Nu mai țin minte la ce mare intelectual reținusem
această idee: ticăloșii îi înving întotdeauna pe oamenii decenți pentru că îi
tratează pe cei decenți ca pe niște ticăloși, iar oamenii decenți îi tratează
pe ticăloși ca pe niște oameni decenți. Unui prost nu-i place o persoană
inteligentă, unei persoane needucate nu-i place o persoană educată, unei
persoane prost maniere nu-i place o persoană manieră și așa mai departe. Și
toate acestea sunt ascunse în spatele vreunei fraze de genul: „Sunt un om
simplu...”, „Nu-mi place să filosofez”, „Mi-am trăit viața fără ele”, și așa
mai departe. Dar în adâncul sufletului ticălosului există ură, invidie, un
sentiment de inferioritate.
Atitudinea ticălosului are un fel de logică internă:
ceea ce nu înțeleg sau nu posed devine suspect, iritant, chiar ofensator.
Inteligența devine „complicare inutilă”, educația – „fițe”, buna-cuviință – „prefăcătorie”. În loc
să fie recunoscute ca valori, ele sunt reinterpretate ca defecte. Este un
mecanism de reechilibrare simbolică: dacă nu pot urca, cobor standardul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu