„Bucovina literară” – anul XXI, nr. 8-9, august-septembrie 2010

              A apărut un nou număr al revistei „Bucovina literară” (revistă editată de Societatea Scriitorilor Bucovinei şi Consiliul Judeţean Suceava), realizat de o redacţie (nouă) condusă de Constantin Arcu şi din care fac parte Alexandru Ovidiu Vintilă (secretar de redacţie), Sabina Fînaru, Aida Hancer şi Carmen Veronica Steiciuc. Reamintim, din colegiul redacţional fac parte acad. Dimitrie Vatamaniuc (căruia, înţelegem, i se dedică acest număr, pentru apropiata aniversare a 90 de ani), prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, prof. univ. dr. Elena Brânduşa Steiciuc, Gheorghe Flutur, Ion Beldeanu, Gheorghe Gabriel Cărăbuş, Nicolae Cârlan. Calitatea de colaboratori permanenţi ai revistei o au Adrian Alui Gheorghe (Piatra Neamţ), Liviu Antonesei (Iaşi), Leo Butnaru (Chiţinău), Mircea A. Diaconu (Suceava), Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu,(Bucureşti), Matei Vişniec (Paris).

                Rubricile numărului (cu o copertă nouă şi, în interior, cu noi elemente de grafică de pagină) sunt: Editorial, Interviu, Poesis, Cronica literară, Jurnal comentat, Epica magna, Autograf, La aniversare: Dimitrie Vatamaniuc – 90, O antologie a poeziei româneşti de Mircea A. Diaconu, Proză scurtă, Pe contrasens, Reflux, Muzeul de imagini, Lirice, Debut, e-Literatura, Chipuri şi privelişti, Retrospective, Eseu, Cronica traducerilor, Reportaj bucovinean interbelic, Note de lector, Traduceri, Leprika! Intervievatul ediţiei este Dan Lungu, iar semnatari ai textelor incluse în numărul pe septembrie 2010 (ce acoperă două luni) sunt Constantin Arcu, L.D. Clement, Liviu Ioan Stoiciu, Şerban Foarţă, Ioan Holban, Horia Gârbea, Emanuela Ilie, Adrian Alui Gheorghe, Matei Vişniec, Ion Cristofor, Vasile Schipor, Theodor Codreanu, Ion Beldeanu, Constantin Hrehor, Leo Butnaru, Alexandru Ovidiu Vintilă, Constantin Dram, Aida Hancer, Vlad Sibechi, Deniz Otay, Liviu Antonesei, Luca Piţu, Jean Dumitraşcu, Elena-Brânduşa Steiciuc, Liviu Papuc, Paul Celan.

Celemnt. media

O carte tradusă în limba rusă

Лео Бутнару. Песчинка – Жемчужина – Пустыня // Leo Butnaru. Fir de nisip – Perlă – Pustiu. Editura „Vest-Kasalting”, 2010, Moscova. (Biblioteca revistei „Deti Ra”). Poezie. Trad. – Chiril Covalgi, Evgheni Stepanov, Viktor Ciudin, Anna Bessmertnaia.

UN CELEBRU POET RUS

Andrei VOZNESENSKI (1933 – 2010)


EŞTI TU...

Amurg fulguitor peste-arătură
şi astrul, asfinţit pe jumătate,
înaureşte brazda, ca pe-o dungă
ce-ar aminti de căile ferate.

Şi chiar de ţine doar câteva clipe
a frumuseţii tainică splendoare,
eu vin seară de seară să contemplu
cum aureşte dunga – şi dispare.

Dragostea mea, eşti tu în prag de noapte,
eşti tu, iubirea mea îndepărtată,
această dungă luminoasă, parcă
răzbind pe sub o uşă încuiată.


* * *

Se stinge, bate inima a teamă
de ce e dat şi cum e dat pe lume.
De-a lungul drumului o neagră coamă
pare a fi pădurea fără nume.

Vis trecător e totul, se topeşte...
Şi tu de-asemeni, zână trecătoare.
În acest vers o să rămâi, fireşte.
Păcat că nu pe buzele-mi amare.


GOSPODINA

Deschizi rama, pui pe pervaz vasul cu apă,
apoi mângâi cu palmele sticla, de sus în jos;
tu speli fereastra precum ai cânta la arpă.
De la muzică se face curat şi luminos.


LUMÂNAREA

Pentru Zoia

Îţi mulţumesc că-ai pus o lumânare
în codrul cel de rit străvechi, catolic,
că nu s-a stins plăpânda ei ardoare
pe crucea ce-o tot port pe-un drum nespornic.

Mereu mă-ntreb: cu ce seamănă oare
aprinsa lumânare în scădere
până ajunge jos, la merişoare?
Trecut-au vremi, dar nu am vreo părere…

Prin zilnice pâraie-n tulburare
eu celui cristalin îi mulţumesc;
prin mii de lumânări de-nmormântare –
o duc pe-a ta, de viaţă, şi trăiesc.

BARIERA

Ridicat-am ochii, să văd adevărul,
cât aşteptam marfarul de-a se îndepărta.
Pe cer, de-a curmezişul, era scris c-un fulger:
„Te rog, nu mă lăsa!”

Spre tainica pădure privii întrebător –
ce-ar fi cu modul ăsta de a se umili?
„Te rog, nu mă lăsa!” era scris pretutindeni –
„O, nu mă părăsi!”

Pe geamul de canton: „Nu mă lăsa!” scria.
În dungi, ca ilustrata „Avia” tremura
smintita barieră ce trecerea-nchidea
cu: „Ah, nu mă lăsa!”

Recunoscui, fireşte, scrisul tău anume
şi o pornii în goană cu gând de-a te-ntâlni.
Pe lângă gări numite la fel: „Nu mă lăsa!”
treceau aceleaşi trenuri: „Ah, nu mă părăsi!”


* * *

Plaja e de aur, marea-i tărâm de mit.
Prin răsfir de unde mândre-notătoare
Braţele-şi agită – ca-n cerul însorit
Aripile dalbe-un stol de zburătoare.

Tu ia şi doru-n cerul care-ţi este dat,
Pe când străbaţi înot al golfului platou,
Apoi, de cum revii cu ora ce-a plecat,
O să-ntâlnim, fireşte, iarăşi Anul Nou!

Tocmai pentru-acest revelion fantastic
Cupele-pereche-şi spumegă elanul
Şi, precum un brad împodobit văratic,
După geamul nostru a-nflorit castanul.


* * *

Frunzare veştede, foi de arhive.
Pe ramuri, amare, poamele durerii.
Precum bemoli desprinşi din portative
Se cern sonor seminţele-ntomnării

Şi în fularul tău pufos se-anină,
Se încâlcesc prin buclele-ţi bogate.
Peste grădini, zeiţă şi stăpână
Te-au decretat… Dar unde, 'n care parte?

ROMANŢĂ

Această clipă ţine-o minte şi
măceşul pe colnic
Şi spinul ce pe umăr ţi-a-ncrustat
semn de vaccin durut.
Eu sunt eternul tău poet şi sunt
amantu-ţi veşnic.
Şi – nimic mai mult.

Memorizează-această lume cât
ţi-i dată de destin,
Iar după ce în lanţ de vremi un veac
zbura-va în trecut,
Tu o să ţipi uşor de parcă iar
te-ar înţepa un spin
Şi – nimic mai mult.

* * *

Fu alb mestecănişul
Sub care v-aţi iubit –
Precum nişte găoace
Tulpini s-au descojit.

Al scoarţei var atunce
Lui i-a rămas pe haină,
De parcă renunţase
Mesteacănul la taină.

Iar când de-altă tulpină
Te atinseseşi – calde
De umeri ţi s-au prins
Două aripi albe.

Şi astăzi, pe oricare
Căi aspre rătăceşti,
Perechea cea de aripi
Nu-o ştergi, ci-o ocroteşti.

Traducere de
Leo BUTNARU

România literară, 28/30 iulie 2010

Leo BUTNARU

PEISAJ CU POMUL VIEŢII



Peisaj imaginându-se pe sine

văzându-se altfel decât îl vedem noi

cei care, la rândul nostru, imaginându-ne pre noi

ne vedem altfel decât suntem în realitate

ba mai mult – în conştiinţa-ne

sau subconştient şi în

transluciditate.



Nu mai ştii dacă atare geometrii ca peisaje

au legităţi, constituţii, regulamente, canoane

sau sunt apologia inutilă, ca tot ce e cosmos

a instabilităţii ca unică formă de creaţie

procreaţie – ceremonie zurlie

ca ozorul de canava „pe dincolo”

pe dos.



