sâmbătă, 6 septembrie 2025

DUPĂ JUMĂTATE DE VEAC ȘI... CEVA...

 


... În primăvara anului 1974, secția scrisori a ziarului „Tinerimea Moldovei” îmi repartiză (și) un plic venit de foarte departe, în care se aflau versurile unui autor, ce nu descindea din sfera umanioarelor, Vasile Nedelciuc, care își făcea doctorantura la Institutul de Aviație din Moscova, unde avea să obțină gradul științific de doctor în științe în domeniul calculatoarelor (1979). Mă bucur că debutul său a trecut prin sectorul artă-cultură al TM, pe care îl aveam în grijă. Evenimentul primordiului, să zic așa, se întâmpla pe 31 mai 1974, apoi autorul reveni și pe 31 august 1975, zi care nici cel mai faimos proroc nu ar fi putut prevedea că, din 1989, la Chișinău, în Estul Românesc, avea să devină, emblematic, Sărbătoarea Limbii Române. (Dacă memoria mă mai servește cumva, atunci l-am rugat pe poetul Liviu Damian să binecuvânteze debutul lui Vasile Nedelciuc.)

            Iar la Salonul de Carte Bookfest 2025, Chișinău, am avut bucuria să primesc de la colegul Vasile Nedelciuc cărțile sale de poeme, pe care le vedeți în imagine, în „Numărătoare de frați” reîntâlnind și versurile de debut, pe care eu le înaintasem pentru tipar, în 1974.
Consecvent și sagace politician fiind, colegul nu a abandonat ghiocul muzelor poeziei, de care ascultă cu devotament. Felicitări, frățâne Vasile Nedelciuc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu