Spre miezul nopții, vine o rimă... implicită: Cornul sună – Noapte bună. (Moment ce ar ține și el de regia, de
partea tehnică a unui jurnal. Inclusiv a prezentului. Pentru că într-un text al
impresiilor, impresionist sau realist, trebuie să fii și regizor, ordonator,
moderator. De altfel, precum în majoritate textelor literare, inclusiv a celor
date drept scris automat. Acesta, dacă ar fi precum este dat, nu ar fi decât…
mat. Și ca situație în partidele de șah, și ca ceea ce are de sinonime: fără
strălucire, fără luciu, șters...) (6.IX.2011.)
Aeroportul Domodedovo din Moscova
nu-ți trezește senzații prea plăcute: anul trecut, aici a avut loc un atentat
terorist ce a luat viața a câtorva zeci de persoane. Printre ele și Anna
Iablonskaia, poetă din Odessa, oraș deschis mării, orizonturilor, pe care l-am
îndrăgit încă din tinerețea mea studențească; oraș pe care l-am cutreierat în
lung și în lat, de nenumărate ori revenind în cartierul Moldovanca. Oraș în
care, sâmbetele, desantam mai mulți juni studenți chișinăuieni, să procurăm
carte românească, pe atunci interzisă în librăriile din RSS Moldovenească –
unic spațiu din URSS, unde cartea românească era liber non grata (liber/carte… ne-liberă!)… Oraș în care am scris mai multe poeme, cel mai drag
dintre ele fiindu-mi „Hypatia”, dedicat bunicului Ipatie Butnaru, și pe care
Cezar Ivănescu l-a remarca într-un mod special, subliniind (iertat fie-mi
stropul de nemodestie) că este: „un poem pe care l-ar semna, cred, fericit,
oricare poet român important, de la Gellu Naum la Lucian Vasiliu”. (19.X.2011.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu