DIN POEZIA FRANCEZĂ

 

DIN REVISTA TINERILOR

 

POEME PRIN ANI

 

Leo BUTNARU

 

Antice oglinzi

 

Întoarceți-vă antice oglinzi

voi fâșii tăinuite de ape.

                               Ungaretti

 

               ♣

 

La cântec să-ajungi e nevoie

căci poate cântarea destramă

tristețea sihastrului Noe

străvechea legendei alarmă

ce-a tulbură însingurare

aduce, străbate prin vreme

punându-te la încercare

cu panica anticei teme

cu șuier de vânt printre trestii

cețos oglindite-n adâncuri

odată cu Pan, ce-ntre gingii

mai strânge un nai mut de noime.

 

               ♣

 

În prezentul discurs discret depolitizat

vorbi-voi de Troia pre-homerică în care

nimeni nu aștepta vreun politician

nimeni nu aștepta vreun erou salvator sau

vreun Beckett cu Godot-ul său

ci strigau cu toții a disperare:

                                              Murim

dar să vină Homer !

                                Să se nască Homer și

să vină spre-a ne cânta antichitatea

ce prinde a se contopi cu moartea!...

 

               ♣

 

Asta e: până la venirea romanilor cu modernizările lor

polisurile grecești nu erau prea curate.

Inclusiv în curte de hram.

                                         La Efes ghidul ne spunea:

„De cele mai multe ori,

gospodinele aruncau lăturile în stradă prin geam”.

 

…Din acele situații depărtate

se pot trage multe concluzii,

ca niște scăpărări de piruște;

printre ele – și următoarea:

 

Să vezi,

filosofia peripatetică nu se îngrețoșa

când apărea în amestec cu roiuri de muște…

 

PRIMUL DIN 11 VOLUME

 

Pe 31 octombrie 1969, studentul în anul trei universitar ce eram prinse a nota momente existențiale ce i se păreau demne de luat în seamă. Parțial, paginile respective ar reprezenta un vag pro domo sua, însă, dincolo de spunerea de sine, există în ele și un spirit... colectivist, cel al studenției în general. Mai e și spiritul de comuniune de la cenaclurile literare sau din sălile de lectură, cel din cămine sau de la diverse manifestări socio-tinerești. Adică, cititorul are în față anumite contribuții documentare, ca niște psihobiograme, să zic, de epocă și de stare de tânăr de la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 (sec. XX), cu unele dintre preocupările și achizițiile sale în dorința de a contribui plenar la modurile de manifestare ale propriului său destin. Inclusiv, prin juvenilele crize de melancolie și pesimism periodice, augmentate cu brutalitate de urletul rinocerilor comunist-imperialiști.

Apoi fostul student este încorporat/ „arcănit”, cu grad de locotenent, în oastea imperiului roșu. Astfel că, de ar fi să dedic cuiva anume jurnalul din acea vreme, primul gând mă duce la Domnia Sa Prozatorul Liviu Rebreanu și la demnul, bărbatul, dar nefericitul său personaj Apostol Bologa, locotenent de origine română, cătănit într-o repugnantă armată imperială.

                                                                                                              Leo Butnaru

EMIL LOTEANU ȘI FIUL

                                      PAGINI DE JURNAL / 2.IV.2017

 Redactez la tomurile din anii trecuți ale Jurnalului, în care găsesc și această notiță din 6 martie 1985:
        „Andrei a sosit de la Moscova. Îmi spune că Emil Loteanu ține un jurnal. Îmi închipui: trebuie să fie extrem de interesant acest „letopiseț”; Loteanu cunoscut-a oameni, țări, evenimente, patimi…”
Ce o fi cu acel Jurnal al marelui regizor de cinema, al poetului Emil Loteanu?...
              La acest textuleț, pe care l-am postat pe FB, intervine Petre Tănăsoaică din Râmnicu Vâlcea:
„Personaj straniu, a trecut granița în URSS să dea examen la Moscova, după ce terminase liceul la Rm. Vâlcea... L-am cunoscut, am făcut o întâlnire cu el prin 86 cred.... memorabilă.... am un autograf de la el pe o fotografie...”
           Intervin, dând date biografice ale lui Loteanu: a învățat nu la Rm. Vâlcea, ci la liceul „Sf. Sava” din București.

            Revine Petre: „Evident, este doar o închipuire de-a mea..... :))))) Deci, dragule: părinții lui s-au refugiat în Rm. Vâlcea, unul din unchii săi a predat rusa la cel mai important colegiu din oraș (îl chema Lotoscky, cei doi frați care au ajuns aici erau de fapt ucraineni, unul era negustor de vite și și-a luat numele de Loteanu, iar celălalt, cel care și-a păstrat numele nu se știe ce meserie avea). Emil Loteanu s-a întors în Rm. Vâlcea, unde mai avea niște rude, mătuși exact în perioada când ți-am spus eu, cu ceva timp înainte să ajungă Gorbaciov șeful URSS! Pe vremea aia eram directorul bibliotecii orășenești Băile Govora și organizam întâlniri cu scriitori și oameni de cultură, din diverse domenii. Pe Emil Loteanu l-am adus la această întâlnire cu ajutorul prietenului meu Cristian Buricea Mlinarcic, fost director la casa de cultura din oraș; Cristian era născut din mama ucraineana, de unde și legătura cu rudele și apoi cu Emil Loteanu... După revoluție Cristian a părăsit Vâlcea, iar în ultimii ani ai vieții a lucrat la facultatea de teatru și televiziune din Cluj, ca profesor. Soția lui, Miruna Runcan, profesoară la aceeași facultate iți poate da mai multe amănunte despre toate astea...”
            Revine:
           „După întâlnire, am fost la o cina care s-a prelungit până către ziuă și a povestit o grămadă de lucruri și întâmplări... De asta îți și spuneam toate lucrurile alea, pe care le-a păstrat memoria mea de atunci.... Era însoțit de un puști, fiul lui, nu mai mare de patru-cinci ani, foarte blond, care nu știa o iotă românește.... Știu că îi era foarte somn și că taică-său l-a culcat pe o canapea din restaurant..... Era copilul pe care-l avea cu actrița din ultimul său film, Ana Pavlova, dacă nu mă înșală memoria... Știu că se afla în România și cu gândul de a face o predocumentare la un film pe care-l pregătea despre Eminescu...”

DIN STRICTUL NECESAR

 

Din: Poezia franceză. Antologie / (Simbolismul, suprarealismul, modernismul)

 

PAGINI DE JURNAL / 10.VII.2018

 

                   STALIN REDIVIVUS

După cum se mișcă – reacționar, îndărăt! – istoria în Rusia, după cum e tot mai des invocat și din nou monumentalizat Stalin, se poate întâmpla ca... De ce nu, chiar se poate întâmpla ca Stalin să fie readus în mausoleu, alături de Lenin, unde a stat până în anul 1961. Cum? Simplu: dezgropat de sub zidurile Kremlinului și, după intervențiile de taxidermie necesare, după reînnoirea mundirului de generalisimus, decupând de pe kakiul acestuia nasturii de alamă, cu care fuseseră înlocuiți cei de aur, când Stalin era exilat din mausoleu. Aceste piese de aur vor fi recuperate din trezoreria de stat și prinse pe noul veșmânt, pe care își vor găsi loc stelele, și ele de aur, de Erou al Muncii Socialiste și de Erou al Uniunii Sovietice (inițial această decorație lipsind din sarcofag). Apoi, după, poate, schimbarea sicriului simplissim (acesta o fi putrezit totuși) cu unul pe potriva măreției dictatorului, corpul/ cadavrul lui Stalin va fi bun de văzut și revăzut. Pentru că trupul nu o fi putrezit, deoarece Stalin a fost înmormântat îmbălsămat, îmbibat/ îmbuibat cu substanțe contra descompunerii cărnii omenești. Prin urmare, peste o vreme oarecare, mergi tu la Moscova, pe Piața Roșie, intri în mausoleu și privești: alături, îmbălsămați, Lenin și Stalin! Ca în povești...

STRICTUL NECESAR / Florilegiu VIII

DIN STRICTUL NECESAR

 

CONCLUZII DUPĂ RECITAL

 

PAGINI DE JURNAL

 

 

9.XII.2017

Lumea este încă inventivă, creatoare și destul de poetică.

CULMEA melancoliei: să cazi pe gânduri și sa-ți rupi mana.

CULMEA ceasului deșteptător: să sune ocupat…

CULMEA prostiei: să stingi lampa și să aprinzi un chibrit ca sa vezi dacă s-a stins.

CULMEA melcului: sa fuga de acasă.

CULMEA justiției: să condamni o prostituată la locul de muncă.

 CULMEA interfonului: să suni și să primești ton de fax.

CULMEA inocenței: o călugăriță care lucrează într-o fabrică de prezervative să creadă că face saci de dormit pentru șoricei.

 CULMEA tramvaiului: să-l tragă poliția pe dreapta.

 CULMEA somnului: să visezi că dormi.

 CULMEA lăcomiei: să mănânci bătaie și să nu te saturi!

 CULMEA auzului: să auzi cum se crapă de ziua.

 CULMEA nesimțirii: să scrii pe colivă: La mulți ani!…

 CULMEA politeții: să stai pe scaunul electric și să cedezi locul…

PAGINI DE JURNAL

           

12.V.2021

Pe 1 iunie 1994, la Vatra Dornei, în biroul omenosului primar Petru Țăranu, discutam cu o doamnă, care mi se prezentase astfel:

„– Foiliță de-o negară, sunt născută-n sat la Vama, și iar verde foi de nuc, Vama de la Câmpulung, Câmpulung Moldovenesc, Agripina mă numesc și la Dorna eu trăiesc, pe strada Petrenilor vă spun versul tuturor.

În primul rând, eu sunt artistă a filmului „Baltagul”, care am avut dorință vie să compun în poezie romanu’ ce l-am cetit și la urmă l-am bocit, romanu’ lui Mihail Sadoveanu, să vadă toți oamenii cât de bine știu boci, că-așe boce mama me pe la mort când se duce, da amu nu mai bocește pe nime, că s-o dus în acea lume; m-o lăsat aici pe mine, și m-o lăsat să bocesc, obiceiul să păstrez”.

Odată ce are atingere cu literatura, cu celebrul domn al literelor noastre Mihail Sadoveanu și excepționalul său roman cu Vitoria Lipan, m-am gândit să includ interviul cu Agripina Hagiu într-o nouă ediție a cărții de interviuri „Voci din Câmpiile Elizee” (Editura „Junimea”). Astfel că o rugasem pe colega Anica Facina din Vatra Dornei să afle la primărie datele de naștere și de plecare la cele sfinte ale interlocutoarei mele de cândva, Agripina Hagiu.

După ceva optimism inițial, apoi după mai multe intervenții, împiedicate de birocratismul și lipsa de amabilitate crase, cu care se întâlnise/lovise colega, primesc de următorul răspuns:

„Îmi pare rău de tot și sunt revoltată de atitudinea celor de la Starea Civilă din Primărie... Nu vor! Șefa a fost chiar țâfnoasă – cică «Baba asta avea peste o sută de ani și noi nu deținem acte... Și cred că a murit într-un azil, noi nu știm...» De la Cruceanu, eu știu că a murit în casă, bătrână, flămândă și de frig. Nu-i știu numele de fată.

Simt totul ca pe un eșec al meu. N-am crezut niciodată cât de greu este să accezi la niște chestii. Te rog să nu fii supărat pe mine!

Dar... îți sugerez să adresezi tu, oficial, o cerere către primarul nostru. Dacă el dă ordin, cucoanele de la Starea Civilă, sper, se vor pune în mișcare”.

Asta e. La numele Agripinei Hagiu voi pune două semne de întrebare, naștere – plecare. Iar birocratismul și țâfnoșenia par a fi nemuritoare pe la noi...

În fine, și aceste detalii intră în tristețea unui destin de româncă de rând. Dumnezeu să o aibă în grija lui pe bocitoarea din „Baltagul” sadovenian.

14.V.2021

Uite că se poate! Și am bucuria de a-i mulțumi domnului primar de Vatra Dornei Ilie Boncheș, care ne-a ajutat să lămurim datele din problema pe care o anunțam ieri, referitoare la destinul dornencei Agripina Hagiu.

Anica Facina mi-a scris:

„Bună dimineața! Tocmai m-a sunat șefa de la Starea Civilă și mi-a comunicat datele cerute, plus un fel de justificare, precum că nu ne-am înțeles de nicio culoare... Așadar, Agripina Hagiu, n. la 4 dec.1922, la Vama, decedată la 10 noiembrie 1997, Vatra Dornei”.

 

POEME PRIN ANI

 

DIN REVISTA TINERILOR

 

POEME PRIN ANI

 

LITERATURA ȘI POLITICA

 

CA LA UȘA CORTULUI!!!

 

Roland Garros, azi – finala feminină. Ce mai înjură, rusește-birjărește, belorusa Aryna Sabalenka! Mamă, mamă și vai, tătaie! Iar când se crispează a dezamăgire, a disperare (simte că va pierde!) amintește – îmi pare rău să o spun, alte dăți am evitat să o fac – de Gorgona transfigurată de ură! Cam ceea ce se spune englezește: Medusa, the crazy snake lady who turned people into stone until she was stopped by Perseus.

Sau aia, rusoaica sub 20 de ani, Andreeva, care, acum câteva zile, și-a trimis la origine (nu maternă, ci în mădularul bărbătesc, înjurătură nespus de frecventă la ruși); și-a trimis antrenoarea, care nu este cineva oarecare, ci chiar celebra Conchita Martínez! O soma să părăsească boxa, pentru că, să vezi, Doamne, o enerva pe ea, mucoasa aia dezmățată pe zgură. Iar biata spaniolă, campioană de mare șlem, la Wimbledon, stă și suportă obrăznicătura! Pentru ce, pentru solda pe care i-o plătește? Prea umilitor, dragă Conchita!
          Ceva mai înainte, înjură de mama focului și poloneza Swiatek.
          Dar parcă numai ele?
         Dacă Federația Mondială de Tenis nu intervine, nu se gândește la măsuri drastice de stopare a unor atare bâlciuri în/pe corturi, acestea se vor transforma în mahalale abjecte, maidane birjărești, de sudălmi, înjurături de șatră, insulte, spurcățenie, sictireală și altele de același ordin abject, acultural, dar mai ales asocial.  

DIN POEZIA LUMII

 

LIPSĂ DE DEMNITATE, LENE A GÂNDIRII...

 DAR MAI ALES (PE AICI!) NEPĂSARE, LENE A GÂNDIRII ȘI LIPSĂ DE DEMNITATE ...

La turneele de tenis, în Italia, arbitrii operează cu două limbi, italiană și engleză. Francezii anunță doar într-o singură limbă, cea din jurul Turnului Eiffel, și bine fac. Numai că cocoșismul lor galic, demnitatea mușchetarilor cedează brusc: în lungul unei laturi a cortului principal de tenis se întinde un uriaș slogan în engleză. Mda...

(Asta așa, printre altele, dacă ne gândim cât de invadați suntem și noi de englezisme inutile, ceea ce sunt mai curând sunt dovadă a nepăsării, dar mai ales a lenei gândirii și lipsei de demnitate...)

POEME PRIN ANI

                             

 

DIN REVISTA TINERILOR

 

ADIO, MAESTRE EUGEN DOGA (1.III.1937 – 3.VI.2025)!

                                     DIN JURNAL  13-22.VI.1996

Austria. La Salzburg, Muzeul Mozart. Marele Mozart care avea să fie aruncat într-o groapă comună. În piața centrală a orașului, la monumentul compozitorului, un trio de ruși, cu baian și balalaică, îi zic pentru trecători, adunând șilingi. Împreună cu delicatul nostru prieten-condrumeț Eugeniu Doga ne oprim în fața clavecinului lui Mozart. Zic. „Maestre, l-ați încerca?” Doga, care e și un excelent pianist: „De mi s-ar permite... Cum să refuzi o atare onoare?...”

A doua zi, Eugen Doga pleacă la 65 de kilometri depărtare de Viena, într-un orășel ungar, unde a fost înmormântat tatăl său, căzut în ianuarie 1945 în devastatorul război. Ambasadorul Alex Andrievschi ne spune că în cimitirul de acolo se întâlnesc multe nume româno-basarabene, din care eu rețin: Crețu, Nani – nume de familii care sunt și în Negurenii mei de baștină.

POEME PRIN ANI

 

DIALOG LA „HYPERION”

 

DIN YES-EURI