Omizi efemeride ieşind din pori minusculi sau – gigantice – din pori uriaşi

porii-cratere de absurditate

ceva între pagubă, pagodă şi inutilă odă

ce te face să te gândeşti că pe atare cernoziom

cel mai abitir ar rodi rodiile

în pomul vieţii dus la prohodire de om.



Asta e! – peisaj cu un singur copac

zis pomul vieţii pe drumul de moarte

pomul vieţii ce avusese de ramuri chiar versurile astea

ce vor ieşi alandala dintre file de carte

ca nişte nervi sfâşiaţi

sau râme

sau vene tăiate...



DE SPUS PRUNCULUI



1



Naşte-te – e timpul

să începi a muri...



2



E târziu să mai plângi: viaţa

deja a început...



COPACUL DINTRE GHILIMELE



Nu este exclus

să fi căzut pe gânduri

sau pe sentimente –

acţiune cvasiinertă ce m-ar fi dus

spre scris

despre copacul bonsai (un fel de

„arbore” între ghilimele

pentru a se înţelege oarecum altfel

aproape invers decât ceea ce e

în realitate

un arbore fără ghilimele).



Bineînţeles

la Chişinău sau Bucureşti

putea să mă bată gândul

sau sentimentul

sau să fi venit inspiraţia

simpla metaforă să

scriu un poem despre „copacul” bonsai

dar –

la ce bun

dacă în spaţiul informaţional românesc

doar vreun procent-două

să zicem

din populaţie ştie

ce ar fi ăla un

„arbore” bonsai?



Unde mai pui că

cine ştie ce răuvoitor ar putea ironiza că chiar

ţara noastră e una bonsai...



FLASH



1



lumină puternică

de scurtă durată

însă

de cum încremeneşte

devine vădit materială şi

de lungă durată – o

lună şi ceva de vară

floarea soarelui-flash.



2



nu pentru prima oară

scriu atât de scurtisim – chestiune

obişnuită deja

la care pot adăuga doar că poezia

e mereu imprevizibilă

poate plictisi dacă

îi pretinzi să fie mai mult decât

fastuoasa reprezentaţia de-o clipită

a unui flash îndreptat spre locul unde

probabil

s-ar afla Dumnezeu.




TAINICA SEMIOTICĂ


Ca în amnioticul uterin

pruncii înoată de-a valma

în agheasma în care sunt botezaţi

întru

comuniune cosmică

sau pur şi simplu ritualică



părându-se ciudat

poate chiar monstruos

doar că

pe spate şi pe burtici

pruncii din cristelniţa lumii

au semne punctiforme de zaruri.

Din ZIARUL DE DUMINICĂ, 29 iulie 2010

 

Poemul de duminică

Leo BUTNARU


CA ÎNTRE POEŢI

Discutam cu un poet rus despre Gorki
despre Danko cel aproape sud-basarabean care
şi-a scos inima din piept
luminând prin hăţişuri de codru cale; Danko
acest Moise mărunt al unui grup de necăjiţi rătăciţi
prin post-amintiri de sarmaţi, de sciţi;

bineînţeles, în treacăt l-am invocat şi de Prometeu
focul furat de la zei
pedeapsa... însă în acel caz nu a fost vorba
şi fapta
de inimă
ci de ficat; oricum
ceva înrudit-aplicat;

în zborul dinspre Moscova spre Chişinău
m-am gândit şi la Frida Khalo care
în unele portrete de sine
se înfăţişa cu inima în afara trupului ei suferind
ea, căreia într-un accident de autobuz
i-a fost sfâşiat până şi uterul
inima însă, spre norocul ei
păstrându-şi-o neatinsă
pentru ca mai apoi
într-un gest de mutilare artistică
să şi-o înfăţişeze în afara sânului
sau printre lăstari şi liane fel de fel
de parcă şi ea, inima, atunci, în accident
fusese dislocată
scoasă în goliciunea cosmică.

În fine, tânărul poet rus a zis, precum ar fi zis
confraţii săi minimalişti de la noi: Dacă
ar fi să dau nas în nas cu Gorki
sau cu Danko
cu Prometeu sau cu vulturul ori
cu Frida Khalo, eu
făcând din răsputeri tot ce pot
spre a evita afectul
şi camufla defectul
mi-aş sfâşia pieptul în faţa lui
sau a ei
sau înaintea lor
sau altor jucători de efect cardiac
spunându-le foarte calm: Priviţi
ce larve de purpur
bineînţeles – ale autoironiei
îmi populează, mocnitor-vegetativ, inima... Până la urmă
de aici se va zburătăci un roi de fluturaşi purpurii
un fel de molii ale nemuririi...

