vineri, 20 iunie 2025

POEME PRIN ANI

 

Leo BUTNARU
 
Antice oglinzi
 
Întoarceți-vă antice oglinzi
voi fâșii tăinuite de ape.
                               Ungaretti
 
               
 
La cântec să-ajungi e nevoie
căci poate cântarea destramă
tristețea sihastrului Noe
străvechea legendei alarmă
ce-a tulbură însingurare
aduce, străbate prin vreme
punându-te la încercare
cu panica anticei teme
cu șuier de vânt printre trestii
cețos oglindite-n adâncuri
odată cu Pan, ce-ntre gingii
mai strânge un nai mut de noime.
 
               
 
În prezentul discurs discret depolitizat
vorbi-voi de Troia pre-homerică în care
nimeni nu aștepta vreun politician
nimeni nu aștepta vreun erou salvator sau
vreun Beckett cu Godot-ul său
ci strigau cu toții a disperare:
                                              Murim
dar să vină Homer !
                                Să se nască Homer și
să vină spre-a ne cânta antichitatea
ce prinde a se contopi cu moartea!...
 
               
 
Asta e: până la venirea romanilor cu modernizările lor
polisurile grecești nu erau prea curate.
Inclusiv în curte de hram.
                                         La Efes ghidul ne spunea:
„De cele mai multe ori,
gospodinele aruncau lăturile în stradă prin geam”.
 
…Din acele situații depărtate
se pot trage multe concluzii,
ca niște scăpărări de piruște;
printre ele – și următoarea:
 
Să vezi,
filosofia peripatetică nu se îngrețoșa
când apărea în amestec cu roiuri de muște…
 
               
 
Undeva prin Grecia (Antică) oarecând
pe când urcasem pe Acropole
un prieten exclamase:
 
OK!
popor de zei!
 
La care un alt prieten
ca și cum ar fi domolit ușor entuziasmul rimat-aforistic
zicând:
 
Taci, omule,
ești un popor prea mic…
 
Iar eu parcă aș fi intervenit întristat în parafrază:
 
Taci, popor de zei,
ești un om prea neînsemnat…
 
               
 
Pe timpuri antice 
sau și mai vechi – mitologice
Parnasul era muntele înfricoșător la urcarea
dar mai ales la coborârea lui.
                                             Și până astăzi
cam pe la jumătatea sa
e un uriaș osuar (ca să nu zicem cimitir) al
celor care s-au oprit la jumătate de cale
nehotărâți de-a mai urca
îngroziți să mai coboare...
 
               
 
Apogamia clivajului de lacrimi
în efemeră zămislire, clar
anticipând în licăru-i ploios
chipul umbrei tale
pe muntele Athos
 
unde împrejurările și împrejurimea
destinului pe care îl mai ai acum
vor reînvia suflarea-ți de poet
și rodul de mușchi tineri
pe anticu-ți schelet.
 
               
 
Volens nolens
în antichitate sau în prezent
omul a omorât și omoară timpul
astfel că atunci – inevitabilul atunci
când timpul ucide omul
aceasta nu e decât o răzbunare
 
               
 
de când lumea
învingătorii au gonit peste cadavrele înainte-
alergătorilor ne-
norocoși
 
antichitatea – cvadrigă
cu roți purpurii...
 
               
 
De ce n-aș face cunoștință cu grecoaica?
Arată excelent
ca o sadea elenă antică.
O fi Penelopa
n-o fi Penelopa?
mi-am zis
(și făcut – adică
apropiindu-mă și întrebând):
– Doamnă
ce-ați zice de v-ași cere mâna?
– De acord!
 
...Nu, nu e Penelopa...
 
               
 
E minunat că tu ai un trup de statuie antică.
 
Dar ce păcat că ai și ochi de statuie…
 
               
 
Oricât s-ar tot repeta
se pare cu o constanță imuabilă
 
Nulla dies sine linea
 
oricât s-ar comenta
adevărul e abordat doar pe jumătate
deoarece nu e deloc contraindicat reversul
cu versul:
 
Nulla nox sine linea.
 
(Cu excepția că
în antichitatea pictorului Appeles
în absența becurilor LED
nopțile era imposibil de a picta... – și lumea
pur și simplu se drăgostea...)
 
               
 
În spatele muzeului – un cimitir antic și înalt
situat adică pe culmea țărmului:
mai sus de nivelul mării
dar mai jos de nivelul vieții
unde
și peste care
briza adie dinspre țărm spre zare
sau dinspre zare spre țărm și
din toate ce aș avea de zis
de scris
de conchis e că
și într-un caz
și în celălalt mi se pare
că eternitatea s-ar derula invers…
 
               
 
Cu mult până la constatarea lui Arhimede conform căreia
un corp scufundat într-un fluid este etc.
ochiul ager al egipteanului observa cum
parcă fără motiv
ba chiar uneori și pe mare secetă
apele Nilului creșteau un pic
un pic.
 
Atunci egipteanul
sau chiar faraonul pre-arhimedian își spunea:
 
e semn că femelele crocodililor
din zi în zi
devin tot mai borțoase.
 
               
 
I se pare că a isprăvit totuși cu anticul postulat
cunoaște-te pe tine însuți.
 
I se pare că deja s-a cunoscut.
 
Suspicios
nu mai crede nimănui și în nimic.
 
               
 
scoica moare
pentru a se naște perla –
un fel de a combate anticul
finis coronat opus
pentru că în moartea scoicii
și nașterea perlei
de fapt
opera încoronează sfârșitul.
 
 
 
 
 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu