic al înălțimilor
sufletul ți-i verde e împărat meteorologic
iar urechile mele sunt făclii vegetale
ascultă ascultă ascultă eu înghit mbampou și voia ta bună
intră-n dans ascultă vino te rotește titirez virează oh oh oh
șoim șoim al propriilor imagini amare
dragă amice m-ai trezit dimineața în panama
eu fiind zeu sau colibri fără importanță
sau phœtusul cam bolnavei mele fete de casă
sau minunat taior explozie culoare lutră
rochie cascadei circulară șevelură scrisoare interioară pe care
o primești la spital lungă foarte lungă când îți piepteni
conștiincios intestinele șevelura-ți interioară
pentru mine ești insignifiant ca un pașaport fals
coșarii sună albastru la amiază lătratul ultimei mele clarități se precipită în groapa medicamentelor verzi draga mea umbrela mea
ochii îți sunt închiși la fel și plămânii
din jetul de apă se-aude pipi
coșarii
pensionare
păsări copilărie pluguri hanuri fugitive
lupta la piramide
18 brumar
pisica pisica este salvată
intrare
plânset
valmy*
trai viraj roșu
plânsete
în gaură trompete lente clopote plâng
mâinile crăpate ale copacilor ordine plânset
poștele
spre alb spre pasăre
tu plângi
alunecare
tu porți țintuite pe cicatrice proverbe lunare
luna tăbăcită îți desfășoară diafragma la orizont
ochi de lună bronzat în lichid vâscos negru
vibrații surde
animale grele alergând în cercuri tangente
mușchi gudron căldură
conductele se îndoaie împletindu-se
intestine
bleu
_____________
*Valmy –comună în departamentul Marne, Franța, unde, la 20 septembrie 1792, a avut loc lupta dintre revoluționarii francezi și trupele prusace, ce se îndreptau spre Paris, pentru a restabili monarhia.
Moartea lui Guillaume Apollinaire
nu știm nimic
nu știm nimic despre durere
amarul anotimp rece
brăzdează urme lungi în mușchii noștri
el ar fi preferat mai curând bucuria victoriei
înțelept sub tristețe calmă
neputând face nimic
dacă zăpada cade în sus
dacă soarele răsări pe timpul nopții
să ne încălzească
iar copacii sunt împodobiți cu propriile coroane
– plâns unic –
dacă păsările ar fi printre noi spre-a se oglindi
în lacul liniștit de deasupra capetelor noastre
AM PUTEA ÎNȚELEGE
moartea fiind o lungă călătorie frumoasă
un șir de vacanțe nelimitate
de carne de structuri și de oase
tu înaintezi până la capătul nopții
focul se stinge unde se termină răbdarea
chiar și pașii pe cărări neprevăzute
nu mai trezesc magia scopurilor
tăciuni tăciuni
dragostea își amintește
nimic nu ne distrage atenția de la așteptare
pe genunchi stau copii cu plenitudini calde
aș putea oare uita sunetul vocii care
contribuia la răspândirea luminii
dincolo de orice prezență
căpșuni căpșuni
la chemarea buzelor
ca marea reținută
o viață întreagă înlănțuită
și pe nenumăratele piepturi ale valurilor
neîncetatul mormăit al urșilor mângâiați
vise vise
în tăcerea tăciunilor
oare aș putea uita așteptarea împlinită
timpul adunat peste sine însuși
ziua izvorăște din fiece cuvânt rostit
lunga străluminare a duratei cucerite
seve musturi
setea mea ține minte
Frigul galben
noi mergem nori printre eschimoși
înfrumusețând-ne convalescența gândurilor botanice
în amurguri răsucite
gunoi verde vibrant
alb
mi-am aranjat promisiunile ce țin de cofetărie de hotel în magazinul lui
arbori paulovnia definitivi
distanța se derulează glacial retezat ca o îndepărtată diligență ploioasă
adolescent
de undeva răzbat
pieton febril putred
rupt și broderii reparabile
mă gândeam la anumite lucruri foarte scabroase
calendarul autumnal în fiece copac
organul meu amoros e bleu eu sunt mortal domnul bleu-bleu
iar din cadavru se ridică un pământ străin
urcă urcă spre alți astronomi
Pentru a face un poem dadaist
Pentru a face un poem dadaist
Luați un ziar.