Din: REVISTA LA PLIC, 2010, Nr. 3.

Leo BUTNARU:
ANTOLOGIA POEZIEI AVANGARDEI UCRAINENE

După ce ani la rând a tradus şi a publicat, impresionant, din literatura avangardei ruse, inclusiv antologii (poezie, proză, dramaturgie), sau volume aparte (Velimir Hlebnikov, Vladimir Maiakovski, Leonid Dobâcin, Igor Bahterev; ale postavangrdiştilor Ghennadi Ayghi, Ian Satunovski; două volume de miniatură poetică rusă), colegul nostru Leo Butnaru vine cu o nouă surpriză: în numărul 3-4, 2010, al eminentei reviste „Vatra” el ne oferă Antologia poeziei avangardei ucrainene, plus manifeste, articole programatice. Este pentru prima oară când apare o astfel de lucrare în limba română. De asemenea în premieră, majoritatea autorilor din Antologie se înfăţişează cititorului român cu mostre din creaţia lor,. Să amintim câteva nume: Mikola Voroni, Grigori Ciuprinka, Kost’ Bureviy, Vasil Aleşko, Iakov Savcenko, Oleksa Slisarenko, Oleksandr Soroka, Pavlo Ticina, Mihail Semenko, Mikola Hviliovi, Vasili Ellan-Blakitni, Iulian Şpol, Vasil Desneak, Andriy Ciujiy, Valerian Polişciuk etc., – în total, circa 40 de autori. Antologia este însoţită de o amplă şi competentă prefaţă, note biobibliografice, precum şi de o serie de ilustraţii de epocă.
Foarte mulţi reprezentanţi ai avangardei ucrainene au avut un destin tragic, căzând jertfă represaliilor staliniste. Ei au făcut parte din aşa-numita „Generaţie asasinată”. Din analele cutremurătoare ale crimelor călăilor bolşevici să rememorăm fie şi o singură zi, cea de 3 noiembrie 1937, când, în lagărul de la Solovki, printre cei 100 de reprezentanţi de vază ai intelectualităţii ucrainene, au fost executaţi şi scriitorii Valerian Polişciuk, Oleksandr Slisarenko, Mihailo Ialovi, Valerian Pidmoghilni, Pavlo Filipovici, Miroslav Ircian, Marko Voronoi, Mihail Kozoris, Grigori Epik... Într-o singură zi, literatura ucraineană a fost decimată! Şi tot în negrul 3 noiembrie 1937 – peste 4 zile bolşevicii aveau să marcheze două decenii de la lovitura lor de stat! – au fost împuşcaţi, tot la Solovki, şi celebrul regizor Les Kubas, dramaturgul şi pedagogul Nikolai Kuliş. Iar în notele biobibliografice ale autorilor incluşi în prezenta antologie cititorul va găsi alte şi alte nume de creatori autentici, tineri, energici, care au fost asasinaţi de marxism-leninism, de dictatura proletariatului...

Sursa: http://blogdoman.blogspot.com/

 
Leo Butnaru – Ordine de zi, ordine de noapte (Valman, 2009). Scriitor total, mişcându-se nonşalant în mai toate genurile literare, Leo Butnaru rămâne în primul rând poet, poet român prin excelenţă, deşi e şi bun cunoscător de rusă, limbă din care traduce şi antologhează preponderent pe avangardiştii din spaţiul nord-slav, mai mulţi decât ne-am fi putut închipui. Precum un Şerban Foarţă, poetul de la Chişinău e dedat la toate subtilităţile limbii române, mânuind măiestru jocurile de cuvinte şi scriind poeme apoftegmatice de genul: „Moartea e o lege/ în afara legii/ adică – pretutindeni”. În volumul de faţă, Leo Butnaru lasă ars poetica la sfârşit, aceasta fiind o Odă marelui cititor: „La vârsta, dar mai ales la experienţa pe care o am/ nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi stângul)/ de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv/ în stil etern-post-antic-despre/ oralitatea libertină care, intrând direct din stradă/ îşi şterge tălpile de preşul dungat al/ primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!)/ apoi, fără a-şi lua tălpăşiţa/ intră familiar-textualist în discurs...”

Dumitru Augustin Doman
11 iulie 2010