CINE AU FOST RUTIERII?

 

 Nimic complicat cu lămurirea termenului rutier, despre care DEX-ul spune, pe bune, că el ține „de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele”. Între Prut și Nistru, la sfârșitul secolului trecut, a fost „inventat” și pus în aplicare termenul de „rutieră” (dicționarul ortografic al computerului îl subliniază, cursiv, cu roșu, ca... neadmis!), însă nu ca formă feminină de la rutier, explicat deja. Rutiere au fot „botezate” (unele la propriu, cu popi și mătăuz muiat în agheasmă!) microbuzele care, în regim privat sau de companie (SRL), circulau paralel cu transportul public. În limbajul public noțiunea așa a și rămas, rutieră, însă (deocamdată?) neacceptată și neexplicată de DEX.
            În DEX mai lipsește ceva legat de substantivul rutier, în pluralul lui rurtieri, de negăsit nici în Dicționar enciclopedic (2006, vol. VI). E curios (spre... uimitor), că de rutieri, în sensul pe care îl vom lămuri în continuare, nu spune nici motorul internet de căutare!
            Ei bine, să spună cineva că ar fi nefastă apariția în câmpurile semantice de căutare și explicare ale Doamnei IA! Tocmai ea scotocește pe unde știe și, frumușel românește, ne explică, ne lămurește, că rutierii (din fr. routiers) au fost trupele de mercenari care au acționat în Europa Occidentală, mai ales în Franța, în perioada Evului Mediu târziu (sec. XII–XIV). Ei au devenit faimoși – și temuți – în special în timpul Războiului de 100 de Ani, când, în intervalele dintre lupte, bande întregi de rutieri se transformau în cete de jefuitori. Mai precis, aceștia se trăgeau din rândurile soldaților profesioniști, deseori străini (englezi, bretoni, gasconi, germani etc.), angajați pe bani, adică lefegii, precum erau numiți mercenarii din Țările Române în Evul Mediu. Rutierii erau organizați în companii conduse de căpetenii militare. Foloseau tactici rapide, mobilitate de invidiat. Nu erau cavalerii (nobilii) tradiționali, însă uneori printre rutieri se găseau și dintre aceștia. În mare, însă, proveneau din așa-zișii ostași auxiliari, năimiți doar pe o anume perioadă a conflictului militar. În timpul... „liber”, jefuiau sate și orașe, percepeau taxe de protecție (rakeți!), controlau drumuri comerciale, devastau regiuni întregi. Au ajuns celebre „Companiile Mari” (Grandes Compagnies) din secolul XIV, ele punând probleme serioase regilor francezi. Pentru că rutierii influențau până și evoluția războaielor medievale, destabilizau regatele, promovau/impuneau unele reforme ce presupunea controlul mercenarilor în societate. Cronicarul Jean Froissart îi descrie pe rutieri ca fiind „un flagel asemănător unei ciume”.