Luați foarfecile.
Alegeți un articol din acesta în dependență
de lungimea pe care intenționați să i-o dați poemului.
Decupați articolul.
Apoi tăiați cu atenție fiecare dintre cuvintele ce alcătuiesc articolul
Și puneți-le într-o pungă.
Agitați-o ușor.
Apoi scoateți rând pe rând fiece tăietură.
Copiați-le cu atenție în ordinea în care au părăsit punga.
Poemul vă va semăna.
Și iată-vă scriitor infinit de original și de o sensibilitate fermecătoare,
Însă neînțeles vulgului.
Strică traversare pacifică
bucuria liniilor vânt în jurul tău calorifer al sufletului
fum viteză fum de oțel
geografia broderiilor pe mătase colonizată înflorirea bureților cântece cristaline
în
vaza corpului cu floare de fum
vibrația negrului
în sângele tău
în sângele inteligenței și înțelepciunii de seară
un ochi albastru ridat bleu într-un pahar transparent eu te iubesc te iubesc
o verticală coboară în oboseala mea ce nu mă mai luminează
inima mea înfășurată într-un ziar vechi
tu îl poți mușca: fluieră
să mergem
norii aranjați în febra ofițerilor
podurile îți sfâșie bietul trup și foarte mari se văd aceste foarfece
ale căii lactee și ele taie amintirea în forme verzi
într-o direcție mereu în aceeași direcție
mereu mărindu-se mărindu-se
Ies din somptuosu-mi apartament
iarna ne devorează
țigară cu pulbere de aur
salutul giocondei
tu salută lumea întreagă
oboseala animalelor țicnite
pe sacii cu sare și cu fluturi de aer și de durere
însă lumina
Carnivoră
și salutul giocondei
e frig e frig
să saluți totdeauna lumea toată
ne deschidem ochii cu coarda în echilibru
ochii deschiși balansează pe coarda în echilibru
ochii deschiși dansează în vârful degetelor
e frig frig în sticla vocii închise
e tare frig pe drum
iar vântul pătulește lumina pe drum
e un salut al giocondei care fluieră tot timpul
drumul ca și alte mașini biciclete aeroplane motociclete pe drum
iarna ne devorează
chiștoacele țigărilor noastre umplute cu pulbere de aur
oameni distinși
Fața interioară
Deci focul s-a stins între oameni
Spania mamă a tuturor celor pe care pământul nu a încetat să-i muște
de când în moarte ei au căutat cruzimea viețuirii
forța soarelui pe grinzilor vechilor pâini
Nu există zâmbet ce nu s-ar topi în sânge
clopotele sunt ucise ochii larg deschiși
sunt păpuși de groază ce adorm copiii în pat
omul s-a dezbrăcat de mizeria cuvintelor
câmpurile își arată colții casele lipsă
cele rămase stând în giulgi se usucă la soare
dispar imagini de milă sub dinții dezgoliți
cutiile sună moneda trădătorilor...
Pentru mine îmi era clar
Pe drumurile din Joigny* în soarele arzător
eu sunt adăpostit de o nălucă în mișcare
unsprezece ani de moarte au trecut peste mine
iar vreascul n-a așteptat răsplata înflăcărării sale
n-a așteptat răsplata calmului său
pentru a marca în viață pompele reînnoirii
în timp ce prin aspra scoarță montană în rafale
alergând eu am depășit nemurirea iluziei...
____________________
* Joigny – orășel din centrul Franței, situată în departamentul Yonne, regiunea Bourgogne.
