POEME PRIN ANI

 

Leo BUTNARU

 

Antice oglinzi

 

Întoarceți-vă antice oglinzi

voi fâșii tăinuite de ape.

                               Ungaretti

 

               ♣

 

La cântec să-ajungi e nevoie

căci poate cântarea destramă

tristețea sihastrului Noe

străvechea legendei alarmă

ce-a tulbură însingurare

aduce, străbate prin vreme

punându-te la încercare

cu panica anticei teme

cu șuier de vânt printre trestii

cețos oglindite-n adâncuri

odată cu Pan, ce-ntre gingii

mai strânge un nai mut de noime.

 

               ♣

 

În prezentul discurs discret depolitizat

vorbi-voi de Troia pre-homerică în care

nimeni nu aștepta vreun politician

nimeni nu aștepta vreun erou salvator sau

vreun Beckett cu Godot-ul său

ci strigau cu toții a disperare:

                                              Murim

dar să vină Homer !

                                Să se nască Homer și

să vină spre-a ne cânta antichitatea

ce prinde a se contopi cu moartea!...

 

               ♣

 

Asta e: până la venirea romanilor cu modernizările lor

polisurile grecești nu erau prea curate.

Inclusiv în curte de hram.

                                         La Efes ghidul ne spunea:

„De cele mai multe ori,

gospodinele aruncau lăturile în stradă prin geam”.

 

…Din acele situații depărtate

se pot trage multe concluzii,

ca niște scăpărări de piruște;

printre ele – și următoarea:

 

Să vezi,

filosofia peripatetică nu se îngrețoșa

când apărea în amestec cu roiuri de muște…

 

               ♣

 

Undeva prin Grecia (Antică) oarecând

pe când urcasem pe Acropole

un prieten exclamase:

 

OK!

popor de zei!

 

La care un alt prieten

ca și cum ar fi domolit ușor entuziasmul rimat-aforistic

zicând:

 

Taci, omule,

ești un popor prea mic…

 

Iar eu parcă aș fi intervenit întristat în parafrază:

 

Taci, popor de zei,

ești un om prea neînsemnat…

 

               ♣

 

Pe timpuri antice 

sau și mai vechi – mitologice

Parnasul era muntele înfricoșător la urcarea

dar mai ales la coborârea lui.

                                             Și până astăzi

cam pe la jumătatea sa

e un uriaș osuar (ca să nu zicem cimitir) al

celor care s-au oprit la jumătate de cale

nehotărâți de-a mai urca

îngroziți să mai coboare...

 

               ♣

 

Apogamia clivajului de lacrimi

în efemeră zămislire, clar

anticipând în licăru-i ploios

chipul umbrei tale

pe muntele Athos

 

unde împrejurările și împrejurimea

destinului pe care îl mai ai acum

vor reînvia suflarea-ți de poet

și rodul de mușchi tineri

pe anticu-ți schelet.

 

               ♣

 

Volens nolens

în antichitate sau în prezent

omul a omorât și omoară timpul

astfel că atunci – inevitabilul atunci

când timpul ucide omul

aceasta nu e decât o răzbunare

 

               ♣

 

de când lumea

învingătorii au gonit peste cadavrele înainte-

alergătorilor ne-

norocoși

 

antichitatea – cvadrigă

cu roți purpurii...

 

               ♣

 

De ce n-aș face cunoștință cu grecoaica?

Arată excelent

ca o sadea elenă antică.

O fi Penelopa

n-o fi Penelopa?

mi-am zis

(și făcut – adică

apropiindu-mă și întrebând):

– Doamnă

ce-ați zice de v-ași cere mâna?

– De acord!

 

...Nu, nu e Penelopa...

 

               ♣

 

E minunat că tu ai un trup de statuie antică.

 

Dar ce păcat că ai și ochi de statuie…

 

               ♣

 

Oricât s-ar tot repeta

se pare cu o constanță imuabilă

 

Nulla dies sine linea

 

oricât s-ar comenta

adevărul e abordat doar pe jumătate

deoarece nu e deloc contraindicat reversul

cu versul:

 

Nulla nox sine linea.

 

(Cu excepția că

în antichitatea pictorului Appeles

în absența becurilor LED

nopțile era imposibil de a picta... – și lumea

pur și simplu se drăgostea...)

 

               ♣

 

În spatele muzeului – un cimitir antic și înalt

situat adică pe culmea țărmului:

mai sus de nivelul mării

dar mai jos de nivelul vieții

unde

și peste care

briza adie dinspre țărm spre zare

sau dinspre zare spre țărm și

din toate ce aș avea de zis

de scris

de conchis e că

și într-un caz

și în celălalt mi se pare

că eternitatea s-ar derula invers…

 

               ♣

 

Cu mult până la constatarea lui Arhimede conform căreia

un corp scufundat într-un fluid este etc.

ochiul ager al egipteanului observa cum

parcă fără motiv

ba chiar uneori și pe mare secetă

apele Nilului creșteau un pic

un pic.

 

Atunci egipteanul

sau chiar faraonul pre-arhimedian își spunea:

 

e semn că femelele crocodililor

din zi în zi

devin tot mai borțoase.

 

               ♣

 

I se pare că a isprăvit totuși cu anticul postulat

cunoaște-te pe tine însuți.

 

I se pare că deja s-a cunoscut.

 

Suspicios

nu mai crede nimănui și în nimic.

 

               ♣

 

scoica moare

pentru a se naște perla –

un fel de a combate anticul

finis coronat opus

pentru că în moartea scoicii

și nașterea perlei

de fapt

opera încoronează sfârșitul.