Cântec dada
I
cântecul unui dadaist ce are dada la inimă
motorul prea mult și-l obosește dada dacă îi priește
liftul transportă rege greu fragil și autonom care-și ciuntește
marele braț drept trimițându-i-l papei la roma
asta din motivul că
liftul
nu mai are dada la inimă
mâncând ciocolată
spală-ți creierul
dada
dada
bea nițică apă
II
cântecul unui dadaist ce nu era nici fericit nici trist și iubit
un biciclist ce nu era nici fericit nici trist
însă mirele-n zi de an nou știa totul și aflat în criză trimise la
Vatican celor două trupuri ale lor în trei valize
nici amant
nici biciclist
nu mai era nici fericit nici trist
mănâncă creiere delicioase
spală-ți soldatul
dada
dada
bea apă
nu uita
III
cântecul unui biciclist ce avea dada la inimă
fiind dadaist precum toți dadaiștii inimoși
un șarpe purta mănuși închizând închis rapid supapa
își pune mănuși din piele de șarpe și vine
pe papă să-l îmbrățișeze
ce emoționant
burtica in floare
și nu mai dada la inimă
bea lapte de pasăre
spală-ți ciocolatele
dada
dada
băiețel
papă carne de vițel
mișcare
gargară astronomică
vibrează vibrează vibrează vibrează în gâtlejul metalic al înălțimilor
sufletul ți-i verde e împărat meteorologic
iar urechile mele sunt făclii vegetale
ascultă ascultă ascultă eu înghit mbampou și voia ta bună
intră-n dans ascultă vino te rotește titirez virează oh oh oh
șoim șoim al propriilor imagini amare
dragă amice m-ai trezit dimineața în panama
eu fiind zeu sau colibri fără importanță
sau phœtusul cam bolnavei mele fete de casă
sau minunat taior explozie culoare lutră
rochie cascadei circulară șevelură scrisoare interioară pe care
o primești la spital lungă foarte lungă când îți piepteni
conștiincios intestinele șevelura-ți interioară
pentru mine ești insignifiant ca un pașaport fals
coșarii sună albastru la amiază lătratul ultimei mele clarități se precipită în groapa medicamentelor verzi draga mea umbrela mea
ochii îți sunt închiși la fel și plămânii
din jetul de apă se-aude pipi
coșarii
pensionare
păsări copilărie pluguri hanuri fugitive
lupta la piramide
18 brumar
pisica pisica este salvată
intrare
plânset
valmy*
trai viraj roșu
plânsete
în gaură trompete lente clopote plâng
mâinile crăpate ale copacilor ordine plânset
poștele
spre alb spre pasăre
tu plângi
alunecare
tu porți țintuite pe cicatrice proverbe lunare
luna tăbăcită îți desfășoară diafragma la orizont
ochi de lună bronzat în lichid vâscos negru
vibrații surde
animale grele alergând în cercuri tangente
mușchi gudron căldură
conductele se îndoaie împletindu-se
intestine
bleu
_____________
*Valmy –comună în departamentul Marne, Franța, unde, la 20 septembrie 1792, a avut loc lupta dintre revoluționarii francezi și trupele prusace, ce se îndreptau spre Paris, pentru a restabili monarhia.
Moartea lui Guillaume Apollinaire
nu știm nimic
nu știm nimic despre durere
amarul anotimp rece
brăzdează urme lungi în mușchii noștri
el ar fi preferat mai curând bucuria victoriei
înțelept sub tristețe calmă
neputând face nimic
dacă zăpada cade în sus
dacă soarele răsări pe timpul nopții
să ne încălzească
iar copacii sunt împodobiți cu propriile coroane
– plâns unic –
dacă păsările ar fi printre noi spre-a se oglindi
în lacul liniștit de deasupra capetelor noastre
AM PUTEA ÎNȚELEGE
moartea fiind o lungă călătorie frumoasă
un șir de vacanțe nelimitate
de carne de structuri și de oase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu